ICCJ. Decizia nr. 4221/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 511 din 8 iunie 2010, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență materială, ridicată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul I.G., în contradictoriu cu pârâții Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive, Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive-Direcția Resurse Umane Financiar Juridic, C.P.M., D.V.N., I.N. și P.D., în favoarea Curții de Apel Pitești.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății reclamantul a solicitat anularea art. 2 din Ordinul nr. 19 din 22 februarie 2010 emis de Președintele Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, prin care s-a dispus revocarea Ordinului Președintelui Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive nr. 56 din 28 decembrie 2009, cu consecința încetării activității reclamantului încadrat în funcția de consilier superior 1 la Departamentul Promovarea, Dezvoltarea și Monitorizarea Activităților Nucleare.
S-a mai reținut că Ordinul nr. 19 din 22 februarie 2010 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 62 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, că potrivit dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii, că încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în anumite condiții.
în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Soluția pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost menținută în urma recursurilor declarate de I.G. și de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive, prin decizia civilă nr. 1439/R-CM/2010 a Curții de Apel Pitești, decizie prin care s-a reținut competența instanței de contencios administrativ determinată de soluționarea cererii de anulare a Ordinului nr. 19/2010 și caracterul accesoriu al celorlalte pretenții.
Astfel investită, Curtea de Apel Pitești, prin încheierea din 17 noiembrie 2010, a trimis cauza Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru reunirea cu alt dosar, în temeiul art. 163 alin. (2) C. proc. civ..
Ulterior, prin decizia nr. 1007/2011, înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul reclamantului și a trimis cauza pentru continuarea judecății Curții de Apel Pitești, reținând că în dosar s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată.
Reinvestită cu soluționarea pricinii, Curtea de Apel Pitești a pus în discuția părților excepția de disjungere a capetelor acțiunii și excepția de inadmisibilitate determinată de lipsa plângerii prealabile, apreciind că se impun a fi reținute în cauză ca fiind aplicabile dispozițiile art. 165 C. proc. civ..
Prin sentința nr. 311/F-CONT din 1 iunie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a disjuns capetele acțiunii formulată de reclamantul I.G., în contradictoriu cu intimații Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive, Direcția Resurse Umane Financiar Juridic, C.P.M., D.V.N., I.N. și P.D.; a formulat un nou dosar cu termen la data de 1 iunie 2011; a respins capătul 2 al acțiunii referitor la anularea parțială a Ordinului nr. 19/2010 și a dispoziției din 2010; a obligat reclamantul la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, aferente capătului de cerere soluționat, în favoarea Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că acțiunea reclamantului cuprinde șase capete de cerere ce privesc raporturile de muncă ale acestuia cu Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive și pentru care se aplică procedura de drept privat, spre deosebire de capătul doi al cererii de chemare în judecată, ce se judecă în condițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999, deci ale dreptului public și care de altfel se află în stare de judecată.
în dosarul nou format, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 317/-CONT a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea, complet specializat în litigii de muncă, competența de soluționare a capetelor 1, 3-7 din acțiune, a constatat ivit conflictul de competență și a trimis cauza pentru soluționarea conflictului la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că toate pretențiile reclamantului privesc, așa cum s-a arătat mai sus, raporturile sale de muncă și izvorăsc din contractul colectiv de muncă ori din contractul individual de muncă, așa încât competența se stabilește în raport de dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 36 Legea nr. 304/2005.
Curtea a mai reținut faptul că reclamantul nu a fost funcționar public, întrucât Ordinul nr. 56/2009 a fost revocat prin Ordinul nr. 19/2010 pentru nedepunerea jurământului în condițiile art. 62 alin. (7) Legea nr. 188/1999.
în concluzie, reținând că cele șase capete de cerere revin în competența completului specializat în judecarea litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Vâlcea, în baza art. 158 C. proc. civ., Curtea a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția litigii de muncă.
Pentru a adopta această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acțiunea formulată reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Nucleară pentru Deșeuri Radioactive, Președintele și Vicepreședintele acesteia, respectiv Ioan Năstăsescu și C.P.M., Secretarul general P.D. și Directorul Direcției Resurse Umane Financiar Juridic - Daniela Năstase, pentru a se constata legalitatea contractului individual de muncă din 18 aprilie 2005, aplicabilitatea acestuia pentru perioada 28 decembrie 2009-3 martie 2010, plata drepturilor bănești, pentru a se dispune anularea art. 2 din Ordinul Președintelui Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive nr. 19/2010 și a dispoziției din 2010, recalcularea drepturilor salariale în perioada 28 decembrie 2009-3 martie 2010, în condițiile contractului colectiv de muncă și contractului individual de muncă, efectuarea înscrierilor corecte și legale în carnetul de muncă a plății drepturilor derivând din contractul colectiv de muncă și contractului individual de muncă pentru perioada 3 martie 2010 și până la soluționarea cauzei, iar în măsura constatării legalității desființării postului reclamantului și a legalității concedierii acestuia, obligarea la plata a cinci salarii medii brute, în condițiile contractului colectiv de muncă a Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive; s-au solicitat și cheltuieli de judecată și daune morale în sumă de 10.000 RON.
Din motivarea acțiunii rezultă că în perioada 2005-2010 reclamantul a fost salariatul Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, iar în anul 2009 s-a inițiat procedura de reorganizare a agenției și de transformare a unor posturi în funcții publice, fără a se da posibilitatea persoanelor afectate de această procedură să ia cunoștință de toate documentele ce determinau schimbarea statutului de salariat în acela de funcționar public.
Astfel, acțiunea reclamantului cuprindea șase capete de cerere ce privesc raporturile de muncă ale acestuia cu Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive, pentru care se aplică procedura de drept privat, spre deosebire de capătul doi, ce se judecă în condițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999, deci ale dreptului public.
în speță, înalta Curte urmează a se pronunța cu privire la competența de soluționare a capetelor cererii de chemare în judecată (disjunse prin sentința nr. 311/F-CONT din 1 iunie 2011).
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată că natura raporturilor juridice născute între părți nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamantul având calitatea de angajat cu contract de muncă și nu calitatea de funcționar public, astfel încât competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 36 Legea nr. 304/2005.
Relevantă în cauză pentru determinarea instanței competente este natura juridică a raporturilor născute între părți, care, după cum s-a arătat, nu este de drept administrativ, întrucât reclamantul avea calitatea de personal contractual salariat, nefiind funcționar public, întrucât Ordinul nr. 56/2009 a fost revocat prin Ordinul nr. 19/2010 pentru nedepunerea jurământului în condițiile art. 62 alin. (7) Legea nr. 188/1999, astfel că raporturilor dintre acesta și autoritatea pârâtă nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ci prevederile legislației muncii.
în consecință, având în vedere considerentele arătate, ținând seama de calitatea reclamantului și de natura raportului juridic dedus judecății și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția litigii de muncă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4222/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4219/2011. Contencios → |
|---|
