ICCJ. Decizia nr. 3954/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3954/2011
Dosar nr.579/46/2011
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 316/F-CONT din şedinţa publică din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Argeş, a aplicat conducătorului autorităţii publice al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului o amendă civilă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la 24 aprilie 2011 şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei stabilite prin Sentinţa civilă nr. 131/F-CONT din11 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, a respins capătul de cerere referitor la plata sumelor reprezentând diferenţa de salariu şi a respins acţiunea faţă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Argeş, iar conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că, prin Sentinţa nr. 131/F/CONT din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a anulat Decizia nr. 314 din 23 aprilie 2009 emisă de aceasta, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul de director executiv al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Argeş şi a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând diferenţa între salariul obţinut în funcţia de conducere din care a fost eliberată şi salariul obţinut în funcţia deţinută ca urmare a Deciziei nr. 380 din 24 aprilie 2009.
În plus, prima instanţă a constatat că această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului ca nefondat.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În acest context, judecătorul fondului a reţinut faptul că pârâta trebuia să procedeze la punerea în executare a titlului executoriu, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, respectiv începând cu data de 24 aprilie 2011.
Ca urmare a acestei împrejurări, au devenit incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din reglementarea mai sus indicată.
Totodată, Curtea a luat în considerare recunoaşterea pârâtei Agenţia Naţionale pentru Protecţia Mediului, în sensul că hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare, întrucât instituţia locală unde reclamanta a deţinut iniţial postul din care a fost eliberată s-a reorganizat.
Cu toate acestea, prima instanţă a arătat că această apărare a fost avută în vedere la momentul emiterii titlului executor, astfel că, în faza de executare, nu se mai pot pune în discuţie probleme de fond, ci se va analiza numai dacă a fost sau nu respectată obligaţia prevăzută în titlu, de către persoana obligată.
În plus, curtea a considerat că autoritatea locală nu are calitate procesuală pasivă în cauză, de vreme ce obligaţia a fost stabilită doar în sarcina autorităţii centrale.
Prin Încheierea nr. 54/F-CC din şedinţa camerei de consiliu din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanta I.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, s-a susţinut că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă pentru conducătorul altei instituţii, care nu a fost parte în speţă.
Sub acest aspect, magistratul a apreciat că cererea nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ., fiind o eroare de judecată.
Pe de altă parte, curtea a menţionat că acronimul A.N.R.P. reprezintă prescurtarea denumirii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie faţă de care nu a fost luată nici o măsură prin Sentinţa nr. 316/F-CONT din 1 iunie 2011, astfel că nu putea cădea în pretenţii, iar îndreptarea greşelii ar trebui făcută prin intermediul căii de atac împotriva acesteia.
Totodată, prima instanţă a arătat că, în concluziile puse cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul reclamantei a invocat faptul că nu se mai solicită obligarea conducătorului pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată, împrejurare în raport de care cererea acestuia de îndreptare a erorii materiale apare ca lipsită de interes.
Împotriva încheierii mai sus indicate a fost promovat recurs de către reclamanta I.M., care a solicitat admiterea recursului şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea acestei căi extraordinare de atac, încadrată în drept în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că sunt aplicabile prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. fiind vorba de o greşeală materială vizibilă săvârşită cu ocazia redactării hotărârii.
În mod concret, în cazul de faţă, instanţa de fond a folosit în mod eronat pentru pârâtă acronimul A.N.R.P. în loc de A.N.P.M.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a fost parte în cauză şi, ca atare, instanţa de judecată nici nu putea să o nominalizeze în conţinutul sau dispozitivul sentinţei.
Totodată, recurenta-reclamantă menţionează că nu a renunţat la obligarea conducătorului pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva Sentinţei nr. 316/F-CONT din 1 iunie 2011 a fost declarat recurs de către pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea acestei căi extraordinare de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi ale art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că sentinţa nu a fost luată în camera de consiliu, ci în şedinţă publică.
În plus, aceeaşi parte a remarcat faptul că dispozitivul hotărârii judecătoreşti a menţionat în mod greşit împrejurarea că se poate formula calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, iar nu în termenul de 5 zile, aşa cum impune art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În argumentele primului punct de vedere, recurenta-pârâtă a invocat art. 127 din Constituţie, art. 121 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, aceeaşi recurentă a precizat că norma legală existentă în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în situaţia în care se încalcă această prevedere.
În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea conducătorului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, fără a-l nominaliza şi cita în cauză.
Aşadar, persoana amendată nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională, precum şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg.
În opinia recurentei-pârâte, se impunea ca judecătorul fondului să pună în discuţia părţilor, în baza art. 129 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate prin titlu executor.
În plus, aceeaşi recurentă este de părere că prima instanţă trebuia ca, în raport de obiectul pricinii, să stabilească şi calitatea procesual pasivă a părţilor, prin prisma noilor modificări legislative.
În acest sens, au fost amintite dispoziţiile art. 12 şi 14 din HG nr. 918/2010, precum şi cele ale art. 100 din OUG nr. 195/2005.
În speţa de faţă, recurenta-pârâtă apreciază că, în contextul în care, în faza judecării litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 453/46/2010 al Curţii de Apel Piteşti, calitate procesuală pasivă a avut Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în faza executării silite, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Mediului şi Pădurilor care are competenţa numirii directorilor executivi ai agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă indică criteriile de nelegalitate a sentinţei, care au fost precizate la dosar recurs.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304 pct. 5 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursurilor, în temeiul argumentelor care vor fi expuse în continuare.
Criticile recurentei-pârâte vizează, în principal, încălcări ale unor norme de procedură, care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Mai precis, în speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea conducătorului autorităţii pârâte, fără a-l nominaliza şi cita în cauză.
În această situaţie, persoana amendată nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională, de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg.
În aceeaşi linie de idei, nu trebuie ignorat faptul că, în raport de obiectul acţiunii anterior relevat, sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care precizează următoarele:
- alin. (1): „dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”;
- alin. (2): „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Or, în cauză, a avut calitatea de pârâtă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin conducătorul său.
Prin aplicarea amenzii stabilite de alin. (2) al articolului mai sus citat conducătorului autorităţii pârâte, în contextul în care acesta nu a fost parte în proces, au fost încălcate regulile procedurale anterior amintite.
Pe de altă parte, art. 161 din Legea nr. 554/2004 precizează că instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.
În litigiile de contencios administrativ, codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun în materie procedurală. De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite completarea Legii contenciosului administrativ cu prevederile acestui cod, în condiţiile stipulate de acest articol.
O regulă de bază a procesului civil instituită de Codul de procedură civilă este reprezentată de rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ.
Art. 161 din Legea nr. 554/2004 poate fi interpretat şi înţeles doar prin raportare la art. 129 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare.
În consecinţă, în speţele de contencios administrativ, judecătorul poate pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept. Şi în asemenea litigii, este incident principiul disponibilităţii părţilor: reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual prin indicarea persoanelor chemate în judecată.
Desigur, lărgirea cadrului procesual, în sensul art. 161 din Legea contenciosului administrativ poate determina o lămurire a situaţiei de fapt şi a împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate, absolut necesare pentru o asemenea cauză.
În speţa de faţă, Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii pârâte.
În situaţia în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o priveşte în mod direct, ea este lipsită de dreptul de a se apăra şi de a-şi susţine interesele în legătură cu litigiul respectiv.
În raport de obiectul pricinii, instanţa de fond trebuia să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Această soluţie decurge din conţinutul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi asigură respectarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, în vederea garantării unui proces echitabil.
În plus, trebuie avut în vedere faptul că efectele unei hotărâri judecătoreşti sunt inter partes, adică între părţile aflate în proces; or, în situaţia de faţă, sentinţa nu este opozabilă conducătorului autorităţii publice, care nu a avut calitatea de parte.
Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, prima instanţă a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Această ultimă prevedere normativă constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură. De aceea, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Astfel, hotărârea poate fi casată atunci când se invocă încălcarea dreptului la apărare şi nerespectarea rolului activ al judecătorului.
În alt registru de idei, mai trebuie subliniat faptul că sunt întemeiate criticile din recursul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în sensul că, în litigiul de faţă, sunt încălcate prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului, iar hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
Mai precis, analiza sentinţei care formează obiectul prezentului control judiciar relevă faptul că prima instanţă a soluţionat cauza cu nerespectarea reglementării anterior menţionate, în sensul că hotărârea s-a luat în şedinţă publică, iar nu în camera de consiliu.
În sistemul român de drept procesual civil, este consacrat în art. 127 din Constituţie şi art. 121 alin. (1) C. proc. civ. principiul publicităţii dezbaterilor, adică al judecării pricinilor în şedinţă publică.
De la regula publicităţii dezbaterilor, atât art. 127 din Constituţie, cât şi art. 121 C. proc. civ. instituie şi excepţii.
În speţa de faţă, legiuitorul naţional a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ o asemenea excepţie, în sensul judecării cererilor privind aplicarea sancţiunii pentru neexecutarea hotărârii în camera de consiliu.
Norma legală enunţată are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea pronunţată în alte condiţii decât cele expres stabilite de legiuitor atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
În raport de considerentele teoretice expuse în cazul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi de situaţia factuală relevată mai sus, Înalta Curte consideră că şi în această speţă este incident motivul de recurs precizat anterior.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (2) raportat la art. 313 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va admite ambele recursuri, va casa sentinţa atacată şi încheierea dată în soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Desigur, celelalte critici ale recurentei-pârâte referitoare la fondul litigiului nu mai prezintă relevanţă pentru prezenta instanţă de recurs, faţă de soluţia amintită anterior, motiv pentru care aceste susţineri ca şi cele ale recurentei-reclamante nu vor mai fi analizate de Înalta Curte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de I.M. împotriva Încheierii nr. 54/F-CC din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva Sentinţei nr. 316/F-cont din 01 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 24 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3971/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
