ICCJ. Decizia nr. 4219/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 960 din 22 iunie 2010, Judecătoria Novaci, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâții C.G. și V.D., în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul C.E. a chemat în judecată pe pârâții C.G. și V.D., pentru ca în baza art. 184 C. proc. civ. să se constate că inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei B.P., județul Gorj și supus spre aprobarea Consiliului Local în ședința publică de la 27 august 1999, referitor la suprafața de 5.186 mp, este întocmit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals și, în consecință, în baza art. 170 C. proc. pen., să se dispună anularea acestuia.
Instanța a reținut că potrivit art. 184 C. proc. civ., când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, precum și faptul că procedura înscrierii în fals reglementată de art. 180-184 C. proc. civ. are în vedere situația în care partea care intenționează să se înscrie în fals împotriva unui înscris autentic așteaptă ca acesta să fie produs într-un litigiul pendente, fiind vorba de un fals incidental.
S-a mai arătat că independent de existența unui litigiu civil, partea poate formula o plângere penală împotriva presupusului autor al falsului. Dacă însă nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată acțiunea penală, este posibil ca, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 11 C. proc. civ., înscrisul să fie declarat fals de către instanța civilă, pe cale principală.
Judecătoria Novaci a apreciat că acțiunea reclamantului se încadrează în această din urmă variantă, astfel că a constatat că sunt incidente, în ceea ce privește competența materială, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ sunt în competența de primă instanță a tribunalului, în afară de cele date în competența curților de apel, astfel că a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și în temeiul art. 158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 2741 din 22 octombrie 2010 Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei competenței materiale, invocată din oficiu de instanță și a declinat competența materială a soluționării acțiunii formulate de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâții C.G. și V.D., în favoarea Curții de Apel Craiova.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății se invocă un fals cu privire la inventarul efectuat pentru bunurile ce aparțin domeniului public al comunei B.P., județul Gorj, inventar ce s-a supus spre aprobarea Consiliului Local B.P. în ședința publică de la 27 august 1999, ce se referă la suprafața de 5.186 mp considerată că nu aparține domeniului public al comunei B.P., județul Gorj și cu privire la care s-ar fi săvârșit infracțiunea de fals.
S-a reținut că inventarul efectuat și aprobarea Consiliului Local B.P., dată în ședința publică de la 27 august 1999, concretizată prin Hotărârea Consiliului Local B.P. nr. 16/1999, sunt considerate ca fiind acte premergătoare adoptării actului administrativ al autorității publice centrale reprezentat de H.G. nr. 973/2002, act administrativ cu privire la care raportul juridic litigios dedus judecății instanțelor se soluționează în fond, în conformitate cu dispozițiile art. 10 Legea nr. 554/2004, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în urma declinării de competență, prin sentința nr. 239/2011 din 20 aprilie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci.
în considerentele sentinței s-a reținut că, față de dispozițiile art. 184 C. proc. civ., este neîndoielnic că sarcina de a cerceta eventualul fals comis cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și de a dispune anularea înscrisului fals revine instanței civile, textul legal nefăcând distincție în ce privește natura actului consemnat în înscris.
Curtea a apreciat că în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., ce conferă plenitudine de competență în materie civilă judecătoriei, în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens, cererea urmează a fi soluționată de judecătorie, iar împrejurarea că înscrisul a cărui anulare se solicită, ca urmare a denaturării adevărului cu ocazia întocmirii sale, este un act premergător unui act administrativ este irelevant.
Judecătoria Novaci, prin încheierea din 21 iunie 2011, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Novaci și Curtea de Apel Craiova și a înaintat cauza înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.
Instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin hotărâri irevocabile Judecătoria Novaci și Curtea de Apel Craiova s-au declarat necompetente material să judece aceeași pricină, conflictul negativ de competență urmând a fi soluționat, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., de instanța superioară comună, respectiv înalta Curte de Casație și Justiție, căreia instanța i-a înaintat dosarul în baza art. 21 C. proc. civ.
înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci, județul Gorj.
Pentru a adopta această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din examinarea cererii de chemare în judecată, precum și a actelor și lucrărilor dosarului, rezultă faptul că reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe pârâții C.G. și V.D., pentru ca în baza art. 184 C. proc. civ. să se constate că inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comuna B.P., județul Gorj și supus spre aprobarea Consiliului Local în ședința publică de la 27 august 1999, referitor la suprafața de 5.186 mp, este întocmit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals și, în consecință, în baza art. 170 C. proc. pen. să se dispună anularea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. "repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare", iar potrivit art. 184 C. proc. civ. "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă".
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, pârâții din prezenta cauză au fost cercetați penal la plângerea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de fals referitoare la același înscris, prin rezoluția nr. 986/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci dispunându-se neînceperea urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel că față de dispozițiile art. 184 C. proc. civ., este neîndoielnic că sarcina de a cerceta eventualul fals comis cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și de a dispune anularea înscrisului fals revine instanței civile, textul legal nefăcând distincție în ce privește natura actului consemnat în înscris.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., ce conferă plenitudine de competență în materie civilă judecătoriei, în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens, cererea urmează a fi soluționată de judecătorie, iar împrejurarea că înscrisul a cărui anulare se solicită ca urmare a denaturării adevărului cu ocazia întocmirii sale este un act premergător unui act administrativ este irelevant.
Raportat la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de către Curtea de Apel Craiova, constată că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, fiind neîndoielnic că nu instanței de contencios administrativ îi revine competența de a cerceta pe cale incidentală falsul și de a anula înscrisul falsificat.
Chiar dacă inventarul a cărui anulare se solicită constituie un act premergător adoptării H.G. 973/2002, act administrativ emis de o autoritate publică centrală, este evident că în cauză nu se poate pune problema stabilirii competenței instanței de contencios administrativ în raport de dispozițiile art. 10 Legea nr. 554/2004, atât timp cât, în mod concret, competența aparține instanței civile de drept comun.
Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Astfel fiind, înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, iar, având în vedere valoarea pretențiilor, aceasta este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Novaci.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4221/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4218/2011. Contencios → |
|---|
