ICCJ. Decizia nr. 4209/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul P.Ș.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 1289 din 27 septembrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în mod greșit i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, având în vedere că a fost strămutat împreună cu familia în județul Mehedinți și a suferit în perioada războiului, fiind evacuat.
A mai arătat reclamantul că a formulat contestație în termen de 30 zile, pârâta răspunzându-i la data de 22 octombrie 2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, apreciată de către instanță ca fiind concluzii scrise, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii în raport de dispozițiile art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă tardiv, iar în subsidiar ca nefondată.
Prin sentința nr. 14/2011 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.Ș.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău; a anulat hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău; a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, drepturile urmând a fi acordate cu data de 1 septembrie 2010.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost strămutat, respectiv evacuat, începând cu data de 15 martie 1944, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, orașul P., în satul Z., comuna P.A., județul Mehedinți, unde a stat până în luna decembrie 1994, dată când a fost din nou strămutat în județul Vrancea, unde a stat până în luna mai 1945. S-a arătat că aspectele reținute rezultă din declarațiile martorilor B.P. și P.V., persoane care au mers împreună cu reclamantul în convoiul de vagoane cu persoane strămutate.
S-a mai arătat de către instanță faptul că cererea reclamantului de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 a fost respinsă prin hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010, reținându-se că nu s-a dovedit că a suferit persecuții etnice, astfel că reclamantul, în temeiul art. 7 din lege, a formulat la data de 22 octombrie 2010 contestație, înregistrând-o la emitentul actului contestat.
Instanța de fond a apreciat că însăși strămutarea în altă localitate reprezintă o persecuție etnică, legiuitorul urmărind să repare prejudiciul moral suferit de persoanele care, împotriva voinței lor, au fost nevoite să părăsească localitatea de domiciliu și că ocuparea teritoriilor de către forțele armate a determinat strămutarea persoanelor de naționalitate română.
S-a apreciat că susținerea pârâtei, în sensul că practica înaltei Curți de Casație și Justiție este de respingere a acțiunilor similare celei de față, este în parte adevărată, deoarece într-adevăr, o perioadă, practica instanței supreme a fost în sensul celor susținute de pârâtă (în anul 2008), însă practica mai recentă este în sensul admiterii acțiunilor. S-a invocat decizia nr. 5525/decembrie 2009, pronunțată în dosar, prin care înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul formulat împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul menționat, dispunând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
Reținând că prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu, situație ce atrage incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) O.G. 105/1999 modificată, instanța a admis acțiunea.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a greșit, nepronunțându-se asupra excepției tardivității formulării acțiunii.
Recurenta arată că, în raport cu Hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010 și potrivit art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000, hotărârile emise în temeiul acestei legi de către Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, se pot contesta în termen de 30 de zile la curtea de apel, or această hotărâre a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire în data de 08 octombrie 2010 (sub semnătură), iar contestația a fost introdusă la instanță în data de 03 ianuarie 2011, termenul de 30 de zile fiind așadar depășit.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată că hotărârea recurată este nelegală pentru faptul că instanța de fond în mod superficial a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, fără ca în prealabil să verifice temeinic dacă acesta a fost strămutat datorită criteriului etnic sau nu.
Se arată de către recurentă că, prin hotărârea contestată de către reclamant, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău a respins cererea prin care reclamantul a solicitat acordarea drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 pentru motivul nedovedirii criteriului etnic, așa cum este cerut imperios necesar ca și principală condiție cerută a fi îndeplinită de art. 1 alin. (1) O.G. nr. 105/1999, criteriul etnic nefiind sinonim cu criteriul războiului ca și cauză a refugiului, sau cu detașarea cu serviciul.
Recurenta subliniază faptul că toate modificările aduse de O.G. nr. 105/1999 nu se referă nicicum la "criteriul etnic", ci la faptul că beneficiază de indemnizație și de drepturile prevăzute de lege persoanele care au fost evacuate sau strămutate dintr-o parte în alta pe teritoriul României, dar tot pe criterii etnice, această principală condiție ab initio fiind necesar a fi îndeplinită pentru a beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, iar dovada realizându-se de către solicitant în condițiile art. 61 O.G. nr. 105/1999.
Recurenta invocă practică a înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul respingerii acțiunilor promovate de persoanele care au suferit persecuții din motive etnice, exemplificând în acest sens decizia nr. 4148 din 18 noiembrie 2008.
Se mai arată în motivele de recurs formulate faptul că în urma probatoriului administrat nu s-a dovedit că strămutarea s-a realizat în funcție de criteriul etnic, așa cum prevede însăși titulatura legii, solicitându-se instanței de control judiciar admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii pe cale de excepție, sau, în caz contrar, ca nefondată.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.
în cauză, prin Hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010 i s-a respins reclamantului cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, iar prin cererea depusă la data de 3 ianuarie 2011 reclamantul a contestat hotărârea și a solicitat anularea acesteia.
în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Analizând actele dosarului, înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010, de respingere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, emisă de pârâtă, a fost comunicată reclamantului la data de 8 octombrie 2010, iar acesta din urmă a formulat contestație împotriva acestei hotărâri la data de 03 ianuarie 2011, depășind cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
înalta Curte reține că dispozițiile art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000 sus menționate au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.
De altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a secțiilor unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Așa fiind, înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat, instanța de fond în mod greșit nepronunțându-se asupra excepției tardivității formulării acțiunii.
Având în vedere toate considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca tardiv formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4213/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Contencios → |
|---|
