ICCJ. Decizia nr. 4213/2011. Contencios
| Comentarii |
|
înalta Curte constată următoarele:
Prin contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL Timișoara s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 731 din 8 februarie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar și în baza art. 318 alin. (1) C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea admiterii expertizei contabile necesare lămuririi fondului cauzei.
în motivarea contestației în anulare se reține următoarele:
Prin decizia nr. 731 din data de 8 februarie 2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de societatea contestatoare împotriva sentinței civile nr. 233 din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Motivul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. constă în faptul că instanța de recurs a comis o greșeală materială esențială în ceea ce privește dezlegarea dată recursului prin aprecierea acestuia ca nefondat și respingerea ca atare.
Eroarea materială invocată constă în aprecierea că recurenta contestatoare nu ar fi solicitat admiterea probei cu expertiză contabilă în fața instanței de fond și pe cale de consecință instanța de recurs nu a analizat legalitatea acestui motiv de recurs esențial care privea necesitatea admiterii probei cu expertiza contabilă necesară pentru dezlegarea și soluționarea corectă a recursului.
Contestatoarea arată că această eroare materială esențială a determinat soluția nelegală a respingerii recursului în condițiile în care se impunea în baza art. 304 și art. 3041C. proc. civ. casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea probei cu expertiza contabilă necesară soluționării contestației formulate.
în susținerea contestației contestatoarea a depus acte și s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.
La dosar intimata Administrația Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția tardivității formulării contestației și în subsidiar a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
în ședința publică din 20 septembrie 2011, motivat înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția tardivității formulării contestației și a rămas în pronunțare pe fondul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
Analizând contestația în anulare formulată înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I și teza a II-a C. proc. civ. atât sub aspectul existenței unei greșeli materiale cât și sub aspectul nepronunțării instanței de recurs asupra unui motiv de recursa invocat dar necercetat cu ocazia soluționării recursului.
Curtea apreciază că ambele aspecte invocate nu pot fi reținute ca motive speciale ale contestației în anulare formulată. Considerentele expuse reprezentând motive de recurs, aspecte privind aprecierea probelor și nu erorii materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
în ceea ce privește greșeala invocată, în sensul că în mod greșit s-a apreciat de instanța de recurs că nu se impune efectuarea în cauză a unui raport de expertiză contabilă pe motiv că recurenta nu a solicitat această probă la instanța de fond, aceasta nu se încadrează în categoriile de erori materiale avute în vedere de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și anume erorile procedurale.
Recursul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin decizia contestată și nu în baza unei excepții procedurale. Aprecierea utilității administrării în cauză a unei probe nu reprezintă o eroare materială, iar instanța de recurs a apreciat, în soluționarea recursului că nu se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru efectuarea unei expertize contabile. Indiferent dacă a fost sau nu solicitată proba cu expertiză contabilă nu a fost apreciată ca necesară și utilă pentru soluționarea recursului, iar aceasta reprezintă o apreciere a probelor de către instanța de recurs și nu o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
în ceea ce privește al doilea aspect privind nepronunțarea pe un motiv de recurs Curtea constată că prin decizia nr. 731 din 8 februarie 2011, cu ocazia analizării legalității și temeiniciei sunt atacate instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate conform art. 304 C. proc. civ., făcând aplicarea art. 3041C. proc. civ. și pe cale de consecință nu se poate reține că din "greșeală" nu a verificat vreun motiv de recurs esențial în soluționarea cauzei care ar fi determinat o altă soluție decât cea a respingerii recursului ca nefondat.
Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 320 alin. (1) C. proc. civ. a respins contestația în anulare ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4209/2011. Contencios → |
|---|
