ICCJ. Decizia nr. 4108/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4108/2011
Dosar nr.21865/3/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2985 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta F.M., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a acesteia. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile invocate de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pârâta a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, nulităţii înscrisului numit angajament, motivat de faptul că la data semnării actului nu împlinise vârsta de 16 ani, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de interes a acţiunii, în raport de faptul că în prezent pârâta nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică, astfel încât nu mai are calitate de funcţionar şi nu mai există un interes în formularea acţiunii.
În dezlegarea acestor excepţii s-a apreciat că faptul că pârâta nu împlinise vârsta de 16 ani la momentul semnării angajamentului nu prezintă relevanţă în condiţiile în care activitatea acesteia a continuat şi după împlinirea vârstei de 16 ani.
În ceea ce priveşte deţinerea unei funcţii de demnitate publică, legea nu impune ca o astfel de funcţie să fie deţinută pe tot parcursul litigiului şi deţinerea unei astfel de funcţii apare ca o condiţie pentru declanşarea procedurii de verificare a calităţii de colaborator.
Pe fondul litigiului, s-a remarcat că situaţia de fapt reţinută în nota de constatare este confirmată de notele depuse la dosar. Astfel, pârâta a furnizat în perioada 1976 - 1989 o serie de informaţii privind activităţi şi atitudini contrare regimului comunist comunicând organelor de securitate, faptul că o persoană care are un frate în Canada intenţionează să plece din ţară, o altă persoană a adus din SUA o serie de bunuri interzise pe piaţa românească (aparate video), o altă persoană ar produce la domiciliu anticoncepţionale.
Or, concluzionează prima instanţă, toate aceste informaţii vizau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale şi în special dreptul la viaţă privată şi libertatea de mişcare, făcând parte din cele la care se referă art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta F.M.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat în esenţă că prima instanţă a dat o dezlegare greşită atât excepţiilor invocate cât şi fondului pricinii.
Astfel, s-a reiterat că acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 întrucât nu rezultă cu certitudine că „angajamentul" ar fi dat de recurentă, nefiind semnat de aceasta iar notele furnizate de „D.P." nu îi aparţin; excepţia nulităţii înscrisului intitulat „angajament" rezultă cu prisosinţă din faptul că la data eventualei semnări a acestuia recurenta nu ar fi împlinit vârsta de 16 ani, deci nu avea capacitate de exerciţiu deplină; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată atâta vreme cât partea nu a fost numită sau aleasă într-o funcţie din cele prevăzute de art. 3 din OUG nr. 24/2008 pentru a fi supusă verificărilor; aceste din urmă prevederi constituie şi temeiul pentru care excepţia lipsei de interes se impune a fi admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii.
În privinţa fondului, recurenta a subliniat din nou că în prima perioadă pretinsă că ar fi colaborat cu Securitatea nu a avut reprezentarea faptelor ce i-au fost impuse de ofiţerul de Securitate care o căuta la liceu, iar după terminarea liceului fiind ameninţată cu desfacerea contractului de muncă a avut un aport informativ redus, dovadă în acest sens fiind nota de analiză din 15 iulie 1978 în care se reţine reticenţa manifestată de recurentă în furnizarea de informaţii. În opinia recurentei probatoriul administrat în cauză este de natură a dovedi că nu a fost vorba de încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale persoanelor fizice.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că niciuna din criticile formulate de recurentă nu este întemeiată şi că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este temeinică şi legală.
Excepţiile invocate în faţa primei instanţe au făcut obiectul unei analize atente din partea judecătorului fondului, care le-a respins motivat, aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a soluţiei supuse controlului judiciar.
În ce priveşte controversa purtată în legătură cu data semnării angajamentului, din actele dosarului se conturează că la momentul recrutării reclamantei de către organele de securitate aceasta avea împlinită vârsta de 16 ani, aşa cum rezultă din înscrisul intitulat <<notă de analiză privind pe colaboratoarea „D.P." >> în care se consemnează că recrutarea elevei F.M. a avut loc la data de 11 iunie 1976, or reclamanta este născută la 5 aprilie 1960. Chiar în ipoteza în care ar fi discutabilă data recrutării, în mod just instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt demonstrată de actele dosarului, anume că activitatea de furnizare de informaţii a continuat şi după împlinirea vârstei de 16 ani, conferă un caracter nerelevant acestei probleme faţă de obiectul litigiului.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este susţinută cu argumente legale, iar excepţiile privind lipsa de interes în formularea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei nu sunt susţinute prin textul legal invocat, respectiv art. 3 din OUG nr. 24/2008 care vizează persoanele care ocupă demnităţi sau funcţii publice, nefiind relevant decât faptul că la momentul sesizării autorităţii intimate-reclamante pârâta ocupa o astfel de funcţie - subprefect al Judeţului Vrancea - aspect necontestat de recurentă.
Asupra fondului, instanţa de recurs reţine că probele administrate sunt de natură a da consistenţă acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, deci, şi soluţiei pronunţate de instanţa competentă.
De altfel, aşa cum se poate observa în motivarea recursului se face apel doar la argumente în circumstanţiere legate de perioada în care recurenta, elevă fiind, nu era în măsură să aibă o atitudine mai fermă, de opoziţie la solicitările organelor de Securitate, precum şi de perioada în care, angajată fiind la Staţia Hidrologică din Municipiul Oneşti (fost Gheorghe Gheorghiu Dej), exista pericolul de a-şi pierde locul de muncă.
Or, din dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 rezultă fără dubiu că pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Informaţiile furnizate, indiferent sub ce formă, să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist;
2. Informaţiile prevăzute la pct. 1) să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Interpretând probatoriul administrat judecătorul fondului a concluzionat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii legale pentru a constata incidenţa art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Înscrisurile depuse la dosar evidenţiază că în perioada 1976 - 1989 prin informaţii concrete, privind persoane concrete, furnizate organelor de Securitate şi reţinute ca atare în considerentele sentinţei recurate, a fost vizată îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cu accent pe dreptul la viaţa privată şi la libertatea de mişcare, drepturi recunoscute de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. 17 şi art. 12), ratificat de România prin Decretul nr. 212 publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
Văzând şi dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F.M. împotriva Sentinţei nr. 2985 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4095/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
