ICCJ. Decizia nr. 4009/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Prima instanță
a) cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov reclamanta F.R. a chemat în judecată pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Ordinul nr. 427 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acordarea diferenței de drepturi salariale pentru perioada 25 mai 2009 până la ocuparea funcției (constând în diferență indemnizație de conducere și diferență stimulente), obligarea pârâtului 1 să emită actul administrativ de numire a reclamantei în funcția de inspector șef adjunct - relații de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov și obligarea pârâtului 2 la repunerea în funcție a reclamantei, cu acordarea corespunzătoare a drepturilor salariale. Cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 427 din 23 aprilie 2009, având ca temei O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de conducere de inspector-șef adjunct a fost desființată, raporturile de serviciu încetând la data de 25 mai 2009.
Potrivit art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) Legea nr. 188/1999, raporturile de serviciu au încetat la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009, dată după care a fost eliberată din funcția publică de conducere și i-a fost oferită o funcție publică în cadrul instituției.
O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.O. nr. 758/06.11.2009.
Funcția publică de conducere a fost obținută de reclamantă în urma concursului organizat pentru ocuparea acestui post, iar prin Ordinul nr. 369 din 31 mai 2000, reclamanta a fost numită în funcția publică de inspector șef adjunct - relații de muncă, definitivată în 14 septembrie 2000, iar prin Ordinul nr. 811 din 2000 a fost atestată în această funcție pe care a ocupat-o până la apariția O.U.G. nr. 37/2009, care a desființat și a înlocuit funcția cu una contractuală, denumită director coordonator adjunct.
S-a făcut referire la dispozițiile art. III O.U.G. nr. 37/2009 și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009, arătându-se că, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, se impune reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior întrucât măsura destituirii sale a rămas fără suport constituțional.
b) întâmpinările formulate în cauză
Pârâta Inspecția Muncii a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că obiectul principal dedus judecății îl constituie anularea unui ordin emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, fără a exista vreo culpă a Inspecției Muncii raportat la emiterea acestui act.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că reclamantei i-a fost oferit un alt post pe care l-a și acceptat și că aceasta nu a înțeles, cu privire la Ordinul nr. 427 din 23 aprilie 2009, să facă vreo contestație nici la instituția emitentă și nici în instanță, acceptând implicit situația.
Cererea reclamantei de a fi repusă în situația anterioară nu este reglementată ca modalitate de ocupare a unei funcții publice de conducere.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității introducerii acțiunii, întrucât acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei s-a arătat că ordinul contestat a fost emis în baza dispozițiilor imperative ale art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 care la acea dată erau constituționale și că reclamantei i-a fost respectat dreptul la preaviz și i-a fost oferită o altă funcție publică.
c) sentința și considerentele primei instanțe
Prin sentința nr. 207/F din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii. A fost admisă în parte acțiunea reclamantei F.R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii și în consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. 427 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și repunerea reclamantei în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov. Au fost obligați pârâții la acordarea către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale pe care reclamanta le-ar fi obținut în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Munci Brașov și drepturile salariale obținute de reclamantă în perioada cuprinsă între 25 mai 2009 și până la repunerea în funcție.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit Legii nr. 108/1999 are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, având și atribuția de a acorda drepturile salariale solicitate de reclamantă.
Pe fondul cererii, Curtea de Apel Brașov a apreciat că Ordinul nr. 427 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, fiind nelegal.
S-a arătat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, așa cum, a fost aprobată prin lege de către Parlament.
S-a apreciat că actul este nelegal atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființată în cadrul controlului de constituționalitate.
S-a reținut că prin desființarea unei funcții de conducere de director executiv și crearea unei alte funcții de conducere de director coordonator, atribuțiile specifice fiind identice, au fost încălcate prevederile art. 100 alin. (5) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel încât Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 este nelegal.
2. Instanța de recurs
împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii.
a) Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
în motivarea recursului Ministerul Muncii a susținut că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis în vederea executării unei norme cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, astfel că a fost legal adoptat.
S-a precizat că reclamanta nu a avut relații de serviciu cu Ministerul Muncii, astfel că autoritatea nu va putea dispune reintegrarea reclamantei într-o structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspecției Muncii.
S-a mai criticat sentința prin aceea că nu s-a comunicat și încheierea de amânare a pronunțării.
b) recursul declarat de Inspecția Muncii
Inspecția Muncii a criticat sentința susținând că s-a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și că nu are competența de a calcula drepturile salariale pretinse de reclamantă.
S-a mai precizat că în perioada mai 2009-iunie 2010 funcția de inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov s-a desființat, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.
A susținut recurenta că, potrivit art. 106 alin. (1) Legea nr. 188/1999 funcționarul public poate cere ca autoritatea sau instituția emitentă a actului administrativ să îi plătească despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public și în consecință, instanța putea acorda numai despăgubiri.
S-a arătat că greșit a fost obligată la plata stimulentelor, deoarece nu a prestat munca în funcția de conducere.
c) întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursurilor, sentința fiind legală și temeinică, în concordanță cu Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale.
Intimata a apreciat că Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă, fiind un organ de specialitate în subordinea Ministerului Muncii, cu atribuții în ceea ce privește încadrarea, promovarea, eliberarea din funcție a personalului din cadrul Inspecției Muncii, fiind ordonator secundar de credite în ceea ce privește sumele alocate acesteia, inclusiv plata personalului.
d) analiza motivelor de recurs
înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea reclamantei și legislația aplicabilă, reține următoarele:
Situația de fapt
Prin Ordinul nr. 369 din 31 mai 2000 reclamanta a fost numită ca inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.
Ulterior, prin Ordonanța nr. 427 din 23 aprilie 2009, în baza O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta a fost eliberată din funcția de inspector șef adjunct.
Legislația aplicabilă
Constituția României - art. 146 alin. (1) Curtea Constituțională are următoarele atribuții - lit. a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;
Art.146, alin. (1) lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstitu-ționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului;Constituția României:art. 73, categorii de legi,
alin. (1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
alin. (3) Prin lege organică se reglementează:
lit. j) - statutul funcționarilor publici
Legea nr. 47/1992,art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.
art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Legea nr. 554/2004 - art. 9 alin. (1) "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".
Alin.(4) - "în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.".
Alin.(5) - "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".
Referitor la motivul de recurs privind legalitatea emiterii Ordinului nr. 427/2009
în vederea soluționării prezentului recurs, înalta Curte va efectua în continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.
Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992.
După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern.
Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.
în ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează aplicabilitatea din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, forma în vigoare la data soluționării excepției, instanța sesizată, dacă apreciază că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite dosarul la Curtea Constituțională.
Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.
în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.
Dimpotrivă, orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale.
Alături de argumentele expuse mai sus, înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi
în cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.
Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Plenul Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) Constituție și art. 15 și următoarele din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G.nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.
La pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. în considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, "actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.
S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.
întrucât excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției.
în raport de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G.nr. 37/2009.
în fața unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie.
Atât dispozitivul cât și considerentele deciziei pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată.
în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. k) Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.
Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.
în litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se și neconstituțio-nalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.
în consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.
Desființarea postului deținut de reclamant prin O.U.G. nr. 37/2009, este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.
în ceea ce privește imposibilitatea reintegrării reclamantei de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca urmare a faptului că între reclamantă și această autoritate nu au existat raporturi de serviciu, înalta Curte constată că ordinul de eliberare din funcție a fost emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, iar în art. 5 al ordinului s-a dispus că aducerea la îndeplinire a acestuia se va face de Inspecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.
Ca urmare, actul vătămător a fost emis de acest recurent, urmând ca și repunerea în drepturile anterioare să revină, conform principiului simetriei actelor juridice, aceluiași recurent.
în ceea ce privește necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării
Potrivit dovezii de primire aflată la dosar fond, sentința civilă nr. 207/2010 a Curții de Apel Brașov, a fost comunicată către Ministerul Muncii, iar eventuala necomunicare a încheierii de amânare a pronunțării nu atrage nulitatea hotărâri.
Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind organizată, potrivit Legii nr. 108/1999 și H.G. nr. 767/1999, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
în baza H.G. nr. 11/2009 Inspecția Muncii este condusă de un inspector general de stat, care are între atribuții și pe aceea de a încadra personalul din cadrul inspectoratelor muncii.
în raport de considerentele enunțate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției Muncii a fost legal soluționată.
Prin sentința criticată instanța de fond a obligat pârâții să-i plătească reclamantei diferența de drepturi salariale pe perioada 25 mai 2009 și până la repunerea în funcție.
Potrivit art. 106 alin. (1) alin. (1) Legea nr. 188/1999, despăgubirile care se acordă funcționarului public în cazul anulării actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu sunt egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, prin aceasta înțelegându-se orice drepturi.
Examinând dispozitivul sentinței și textul de lege aplicabil, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală.
e) Soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile s-au respins, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 403/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4029/2011. Contencios → |
|---|
