ICCJ. Decizia nr. 3952/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3952/2011
Dosar nr.809/2/2011
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 809/2/2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi precizată la 2 martie 2011, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - (fost Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei), prin ministru V.V., A.C.M., S.G. şi V.V.S., obligarea pârâţilor A.C.M. şi M.C.S.I. prin ministru V.V., în calitate de codebitori solidari, precum şi a pârâţilor V.V.S. şi S.G., în calitate de actual şi, respectiv, fost conducător al autorităţii obligate, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 30 octombrie 2009 - data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 - plus 30 zile graţie şi până la data emiterii ordinului de reintegrare pe postul deţinut la 23 mai 2007, precum şi până la data emiterii buletinului de calcul garantat pentru plata daunelor, în condiţiile sentinţei irevocabile.
În motivarea cererii precizate a arătat, în esenţă, că pârâţii se fac vinovaţi de neexecutarea de bună voie şi integral, în termenul de 30 de zile, a dispozitivului Sentinţei civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curţii Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Î.C.C.J.
S-a arătat că deşi au avut alocate fonduri speciale prin hotărâre de guvern pentru punerea în executare inclusiv a acestei sentinţe irevocabile la 30 octombrie 2009, obligaţiile nu au fost executate până în prezent şi mai ales s-a refuzat executarea de bună voie. Mai mult, persoana fizică debitoare A.C. avea obligaţia executării de îndată a hotărârii irevocabile.
Reclamantul a arătat că debitorul co-solidar A.C.M. avea deplina obligaţie de a-şi lua toate măsurile (inclusiv printr-o acţiune în obligare) să-l constrângă pe celălalt codebitor solidar instituţional (Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) la o acţiune pozitivă în executarea hotărârii judecătoreşti, însă acesta nu a întreprins nicio acţiune în acest sens, achiesând la pasivitatea şi tăcerea pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. A solicitat, în consecinţă, dacă instanţa va aprecia că şi pârâtului codebitor solidar A. i se poate reţine în sarcină o co-penalitate solidară proporţională cu conducătorii autorităţii, să fie obligat la contribuţia solidară în proporţia ce o va aprecia instanţa faţă de conduita culpabilă a pârâtului.
A invocat reclamantul, cauzele Hornsby împotriva Greciei, Metaxas împotriva Greciei, Tăcea împotriva României, Theodorescu împotriva României, Roman şi Hogea împotriva României, Costin contra României, Ştefănescu contra României, Ghibuşi contra României, Strungariu contra României, Marinescu şi Mangu contra României, Negulescu contra României, Ciovică contra României, Niţescu contra României, Ioannidou-Mouzaka contra Greciei, SC Pilot Service SA Constanta contra României.
În drept, cererea precizată a fost întemeiată pe prevederile art. 6 paragraf 1 art. 13 din Convenţie (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale), art. 41 din Convenţie, art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
b) întâmpinarea formulată în cauză
La data de 13 aprilie 2011, pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin ministru V.V. a depus întâmpinare, invocând excepţia conexităţii cu pricina ce face obiectul Dosarului nr. 7258/2/2010, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A arătat pârâtul că a formulat o cerere prin care a solicitat lămurirea dispozitivului, cererea a fost soluţionată nefavorabil în data de 13 ianuarie 2011, iar încheierea de şedinţă fiind atacată cu recurs. De asemenea, pârâtul C.A. a solicitat lămurirea dispozitivului, în cadrul contestaţiei la executare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti aflându-se Dosarul nr. 1877/2/2011, cu termen în data de 18 mai 2011.
c) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2975 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în partea acţiunea precizată formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin ministru V.V., A.C.M., V.V.S. şi S.G. şi a aplicat pârâtului S.G., fost conducător al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, pe perioada 30 noiembrie 2009 - 1 septembrie 2010 amendă de 134 RON/zi întârziere la executare obligaţiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei prin Sentinţa civilă nr. 3121 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A aplicat pârâtului V.V., în calitate de conducător al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale amendă de 134 RON/zi de întârziere, începând cu data de 2 septembrie 2010 până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei prin sentinţa modificată mai sus menţionată. A respins în rest acţiunea precizată ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 25 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin ministru V.V., A.C.M., V.V. şi S.G. şi a dispus îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul Sentinţei nr. 2975 din 14 aprilie 2011, în sensul că perioadele pentru care se aplică amenda sunt: 30 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 (în total 276 zile) pentru pârâtul S.G. şi respectiv, începând cu 3 septembrie 2010, pentru pârâtul V.V., în calităţile de fost conducător şi respectiv, actual conducător al Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (fost Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei). S-a dispus menţiunea de îndreptare pe ambele originale ale hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a apreciat că potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii în contencios administrativ autoritatea publică este obligată să elibereze o adeverinţă sau alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
S-a reţinut de către prima instanţă că punerea în executare a sentinţei presupune tocmai efectuarea unor operaţiuni administrative de calcul şi plată efectivă a despăgubirilor arătate în dispozitiv, astfel că nu poate fi primită susţinerea autorităţii pârâte în sensul că art. 24 nu ar fi aplicabil în cauză.
Cât priveşte temeinicia cererii precizate, Curtea a considerat că aceasta a fost dovedită în ceea ce priveşte pe conducătorii anteriori şi actuali ai autorităţii pârâte, niciunul dintre aceştia neadministrând vreo probă că, pe perioada ocupării funcţiei ulterior împlinirii termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, respectiv începând cu data de 30 noiembrie 2009, ar fi făcut vreun demers în vederea executării de bună voie a sentinţei.
A reţinut prima instanţă că nu se poate pretinde că reclamantul avea posibilitatea punerii în executare silită a obligaţiilor de plată, câtă vreme o astfel de încercare de executare silită a avut loc în ceea ce îl priveşte pe codebitorul A.C., iar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat constant în astfel de situaţii (c. Sandor împotriva României) că administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei, iar dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi (c. Hornsby împotriva Greciei). În plus, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie (c. Metaxas împotriva Greciei).
Tot astfel, nu are vreun temei legal apărarea pârâtului în sensul că sumele de plată constituie drepturi de natură salarială şi deci, sunt supuse plăţii eşalonate reglementate prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2010, câtă vreme în dispozitivul sentinţei este menţionat expres faptul că pârâţii sunt obligaţi la plata de despăgubiri, doar cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin raportare la criteriul obiectiv al salariului şi celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.
2. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs pârâţii S.G., Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi V.V.
a) recursul declarat de pârâtul S.G.
În motivele de recurs acest pârât a arătat că în timpul mandatului său de ministru a delegat atribuţiile cu privire la situaţia reclamantului P.I. către secretarul de stat şi secretarii generali.
b) recursul declarat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi V.V.
Pârâţii au susţinut în motivele de recurs că despăgubirile acordate prin sentinţă sunt drepturi de natură salarială, iar potrivit OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâre judecătorească având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâre judecătorească pentru personalul din sectorul bugetar, se eşalonează în perioada 2012 - 2014, orice executare silită suspendându-se de drept.
S-a motivat că plata despăgubirilor nu intră în sfera de cuprindere a operaţiunilor administrative, deoarece operaţiunea administrativă reprezintă o obligaţie de a face, adică prestarea unei acţiuni, iar plata este o obligaţie de a da, respectiv, remiterea unei sume de bani.
Au precizat recurenţii că se pot aplica sancţiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 numai pentru neefectuarea unei operaţiuni administrative, că în cauză nu se pune în discuţie o astfel de ipoteză şi că obţinerea drepturilor stabilite prin hotărâre se poate face numai pe calea executării silite, procedură aflată în derulare.
S-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului V.V.
c) întâmpinarea formulată în cauză
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
A invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, excepţia lipsei de interes pentru acest pârât şi excepţia tardivităţii recursului.
Pe fond, s-a precizat că recursurile sunt neîntemeiate.
d) analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
Prin Sentinţa nr. 3131/2008, Curtea de Apel Bucureşti a anulat în parte Ordinul nr. 291 din 24 mai 2007 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind eliberarea din funcţie a reclamantului P.I. şi a obligat pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în solidar cu A.C.M. la plata unei despăgubiri egale cu diferenţele salariale indexate, majorate şi reactualizate şi alte drepturi de la data emiterii ordinului şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei, precum şi la 10.000 RON daune morale.
În recurs, sentinţa a fost modificată în parte, în sensul că au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 2.000 RON daune morale.
În prezenta cauză s-a solicitat obligarea conducătorilor autorităţii pârâte la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru neexecutarea în termenul de 30 de zile a Sentinţei nr. 3131/2008.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 24 „obligaţia executării” alin. (1): „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Alin. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Art. 25 alin. (1) - Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
Art. 25 alin. (2) - Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
Art. 25 alin. (3) - Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a situaţiei de fapt şi a legislaţiei aplicabile, reţine:
Referitor la aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte cu rigoare şi sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii amenzii.
Sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorităţi să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Instanţa de fond a considerat că neefectuarea plăţii despăgubirilor şi a daunelor morale poate fi sancţionată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că plata şi calculul sumelor, sunt operaţiuni administrative.
Înalta Curte arată că noţiunea de operaţiune administrativă nu are o reglementare legală.
În aceste condiţii, conceptul de operaţiune administrativă a fost definit şi caracterizat pe cale doctrinară.
Astfel, s-a arătat că operaţiunea administrativă reprezintă o formă de activitate a administraţiei care nu produce niciun efect juridic, prin aceasta pregătindu-se un act administrativ act preparator sau un act posterior, cum ar fi semnarea, publicarea, comunicarea.
Din conţinutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că obligaţiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancţiunii amenzii, sunt obligaţii de "a face”, adică a unor obligaţii de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverinţă sau un înscris sau să se efectueze o operaţiune administrativă, obligaţii ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ţinând seama şi de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică.
Executarea unei operaţiuni administrative are caracterul unei obligaţii de "a face”, ca şi actul la care se referă, operaţiunea administrativă fiind anterioară actului administrativ (spre exemplu un aviz) sau posterioară acestuia (semnarea actului, publicarea, comunicarea acestuia).
Trebuie precizat că legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a instituit în sarcina autorităţii publice anumite obligaţii de "a face”, trebuie să se facă într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancţiunea prevăzută de acest text normativ.
Obligaţia de "a da” având ca obiect o sumă de bani, întotdeauna se poate executa silit.
Plata reprezintă o obligaţie de "a da”, adică de a se remite o sumă de bani creditorului unei obligaţii.
Pentru acest motiv plata nu este o operaţiune administrativă, executorie din oficiu, ci sunt aplicabile normele cu caracter execuţional din procedura de drept comun.
Procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care ţin de specificul acestei materii, în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de "a da”, trebuie urmată procedura de executare silită C. proc. civ.
De altfel, din probele administrate rezultă că numai la data de 21 martie 2011 s-a înregistrat de către executorul judecătoresc somaţia privind începerea executării silite, iar la data de 2 mai 2011 s-a efectuat plata sumelor arătate în actul de executare.
Potrivit prevederilor art. 3712 C. proc. civ., pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă într-o sumă de bani.
Obligaţia stabilită prin Sentinţa nr. 3121/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 constă în plata unei sume de bani şi ca urmare aceasta este supusă executării silite de drept comun, întrucât legea specială nu conţine nicio dispoziţie derogatorie de la regimul de drept comun.
De asemenea, Înalta Curte precizează că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, situaţie reţinută şi în considerentele Deciziei nr. 1566/2009 a Curţii Constituţionale.
În speţa prezentată nu s-a dovedit că pârâţii nu au executat hotărârea din culpa lor, dimpotrivă, în cazul autorităţilor publice, toate plăţile se fac pe baza alocaţiilor bugetare şi la cererea creditorului obligaţiei, având în vedere că potrivit principiului disponibilităţii un creditor poate renunţa la executare.
De asemenea, la soluţionarea cererii, trebuie să se aibă în vedere că prin OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010, plata sumelor prevăzute prin hotărâre judecătorească, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, a personalului bugetar a fost eşalonată, iar potrivit art. 1 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, în cursul suspendării plăţii, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Aşa cum s-a arătat în Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 a Curţii Constituţionale, OUG nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârii judecătoreşti, constituind o măsură de natură să garanteze finalitatea procesului judiciar reprezentând un prim pas al debitorului de a-şi executa creanţa, iar împrejurarea că se execută creanţa într-un termen de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă de executare a unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere şi caracterul sistemic al problemelor ivite în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.
Sumele ce trebuie încasate de reclamant au caracterul unor drepturi salariale, aşa cum rezultă din dispozitivul Sentinţei nr. 3131/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, despăgubirile acordate reprezentând diferenţe salariale.
Judecătorul fondului a apreciat că s-a adus o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Jurisprudenţei Curţii, cu trimitere la o serie de soluţii ale instanţei europene.
Sub acest aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudenţa Curţii, respectiv cauza Broniowski c. Polonia, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară.
În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că executarea, cu nesocotirea unor criterii şi prin eşalonare ar avea consecinţe economice evidente asupra ansamblului statului.
În acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin OUG nr. 71/2009 modificată prin OUG nr. 45/2010, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului.
Raportarea la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului este străină cauzei, pentru că în jurisprudenţa Curţii a fost sancţionată practica statelor de a refuza executarea unei hotărâri judecătoreşti, în procedura execuţională, ori în cazul prezent, reclamantul a cerut executarea, potrivit normelor procedurale naţionale, la o dată ulterioară.
În aceste condiţii nu se poate pune în discuţie culpa autorităţilor abilitate de lege să execute o hotărâre judecătorească, reclamantul fiind cel care a înţeles să urmeze procedurile legale cu întârziere.
Referitor la excepţia netimbrării recursului
Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile având ca obiect sancţiunile şi despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) sunt scutite de taxa de timbru.
În temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din taxa achitată la prima instanţă.
Cum cererea a fost scutită de taxa de timbru şi calea de atac urmează acelaşi regim juridic.
Referitor la tardivitatea recursului
Recursurile pârâţilor au fost declarate în termenul legal de 5 zile de la comunicare, respectându-se cerinţele art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâţilor V.V. şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la data de 27 mai 2011, după cum rezultă din dovezile aflate la dosar fond, iar recursul s-a declarat la data de 31 mai 2011, situaţie ce se dovedeşte cu plicul aflat la dosar recurs.
Pârâtului S.G. i-a fost comunicată hotărârea Curţii de apel la data de 27 mai 2011, iar recursul s-a înregistrat la oficiul poştal la data de 31 mai 2011. Având în vedere data comunicării hotărârii şi data declarării căii de atac, se constată că aceasta a fost exercitată în termen legal.
Referitor la lipsa de interes şi a calităţii procesuale a Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
Recurentul-pârât a fost chemat în judecată de reclamantul P.I., astfel încât are calitatea de parte în litigiu şi deci calitate procesuală, acţiunea fiind admisă de prima instanţă în contradictoriu şi cu această parte, ceea ce justifică şi interesul în promovarea căii de atac.
e) soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, nu se poate pune în discuţie neexecutarea culpabilă a hotărârii judecătoreşti şi că obligaţia de executat era o obligaţie de "a da” şi nu de "a face”, astfel că motivele de recurs sunt fondate, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile să fie admise şi modificată în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii precizate ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursurilor.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea recursului.
Admite recursurile declarate de pârâţii S.G. şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, împotriva Sentinţei nr. 2975 din 14 aprilie 2011 şi a Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25 mai 2011, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul P.I., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3950/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3953/2011. Contencios → |
|---|
