ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Contencios

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC H.P. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș suspendarea deciziei de impunere din 29 noiembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 29 noiembrie 2010.

în motivarea cererii de suspendare s-a susținut că executarea sumelor stabilite prin decizia de impunere atacată ar determina imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale aflate în derulare ca și imposibilitatea achitării ratelor scadente aferente contractelor de leasing financiar precum și plata utilităților curente.

în ceea ce privește cazul bine justificat reclamanta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale privind achitarea redevenței miniere în cotă de 6% astfel că obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare o solicită nu sunt datorate.

Prin sentința civilă nr. 125 din 6 mai 2011 a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de reclamantă, reținându-se neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv neîndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Astfel, instanța de fiind a reținut că motivele invocate de reclamantă nu creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar apărările reclamantei, vizând fondul cauzei urmează a fi examinate cu ocazia analizării legalității actului respectiv.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC H.P. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ..

Recurenta a susținut că este greșită concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că a dovedit existența unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalității deciziei de impunere care rezultă din motivele contestației formulate, respectiv faptul că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite cu încălcarea prevederilor imperative ale C. proc. fisc. prin calcularea redevenței miniere asupra prețului de livrare al pietrei prelucrate și nu asupra produsului minier exploatat, specificat în licența de exploatare și într-un alt procent decât cel stabilit prin aceeași licență.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică, susținând în esență că cele două condiții imperative pentru admiterea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal nu sunt îndeplinite.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, a probatoriului administrat în cauză și a motivului de nelegalitate invocat, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte reține că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Cererea recurentei-reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 care prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ atacat până la pronunțarea instanței de fond.

în soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă "pipăire" a fondului.

Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că în cauză n u este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

Simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, având în vedere că pentru verificarea susținerilor recurentei-reclamante este necesară administrarea unui probatoriu complex care vizează modalitatea de stabilire a sumelor reprezentând obligațiile fiscale suplimentare cât și temeiul legal al acestora.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut neîndeplinirea condiției cazului bine justificat cât și faptul că susținerile reclamantei nu pot fi verificate într-o cercetare sumară a aparenței dreptului, specifică procedurii suspendării, aspectele invocate ținând de soluționarea pe fond a cauzei.

întrucât măsura suspendării, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale iar în concepția instanței de control judiciar, condiția cazului bine justificat nu a fost îndeplinită, înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Astfel fiind, înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 Legea nr. 554/2004, modificată, a respins recursul declarat, ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Contencios