ICCJ. Decizia nr. 4193/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la numirea unui evaluator autorizat în vederea stabilirii despăgubirilor aferente dispoziției Primarului Municipiului Iași din 26 aprilie 2006, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, astfel cum impune art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și la plata daunelor interese sub forma unei despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 100 RON/zi, după scurgerea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, astfel cum impune art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin dispoziția Primarului Municipiului Iași din 26 aprilie 2006 s-a dispus acordarea despăgubirilor în echivalent pentru imobilul situat în Iași, că reclamanta a procedat la notificarea pârâtei prin adresa din 06 aprilie 2009, înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților din 07 aprilie 2009, prin care a solicitat numirea evaluatorului și după evaluare, acordarea despăgubirilor, iar în luna iunie 2009 a primit răspunsul emis din 03 iunie 2009 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, răspuns prin care i se comunica faptul că procedura de acordare a despăgubirilor impune atribuirea dosarului unui consilier din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea analizării și transmiterii către un evaluator.
Reclamanta a mai arătat că de la data emiterii răspunsului și până la data formulării acțiunii nu s-a soluționat cererea/notificarea sa, încălcându-se astfel termenele prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) O.G. nr. 27/2002, precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a mai arătat că pârâții au calitatea procesuală pasivă pentru petitul 2 al acțiunii, "de a plăti daune interese sub forma unor despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 100 RON/zi după 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și până la data acordării despăgubirilor", astfel cum impun dispozițiile art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
Pârâta Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale pasive a Direcției și excepția lipsei calității procesuale pasive. A arătat că, pe de o parte, Direcția nu este o instituție publică cu personalitate juridică care să acționeze independent, ci reprezintă doar o structură funcțională din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, deci, neavând personalitate juridică, nu poate avea nici capacitate procesuală, iar, pe de altă parte, în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII Legea nr. 247/2005 Autoritatea asigură doar Secretariatul Comisiei, atribuțiile sale constând numai în centralizarea dosarelor transmise în temeiul art. 16 din Titlul VII Legea nr. 247/2009, iar atribuția Direcției constă în acordarea despăgubirilor în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată conform O.U.G. nr. 81/2007. S-a solicitat admiterea excepțiilor și respingerea acțiunii ca atare.
Pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției din 26 aprilie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, în baza art. 4 Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile art. 2 Legea nr. 10/2001, precum și excepția inadmisibilității capătului 2 al acțiunii, iar pe fondul capătului 1 al acțiunii, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Prin sentința civilă nr. 4063 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile invocate de pârâta Direcția pentru Coordonarea alicării Legii nr. 10/2001; a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei părți ce nu are capacitate juridică administrativă și nici calitate procesuală pasivă; a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției din 26 aprilie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, excepție invocată de pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să transmită dosarul la evaluator, în vederea stabilirii despăgubirilor, în termenul legal; a respins capătul de cerere privind obligarea autorității publice pârâte la plata unor daune interese, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, instanța a admis-o, având în vedere că această pârâtă este organizată ca fiind un compartiment de lucru în cadrul Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, neavând competențe/atribuții proprii în emiterea/neemiterea actelor administrative în litigiu, ci doar sarcini privind efectuarea unor operațiuni materiale și administrative legate de pregătirea lucrărilor necesare emiterii acestor acte.
Instanța a reținut, astfel, că din moment ce Direcția Pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 nu are capacitate juridică administrativă și nu poate fi subiect al raportului dedus judecății, aceasta nu poate avea nici calitate procesuală pasivă, calitate pe care o are doar Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, instituție publică ce are propriile competențe și personalitate juridică.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și a respins acțiunea, ca atare, față de aceasta.
în ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispoziției din 26 aprilie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a respins-o ca inadmisibilă, având în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot fi atacate pe calea excepției și acele acte care pot fi atacate în fața instanțelor de contencios administrativ, pe calea acțiunii principale, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din acest act normativ, între actele administrative care nu pot fi supuse controlului instanțelor de contencios sunt și acele acte administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Instanța a reținut că așa fiind, cum în cazul dispoziției din 26 aprilie 2006 Legea nr. 10/1991 prevede o procedură specială de contestare, rezultă că instanțele de contencios administrativ sunt excluse de la o astfel de examinare, situație în care excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă.
Instanța a admis primul capăt al acțiunii, reținând că în speța de față dispoziția a fost emisă la data de 26 aprilie 2006, iar dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei în data de 12 mai 2006, nefiind soluționat până la data cererii de chemare în judecată, iar după data sesizării instanței cu această acțiune (27 ianuarie 2010) pârâta l-a restituit Primăriei (13 aprilie 2010), ceea ce în opinia instanței reprezintă o încălcare a termenului "rezonabil", în raport de natura cauzei, obiectul și complexitatea acesteia, precum și interesul părții în obținerea despăgubirilor.
Instanța a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea autorității la plata unor daune interese, reținând următoarele:
Potrivit art. 18 alin. (6), raportat la art. 24 Legea nr. 554/2004, instanța poate stabili un termen de executare, altul decât cel legal, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de față instanța nu a stabilit un alt termen decât cel legal, astfel că nu poate fi aplicată nici amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004, care de altfel nici nu a fost cerută de reclamantă.
Cât privește cererea privind plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că reclamanta nu a depus vreo dovadă în acest sens, situație în care a respins ca atare această cerere.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.
în motivarea recursului său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat în esență următoarele:
- Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primarul municipiului Iași.
Consideră recurenta, că dispoziția din 2006 este un act administrativ și există în speță o dependență evidentă între soluționarea pe fond a litigiului și decizia a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție .
-Sub aspectul fondului, se arată că în mod greșit instanța de fond a interpretat noțiunea de termen rezonabil, reținând culpa autorității recurente privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire.
-Instanța de fond nu a ținut cont de decizia nr. 2 din 28 februarie 2002 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului, decizie care a fost înlocuită cu decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 - cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor și având în vedere și transmiterea dosarelor către Secretariatul Comisiei înainte sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
-Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut - Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat doar numirea unui evaluator în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii, instanța în schimb a obligat autoritatea recurentă la finalizarea procedurii.
în drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 alin. (6) și (9) C. proc. civ..
Reclamanta P.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate a normelor legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
-Excepția de nelegalitate a dispozițiilor Primarului Municipiului Iași din 2006 a fost corect soluționată de instanța de fond.
Este consacrată în jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție - ideea că acest act nu este unul administrativ ci unul emis în temeiul Legii nr. 10/2001 care prevede o procedură specială de contestare a actelor de restituire în natură a imobilului sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent emise în temeiul legii.
Această procedură este una civilă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 26 alin. (3) Legea nr. 10/2001 care prevede: "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Această procedură trebuie să privească același regim juridic civil în toate etapele sale, neexistând rațiuni pentru care unele acte să fie considerate într-o etapă civile și în alta administrative.
- în mod corect, a reținut instanța de fond că există un refuz nejustificat al recurentei în soluționarea dosarului reclamantei, recurenta - pârâtă Comisia nu a invocat nici un motiv întemeiat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, dosarul reclamantei a fost transmis pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - în data de 12 mai 2006.
La data de 27 ianuarie 2010 reclamanta a introdus acțiunea instanța de contencios administrativ iar la data de 13 aprilie 2010 pârâta a restituit Primăriei Municipiului Iași dosarul pentru completarea actelor.
în cauză este vorba despre nerespectarea unui termen rezonabil de către autoritățile statului în soluționarea cererilor de despăgubire conform legilor de reparație în așa fel încât să fie asigurate drepturi concrete privind despăgubirile și nu teoretice și iluzorii, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (art. 6).
Or, recurenta invocă și prin cererea de recurs imposibilități de accelerare a procedurii administrative care nu sunt compatibile cu respectarea dispozițiilor privind protecția proprietății asupra unui bun în sensul art. 1 Protocolul 1 la CEDO.
Comisia recurentă nu poate invoca decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 privind condiționarea soluționării dosarelor de respectarea ordinii de înregistrare a acestora, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea și epuizarea efectivă a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nu poate fi un argument solid faptul înlocuirii deciziei Comisiei nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie a dosarului și a evaluatorului, cu decizia nr. 2815/2009, conform practicii judecătorești având în vedere ca și această din urmă modalitate de soluționare a dosarului de despăgubire nu este eficientă și aduce atingere dreptului titularului de a folosi bunul.
- Este nefondat și motivul de recurs încadrat de recurentă în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - Instanța fondului nu a dat mai mult decât a cerut reclamanta. Cererea reclamantei este evidentă în sensul solicitării numirii unui evaluator în vederea stabiliri despăgubirilor aferente dispozițiilor Primarului Iași din 2006 - cu referire clară la finalizarea procedurii prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4187/2011. Contencios → |
|---|
