ICCJ. Decizia nr. 420/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 420/2011
Dosar nr. 6031/30/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta A.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 28345/CC, în baza evaluării realizate de expertul judiciar,
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 07 septembrie 2001 a formulat către Primăria Municipiului Timişoara o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură (prin compensare) a imobilului teren şi construcţii situat în Timişoara, str. M., jud. Timiş, înscris în CF Timişoara, nr. top. x şi y, imobil ce a aparţinut antecesoarei sale, S.A.
Notificarea a fost soluţionată de Primarul Municipiului Timişoara, fiind emisă în acest sens Dispoziţia nr. 251 din 27 ianuarie 2006, prin care se propune acordarea de despăgubiri băneşti în cuantum de 166.215 RON.
La data de 02 octombrie 2006 a primit din partea Primăriei Municipiului Timişoara adresa nr. SC2006-7053 din 02 octombrie 2006 prin care i se aducea la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dosarul administrativ nr. 1284 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Urmare a notificării expediate de reclamantă prin avocat, ANRP i-a răspuns prin adresa nr. 715546 din 25 septembrie 2007, comunicându-i-se faptul că dosarul ce conţine Dispoziţia nr. 1055/2006 a Primarului Municipiului Timişoara (prin care dosarul a fost trimis Secretariatului C.C.S.D.) a fost înregistrat sub nr. 28345/CC. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă că dosarul este în curs de soluţionare şi că în temeiul deciziei nr. 2/2006 a C.C.S.D. s-a adoptat modalitatea de selectare a dosarelor în baza unui program de calculator ce utilizează funcţia „random" (aleatoriu).
Concluzionând asupra traseului pe care l-a parcurs notificarea depusă de reclamantă, se poate constata că între momentul depunerii acesteia (07 septembrie 2001) şi momentul actual (07 septembrie 2009), au trecut exact 8 ani, perioadă în care notificarea nu a fost încă soluţionată.
Prin întâmpinare pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. Bucureşti, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta A.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. Bucureşti.
A obligat pârâtul să analizeze Dosarul nr. 28.345/CC privind pe reclamantă, să desemneze un evaluator şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- din probele dosarului şi din conţinutul întâmpinării rezultă că reclamanta este beneficiară dispoziţiei nr. 251/27 ianuarie 2006 emisă de Primăria Timişoara, în calitate de entitate notificată în condiţiile Legii nr. 10/2001 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru un imobil notificat şi dosarul aferent acelei dispoziţii s-a transmis Secretarului Comisiei Centrale în temeiul Legii nr. 247/2005, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută în Titlul VII din lege.
- dosarul aferent dispoziţiei emise de Primăria Timişoara a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 28.345/CC şi pârâtul, prin această Comisie Centrală nu a dispus până în prezent verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi etapa evaluării pentru întocmirea raportului de evaluare, proceduri prevăzute de art. 16 alin. (1) şi 2 Cap. V. Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007 şi care premerg emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În acest context, Curtea de apel a constatat că Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
A reţinut prima instanţă că în speţa de faţă dosarul de despăgubire pentru dispoziţia emisă a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. în anul 2006, sub nr. 28.345/CC, iar după acest moment nu s-a mai efectuat nici o operaţiune de către pârât.
Curtea a constatat că, în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, susmenţionate, pârâtul avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate, iar în măsura în care dosarul reclamantei ar fi fost incomplet pârâtul avea obligaţia de a-i comunica acest aspect, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
A mai reţinut instanţa de fond că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea că autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
A concluzionat instanţa de fond că prin conduita pârâtului de a tergiversa soluţionarea cererilor reclamantei de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantei, astfel încât pretenţiile acesteia sunt justificate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susţine, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind şi etapa evaluării, etapă condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/ 2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligaţii într-un termen de 30 de zile.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 304 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara datează din 27 ianuarie 2006 şi nici până în prezent nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reţinute criticile aduse în temeiul art. 304 1 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D., împotriva sentinţei nr. 192 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4296/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
