ICCJ. Decizia nr. 3993/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3993/2011
Dosar nr.6354/2/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.M. şi C.D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea acestora la soluţionarea Dosarului nr. 42701/CC, în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubiri şi a emiterii titlului de plată, respectiv plata acestora; să se dispună plata sumelor datorate conform raportului de evaluare cu plata coeficienţilor de devalorizare a monedei naţionale, de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.
Totodată, au cerut obligarea pârâtelor şi la plata unei penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 actualizată, până la emiterea deciziei de despăgubire, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 21 mai 2007 a fost emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti, Dispoziţia nr. X în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în str. HG, Bucureşti, împreuna cu terenul aferent în suprafaţă de 80,00 mp, vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform, contractelor de vânzare-cumpărare nr. Y/1998.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4343 din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi în consecinţă a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţia prematurităţii cererii privind obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de plată şi respectiv plata despăgubirilor, respingând aceste capete de cerere ca prematur formulate.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia conţinând titlul de despăgubiri, în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul situat în str. HG, Bucureşti şi teren aferent de 80 mp conform raportului de evaluare întocmit de evaluator P.F.A. S.M.R. în Dosar nr. 42701/CC.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităţilor de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 304,3 RON, constând în taxă de timbru, timbre judiciare şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (1) lit. d) introdus prin art. 1 pct. 3 din HG nr. 1068/2007, această direcţie este o structură a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar atribuţia acordării despăgubirilor în numerar, revine acestei din urmă autorităţii, în calitate de entitate cu personalitate juridică.
Referitor la excepţia prematurităţii cererii de emitere a titlului de plată şi a plăţii solicitate de reclamanţi, prima instanţă a avut în vedere faptul că reclamanţii nu sunt titulari ai titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanţilor Decizia conţinând titlul de despăgubire, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, str. HG, iar prin Dispoziţia nr. X/2007, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 42701/CC.
Prima instanţă a constatat că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări conform legii, autoritatea locală, cu competenţă în materie, emiţând dispoziţia în data de 21 mai 2007.
Având în vedere că a trecut o perioadă îndelungată, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamanţilor şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
În ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităţilor de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, prima instanţă a reţinut că nu s-au administrat probe în sensul temeiniciei cuantumului penalităţilor cerute, iar în situaţia neexecutării obligaţiei de către autoritatea publică, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri, aceştia pot uza de dispoziţiile art. 24 alin. (2) dar şi de cele ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, actualizată.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o în privinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, că a fost obligată în mod greşit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 304,3 RON, întrucât, prin întâmpinarea depusă la dosar la prima zi de înfăţişare a arătat că dosarul de despăgubire al reclamanţilor urma să fie aprobat în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale, fiind incidente astfel prevederile art. 275 C. proc. civ.
Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel că, neavând buget propriu, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.
În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, pentru soluţionarea cauzei au fost necesare două termene de judecată şi fără a se administra probe.
Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. HG
Criticile sentinţei atacate se rezumă practic la apărări în sensul că, în speţă, a fost urmată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind emisă Decizia prevăzută de acest act normativ.
Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", au fost corect aplicate de prima instanţă care, admiţând acţiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 din acelaşi cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
Din actele dosarului se constată că pârâta şi-a executat obligaţia dispusă prin sentinţa recurată, după înregistrarea demersului judiciar al reclamanţilor, prin întâmpinare susţinând doar că urmează să fie emisă Decizia în litigiu, şi după trecerea unui termen de trei ani de la emiterea dispoziţiei, prin care s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, şi primirii dosarului aferent acestei dispoziţii, rezultând astfel cu evidenţă că recurenta se află în culpă procesuală.
Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproşată instanţei de fond, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamanţilor nu poate fi socotit disproporţionat de mare faţă de complexitatea pricinii şi a demersurilor efectuate pentru recunoaşterea dreptului subiectiv al părţii.
În fine, deşi nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacităţii sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operaţiuni şi acte administrative în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, în plus, reprezintă Statul Român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 4343 din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3992/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3994/2011. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
