ICCJ. Decizia nr. 405/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 405/2011
Dosar nr. 2365.1/115/2009
Şedinţa publică de Ia 26 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 69 din 10 februarie 2010, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi 6 din OUG nr. 148/2005, reţinând că art. 4 din Legea nr. 554/2004 limitează sfera actelor a căror legalitate poate fi examinată în cadrul acestei proceduri, referindu-se numai la cele cu caracter individual.
S-a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în speţă, HG nr. 1025/2006 fiind un act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.A.L., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa pe fondul pricinii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2424 pronunţată în data de 11 mai 2010, a admis recursul declarat de B.A.L., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă, că în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 390 din 20 septembrie 2010, a admis acţiunea formulată de B.A.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, A.J.P.S. Caraş-Severin şi A.N.P.S. Bucureşti şi în consecinţă, a admis excepţia de nelegalitate şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale şi creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
HG nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (OUG nr. 145/2005), încălcând principiul egalităţii de tratament prevăzut de art. 16 din Constituţia României, instituind discriminări între copiii preveniţi dintr-o naştere simplă şi o alta multiplă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii A.J.P.S. Bucureşti şi Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. A.J.P.S. Bucureşti a arătat că solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 deoarece aceasta se referă la legalitatea unui act administrativ individual în categoria cărora nu intră nicidecum normele de aplicare ale OUG nr. 148/2005 emise de către Guvernul României prin HG nr. 1025/2006, aşa cum în mod nelegal a statuat Curtea de Apel Oradea.
Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, ca şi stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Aşadar, raţiunea acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la bază prevederile art. 6 din OUG nr. 148/2005, care la alin. (4), fără a face distincţie între naşterea simplă şi naşterea multiplă, precizează în mod expres că se acordă o singură indemnizaţie în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept.
Se mai arată că, în accepţiunea legiuitorului, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creşterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizaţie.
II. Guvernul României arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind ,,aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective. HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de urgenţă nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin Normele Metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Bucureşti şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 390 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4049/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4052/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
