ICCJ. Decizia nr. 3948/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3948/2011
Dosar nr.224/64/2011
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantei
În Dosarul nr. 26171/197/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Braşov, contestatoarea SC ”E.” SRL Braşov a invocat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant în teritoriu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, excepţia de nelegalitate a prevederilor cuprinse în Ordinul nr. 1.364/2007 al Ministrului Finanţelor Publice şi în Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009.
Judecătoria Braşov a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei invocate şi trimiterea dosarului către Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, societatea reclamantă a arătat că, prin Ordinul nr. 1.364/2007 al Ministrului Finanţelor Publice s-a stabilit că somaţia şi titlul executoriu pot fi considerate ca fiind documente ce se pot comunica fără ştampilă şi semnătură, susţinând că art. 1 pct. 2 şi 3 şi anexele 2 şi 3 din actul administrativ atacat adaugă la lege şi contravin Codului de procedură fiscală.
În ceea ce priveşte Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009, reclamanta a invocat încălcarea normelor de procedură fiscală prevăzute de art. 81 şi art. 228 din OG nr. 92/2003, prin stabilirea unui alt termen de intrare în vigoare sau de aplicare a ordinului atacat, respectiv trimestrul II al anului 2009, emiterea actului administrativ menţionat fiind realizată cu nerespectarea art. 12 lit. b) şi art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind regulile de tehnică normativă.
2. Apărările pârâţilor
Prin întâmpinările formulate, instituţiile pârâte au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ridicate de societatea contestatoare, arătând că ambele acte administrative cu caracter normativ criticate pe calea excepţiei de nelegalitate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile în materie, respectiv a Codului de procedură fiscală, aprobat prin OG nr. 92/2003, precum şi Legea nr. 24/2000.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 110/F din 30 mai 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.364/2007 şi Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009, invocată de SC ”E.” SRL Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant în teritoriu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Judecătoria Braşov în Dosarul civil nr. 26171/197/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a analizat într-o manieră detaliată dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi 3 şi anexele 2 şi 3, atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, precum şi prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (3) şi (4), ale art. 141 şi ale art. 145 C. proCod Fiscal, concluzionând că atât titlul executoriu, cât şi somaţia urmează regimul juridic al actelor fiscale pe baza cărora sunt emise, deci inclusiv regimul privind modalităţile de comunicare în vederea colectării creanţelor fiscale prevăzut de Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.364 din 25 septembrie 2007.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009 îndeplineşte condiţiile de legalitate atât sub aspect formal, sens în care este compatibil cu prevederile cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind regulile de tehnică normativă, precum şi prin raportare la dispoziţiile OUG nr. 34/2009 de modificare şi completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanţa de urgenţă menţionată fiind sediul principal al materiei, pentru data de la care se aplică impozitul minim în noua viziune normativă, respectiv 1 mai 2009.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva Sentinţei nr. 110/F din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC ”E.” SRL Braşov, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi prezentând următoarele motive:
- În mod greşit s-a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 care modifică Declaraţia 100 şi este subsecvent OG nr. 92/2003, astfel că trebuia să respecte art. 3, alin. (2) C. proCod Fiscal Potrivit acestui text, orice modificare sau completare a codului intră în vigoare începând cu prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, ori ordinul a cărui nelegalitate s-a invocat încalcă dispoziţiile menţionate anterior şi ale art. 12 lit. b) din art. 75 din Legea nr. 24/2000.
- Recurenta a arătat că în mod eronat prima instanţă şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile art. 43(3) din OG nr. 92/2003 care reglementează posibilitatea emiterii unor acte administrative stabilite prin Ordin al Ministerului Economiei şi Finanţelor fără semnătură şi ştampilă, însă este nelegală încadrarea somaţiei şi a titlului executoriu în Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.364/2007, deoarece acestea trebuiau să respecte regimul juridic de comunicare al Declaraţiei 100, care este obligatoriu autentificată prin semnătură şi ştampilă, conform art. 82(4) din OG nr. 91/2003.
- Ulterior, prin răspunsul la întâmpinarea din 16 august 2011 recurenta a arătat că Referatul de aprobare a Ordinului reclamat nelegal făcea referirile la o necesitate a Administraţiilor Finanţelor Publice ale sectoarelor şi a Municipiului Bucureşti, extinsă nepermis şi nelegal la toate Administraţiile locale din ţară.
S-a mai invocat faptul că Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.364/2007 nu are menţiuni privind compatibilitatea cu reglementările comunitare şi cele privind avizele necesare, stipulate de Legea nr. 24/2000, art. 30, alin. (2) şi 4.
2. Apărările intimatei
Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Prima critică invocată de recurentă, privind intrarea în vigoare a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 abia din prima zi a anului următor celui în care s-a adoptat modificarea, conform art. 3 (2) din OG nr. 92/2003 este nefondată, deoarece textul de lege invocat de recurentă priveşte numai modificările aduse Codului de procedură fiscală ca lege organică.
Modificarea modelului şi conţinutului Declaraţiei 100 realizată prin Ordinul nr. 1.290/2009 a cărui nelegalitate s-a invocat, intră în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, conform art. 12 (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Prin art. 43 (3) şi (4) din OG nr. 92/2003 s-a reglementat expres valabilitatea actelor administrative emise prin intermediul mijloacelor informative stabilite prin Ordin al Ministrului Finanţelor, fără semnătura persoanelor competente şi fără semnătura organului fiscal emitent, pentru asigurarea celerităţii comunicării.
În temeiul acestor reglementări din Codul de Procedură Fiscală şi ale art. 11(4) din HG nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice s-a emis Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.364/2007, prin care s-au stabilit 8 categorii de acte administrative emise în format electronic, valabile fără semnătura şi ştampila organului emitent, în procesul de colectare a creanţelor fiscale.
Recurenta susţine nejustificat şi fără nici un argument că este nelegală includerea somaţiei şi titlului de plată în categoriile de acte administrative valabile fără semnătura şi ştampila emitentului, or acestea sunt acte administrative fiscale emise în aplicarea legii, privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale, în sensul art. 41 C. proCod Fiscal, în procesul de colectare a creanţelor, în baza unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligaţii de impunere, neexistând nici o raţiune de excludere a acestora de la emiterea în formă simplificată.
Prin urmare, Ordinul nr. 1.364/2007 nu contravine în nici un fel Codului de procedură fiscală, ci dimpotrivă, este emis în aplicarea şi pentru punerea în executare a art. 43(3) şi (4) din OG nr. 92/2003 prin care a fost adoptat.
Prin Ordinul nr. 1.290/2009 s-a aprobat modificarea modelului şi conţinutului Declaraţiei nr. 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi Instrucţiunile de completare a acestuia, deoarece prin OG nr. 34/2009 s-a modificat Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin introducerea impozitului minim anual, atât în cazul impozitului pe profit, dar şi a impozitului pe venitul microîntreprinderilor.
Declaraţiile fiscale sunt documente prin care se declară impozitele, taxele, contribuţiile datorate, când obligaţia calculării acestora revine plătitorului.
Potrivit art. 81 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 declaraţia se depune de către persoanele obligate, la termenele stabilite de acesta.
Modificarea formularului declaraţiei 100 a fost necesară ca urmare a modificărilor legislative aduse prin OUG nr. 34/2009, iar Ordinul nr. 1.290/2009 prin care această operaţiune s-a realizat, îndeplineşte condiţiile de formă impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi este în acord cu celelalte acte normative cu forţă superioară, în temeiul cărora a fost emis: - OUG nr. 34/2009 şi Legea nr. 571/2003, astfel încât în mod corect s-a respins excepţia de nelegalitate privind şi acest Ordin.
Celelalte susţineri din răspunsul recurentei la întâmpinare reprezintă de fapt noi motive de recurs, care nu s-au formulat în termenul prevăzut de art. 301, coroborat cu art. 303 C. proc. civ. şi nu mai pot fi analizate.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC ”E.” SRL Braşov împotriva Sentinţei nr. 110/F din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3556/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3950/2011. Contencios → |
|---|
