ICCJ. Decizia nr. 4194/2011. Contencios

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 6298/2/2010 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

în motivarea cererii, arată reclamantul că, în fapt, prin cererile din 07 aprilie 2009 și din 10 februarie 2009, adresate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către domnul I.D.Ș., respectiv de către doamna I.D. se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor la care petenții respectivi au avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în dosar la care a avut acces domnul I.D.Ș., pârâtul B.C. a întocmit documente. în dosar, la care a avut acces doamna I.D., pârâtul a întocmit documentele. Ținând cont de prevederile art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererile formulate sunt legale.

Prin sentința civilă nr. 4340 din 5 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului B.C. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității și anume existența calității de ofițer sau subofițer al securității în perioada 1945-989 și desfășurarea de către pârât în concret în această calitate a unor activității prin care a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului. Au fost înlăturate apărările pârâtului în sensul că activitățile sale s-au încadrat în acțiuni "determinate de munca pe linie de contraspionaj".

împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pârâtul.

Motivele de recurs invocate conform art. 3041C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008 în raport de probele administrate, respectiv actele care au stat la baza întocmirii notei de constatare din 7 mai 2010.

în motivele de recurs pârâtul-recurent arată că în mod greșit instanța de fond i-a înlăturat apărările formulate punctual în raport de fiecare dosar instrumentat de acesta în calitatea sa de ofițer al fostei Securității - angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Timiș.

Recurentul arată că toate actele de urmărire informare și suspendare erau activități specifice de contraspionaj deoarece privau persoane care reprezentau un pericol pentru securitatea națională, iar activitățile desfășurate nu au fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Se solicită admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii constatate.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondat.

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sentința atacată prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat și s-a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

în mod corect în raport de probele administrate instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Fapt de necontestat, în perioada prevăzută de lege și în concret în perioada 1956-1974 recurentul-pârât a deținut diferite funcții de ofițer în cadrul Securității - Serviciul Raionul Securității Arad și respectiv Inspectoratul Județean al Securității Timiș.

în această calitate recurentul-pârât a desfășurat activități specifice Securității - informare, urmărire, instruire surse instrumentând diferite dosare, inclusiv ale persoanelor fizice care au formulat sesizări către autoritatea intimată activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului respectiv dreptul la informare sau dreptul la viață privată.

Curtea apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurentului din motivele de recurs și apărările formulate la instanța de fond înlăturate motivat prin sentința atacată.

Curtea apreciază în raport de probele administrate că activitățile desfășurate nu reprezintă activități de contraspionaj de natură a fi exceptate a fi încadrate de dispozițiile art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4194/2011. Contencios