ICCJ. Decizia nr. 3996/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3996/2011
Dosar nr.6710/2/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.D., obligarea pârâtei să arate în scris, motivele pentru care a încălcat dispoziţiile art. 264 alin. (11) C. proc. civ., aşa cum a solicitat prin petiţia din 22 iunie 2010, precum şi la plata de daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu va răspunde la petiţie nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să fie obligată să îi plătească daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin petiţia adresată pârâtei a solicitat să i se comunice motivele pentru care aceasta a încălcat prevederile art. 264 alin. (11) C. proc. civ., însă pârâta nu a formulat răspuns în termen legal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4424 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există dispoziţii legale care să impună magistraţilor oferirea de explicaţii justiţiabililor pentru modul de organizare a activităţii proprii sau pentru eventuala depăşire a unor termene de recomandare.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că prin respingerea cererii de chemare în judecată i s-a creat un prejudiciu material prin neacordarea daunelor morale solicitate, reiterând motivele din acţiune.
Totodată, recurentul-reclamant a susţinut că pricina a fost soluţionată pe o excepţie de procedură fără să fie pusă în discuţie, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului recurentului la apărare, caz în care hotărârea pronunţată este nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii în sensul obligării pârâtei la comunicarea motivelor care au condus la încălcarea prevederilor art. 264 alin. (11) C. proc. civ., precum şi la plata daunelor morale şi cominatorii astfel cum a solicitat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Art. 264 alin. (11) C. proc. civ., invocat de către recurent, instituie într-adevăr un termen pe care judecătorul îl are la dispoziţie pentru motivarea hotărârilor, dar în cazul în care acest termen se depăşeşte, judecătorului nu îi incubă obligaţia de a se justifica la cererea justiţiabililor, în condiţiile în care nu există o astfel de reglementare.
De altfel, redactarea şi comunicarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă operaţiuni specifice puterii judecătoreşti, iar eventuala depăşire a termenului în care se motivează o hotărâre judecătorească nu poate forma obiect al corespondenţei dintre justiţiabil şi judecător, atribuţiile judecătorului fiind clar stabilite în lege.
Cât priveşte critica în sensul că pricina a fost soluţionată pe o excepţie de procedură, fără să fie pusă în dezbaterea fondului şi drept urmare hotărârea atacată este nulă, instanţa de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea recurentului-reclamant a fost soluţionată pe fond şi nu pe excepţie, prin urmare critica nu este fondată şi o înlătură.
În speţă, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă pronunţând astfel o hotărâre legală şi temeinică, pusă la adăpost de orice critică.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinţei nr. 4424 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3995/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3997/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
