ICCJ. Decizia nr. 4034/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4056 din 21 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de M.C.V. împotriva sentinței civile nr. 367 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 februarie 2009 în dosar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 367 din 03 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M.C.V. în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, apreciind că nu se poate reține ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului soluționarea cererii reclamantului, înregistrată din 16 aprilie 2007, prin care acesta solicită să i se permită accesul la propriul dosar, câtă vreme pe numele reclamantului nu a fost identificat nici un dosar.
Prin decizia civilă nr. 1590 din 19 martie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul M.C.V. împotriva sentinței civile nr. 367/2007 .
Ulterior, împotriva sentinței civile nr. 367 din 03 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., prin care a solicitat administrarea probelor solicitate și în fața instanțelor anterior amintite, susținând că în mod incorect Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității i-a comunicat că pe numele său nu a fost identificat dosar de urmărit, aspect ce poate fi dovedit prin audierea martorilor menționați în acțiune.
Raportând motivele invocate de contestator, la prevederilor dispozițiile art. 317 C. proc. civ., instanța a apreciat că administrarea unei probe calea extraordinară de atac, solicitată de altfel și în fața instanței de fond și recurs, nu se circumscrie motivelor expres și limitativ prevăzute de lege.
împotriva hotărârii nr. 4056/2010 M.C.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului recurentul arată că în mod greșit nu i-a fost încuviințată proba cu martori, invocând prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin decizia recurată, Curtea de Apel București a respins o contestație în anulare, ca inadmisibilă.
în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
în orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
Astfel fiind, înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureștti a apreciat că solicitarea și administrarea unei probe testimoniale în calea extraordinară de atac nu se circumscrie motivelor expres și limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, curtea de apel pronunțând o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4035/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4031/2011. Contencios → |
|---|
