ICCJ. Decizia nr. 4224/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4411 din 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 1156 din 26 septembrie 2007 emisă de pârâtul Guvernul României, invocată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar, având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC P.S.C. SRL și intervenientul în interes propriu P.W.L.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut faptul că imobilul în litigiu a fost transmis din proprietatea privată a statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în proprietatea publică a statului și în administrarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, prin H.G. nr. 1156/2007 și a constatat că temeiul de drept al acestei hotărâri de guvern este art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) și (2), art. 14 și art. 15 Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând dispozițiile legale incidente în cauză și raportând hotărârea de guvern a cărei nelegalitate s-a invocat la prevederile art. 14 O.G. nr. 124/1998, instanța de fond a reținut că nu există nicio contradicție între actul administrativ și ordonanță, deoarece atât trecerea din domeniul public în domeniul privat, cât și din domeniul privat în cel public sunt operațiuni permise și reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, iar O.G. nr. 124/1998 nu instituie interdicția ca un bun trecut în domeniul privat al statului să fie ulterior trecut în domeniul public.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că art. 14 alin. (4) O.G. nr. 124/1998 prevede concesionarea bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului ca o posibilitate, iar nu ca o obligație pentru titularul dreptului, acesta fiind liber să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate.
împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs atât reclamanta SC P.S.C. SRL, cât și intervenientul în interes propriu P.W.L., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ..
în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenții arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că excepția de nelegalitate s-ar referi la actul administrativ în integralitatea sa, obiectul excepției constatându-l doar art. 4 H.G. nr. 1156/2007.
Totodată, instanța de fond nu a ținut seama de prevederile O.G. nr. 124/1998 care dau dreptul recurenților la prelungirea contractului de locațiune la spațiul ce îl ocupă și determină nelegalitatea art. 4 H.G. nr. 1156/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond , cât și motivul de recurs invocat, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect obiectul excepției de nelegalitate, astfel cum a fost formulat de recurenți și cum a fost sesizată de instanța învestită cu judecarea acțiunii principale.
Referitor la legalitatea H.G. nr. 1156/2007 s-a apreciat, în mod fundamentat, că aceasta nu contravine art. 14 O.G. nr. 124/1998 care prevede doar posibilitatea, iar nu și obligația statului de a concesiona spațiile utilizate cu destinația de cabinete medicale, iar trecerea unui imobil proprietate de stat din domeniul public în cel privat al statului sau din domeniul privat în cel public sunt acte juridice permise și reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
în ceea ce privește argumentarea recurenților în legătură cu modul în care ar trebui interpretate dispozițiile H.G. nr. 1156/2007 în cadrul litigiului de fond (litigiu de natură civilă), aceasta excede obiectului excepției de nelegalitate - procedură menită să anuleze total sau parțial un act administrativ nelegal, iar nu să statueze asupra interpretării acestuia.
Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea atacată era legală și temeinică, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4228/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4223/2011. Contencios → |
|---|
