ICCJ. Decizia nr. 4067/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4067/2011
Dosar nr.1647/54/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 466 din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, reţine instanţa de fond că în materia restituirii proprietăţilor art. 19 alin. (1) din Cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu creează nicio derogare de la regula obligativităţii exercitării recursului administrativ prealabil, ci dimpotrivă arată că „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".
În speţă, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că reclamantul, nu a urmat procedura prealabilă obligatorie ceea ce a atras inadmisibilitatea acţiunii formulate în contencios administrativ.
Apărările formulate de reclamant în legătură cu faptul că a îndeplinit procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu au fost reţinute de instanţa de fond, care a apreciat că actele depuse în acest sens de reclamant la dosarul cauzei, reprezintă obiecţiuni la rapoartele de expertiză întocmite în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 şi Normele de aplicare ale acesteia (art. 16.13 din Normele aprobate prin HG nr. 1095/2005) iar nu procedura prealabilă formulată împotriva deciziei contestate, fiind anterioare emiterii acestei decizii.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 466 din 22 octombrie 2010, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.P., arătând, în esenţă următoarele:
Astfel, susţine recurentul că instanţa de fond a rezolvat în mod greşit excepţia referitoare la lipsa procedurii prealabile, faţă de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, în condiţiile în care el a criticat pe cale administrativă toate cele trei rapoarte de expertiză pentru evaluarea bunurilor întocmite în cauză iar Decizia contestată a fost emisă în baza acestor rapoarte de expertiză, critici care se referă la aspecte ce stau la baza şi fac obiectul propriu-zis al actului administrativ contestat.
Mai arată recurentul că, contestaţiile formulate împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză relevă detaliat toate neregulile constatate în întreaga procedură de evaluare. Aşa încât, recurentul consideră că, este cert că şi-a declarat nemulţumirea faţă de procedurile urmate de pârât iar prin toate aceste contestaţii formulate a urmărit reexaminarea actului administrativ, respectiv a rapoartelor de evaluare, cu atât mai mult cu cât Decizia contestată îşi însuşeşte integral evaluarea imobilelor stabilită prin raportul de expertiză contestat.
Mai susţine recurentul că, chiar dacă nu a făcut precizări exprese în sensul revocării sau modificării deciziei contestate, starea de fapt trebuia raportată de către instanţa de fond la finalitatea demersurilor sale, respectiv anularea celor trei rapoarte de expertiză şi efectuarea unor noi evaluări.
Conchide recurentul în sensul că interpretarea dată de instanţa de fond conceptului de plângere prealabilă, în mod greşit a fost raportată strict la definiţia dată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este importantă intenţia de a obţine în cele din urmă o revocare a actului administrativ pe care nu-l împărtăşeşte, adresându-se în prealabil pârâtei în vederea rezolvării administrative a situaţiei.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În primul rând, Înalta Curte, reaminteşte că în raport cu prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 coroborate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată prin Decizia reprezentând titlu de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă administrativă anterior sesizării instanţei de contencios administrativ competente cu o acţiune având ca obiect Decizia respectivă.
Este de necontestat că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, şi este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Aşadar, reclamantul avea obligaţia ca înainte de introducerea acţiunii de faţă, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. X/29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, comunicată în data de 30 aprilie 2010, şi în termenul prevăzut de lege să se adreseze cu plângere autorităţii administrative care a emis Decizia contestată, ceea ce nu a dovedit că ar fi făcut.
Nu are relevanţă, sub aspectul dovedirii parcurgerii procedurii prealabile administrative, că pe perioada parcurgerii procedurii de evaluare a imobilului reclamantul a înţeles să formuleze o serie de obiecţiuni la rapoartele de evaluare întocmite în cauză, câtă vreme obiectul acţiunii de faţă îl constituie anularea Deciziei nr. X din 29 ianuarie 2009, act administrativ individual, în legătură cu care recurentul nu a înţeles să se adreseze autorităţii publice emitente, cu un recurs graţios în condiţiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Faptul că la baza deciziei contestate a stat raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. 39801/CC, în legătură cu care reclamantul şi-a manifestat nemulţumirea prin intermediul memoriilor formulate pe parcursul procedurii de evaluare a imobilului, nu poate conduce la concluzia îndeplinirii procedurii prealabile administrative, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Aşadar, este de necontestat în cauză, şi instanţa de fond a relevat această împrejurare, că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, astfel că soluţia de respingere, ca inadmisibilă a acţiunii reclamantului, dată de instanţa de fond, se impune a fi menţinută.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.P., împotriva Sentinţei nr. 466 din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4058/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4073/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
