ICCJ. Decizia nr. 4228/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC C.R. SA, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Județul Neamț, a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere nr. 127 din 30 mai 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Neamț în ceea ce privește obligațiile fiscale reprezentând impozitul pe profit și în ceea ce privește obligațiile fiscale reprezentând impozitul pe venitul obținut în România de nerezidenți persoane juridice, precum și anularea parțială a deciziei nr. 308 din 24 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în privința punctelor 1 și 2 din dispozitiv, cu obligarea pârâtelor la cheltuielile de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a expus situația de fapt potrivit căreia pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Neamț a desfășurat în perioada 07 aprilie 2008-30 mai 2008 o inspecție fiscală finalizată prin întocmirea raportului de inspecție din 30 mai 2008, pe baza acestuia fiind emisă decizia de impunere nr. 127 din 30 mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare, care a stabilit în sarcina sa o creanță fiscală în sumă totală de 1.335.844 RON, din care societatea a achitat obligațiile fiscale stabilite la punctele c)-f), iar în privința celorlalte obligații fiscale, corespunzătoare lit. a) și b), în sumă totală de 1.333.109 RON, a formulat contestație administrativă.
Societatea reclamantă a mai arătat că, prin decizia nr. 308 din 24 septembrie 2008, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a desființat în parte decizia de impunere pentru suma de 1.141.780 RON, reprezentând o parte din impozitul pe profit (cu majorări de întârziere) și o parte din impozitul persoanelor fizice nerezidente (cu majorări de întârziere), dispunând reanalizarea cauzei pe aceeași perioadă și pentru aceleași debite și accesorii; a respins în parte contestația pentru suma de 186.377 RON reprezentând diferența de impozit pe profit (aferentă anului 2005) și o parte din impozitul persoanelor fizice nerezidente și anularea deciziei pentru suma de 4.952 RON reprezentând impozit pe profit înscris eronat ca obligație datorată.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Județul Neamț, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită anularea punctului 1 din decizia nr. 308 din 24 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, precum și a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală pentru suma de 1.141.780 RON, întrucât aceste acte au fost desființate în cadrul procedurii prealabile.
Prin sentința civilă nr. 3257 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantei SC C.R. SA în contestarea punctului 1 al deciziei nr. 308 din 24 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală referitoare la "desființarea deciziei de impunere nr. 127 din 30 mai 2008 pentru suma de 1.141.780 RON (_), urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze cauza, pe aceeași perioadă și pentru aceleași debite și accesorii, în funcție de cele precizate în cuprinsul deciziei", în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Județul Neamț și a respins contestația în privința acestui punct din decizie ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, în baza dispoziției executorii cuprinse în pct. 1 al deciziei nr. 308 din 24 septembrie 2008, organele fiscale au procedat la refacerea controlului fiscal, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală din 31 octombrie 2008, care a constatat impozitul pe profit suplimentar, cu majorări - 325.138 RON, respectiv impozitul pe venitul persoanelor nerezidente (cu majorări) - 714.252 RON, în baza acestuia fiind emisă o nouă decizie de impunere, respectiv nr. 235 din 31 octombrie 2008, contestată în procedura administrativă de către reclamantă, care s-a finalizat prin emiterea deciziei Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 38 din 16 februarie 2009.
Prima instanță a mai reținut că, prin decizia nr. 38 din 16 februarie 2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins cererea pentru suma de 22.534 RON (reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente și majorări) și a desființat actul pentru 1.049.885 RON, dispunând reanalizarea cauzei, această nouă decizie făcând obiectul dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București.
Examinând îndeplinirea condițiilor legale ale interesului reclamantei în promovarea acțiunii, Curtea a constatat, pe de o parte, că folosul practic urmărit de către societatea reclamantă, prin atacarea acestui punct, nu exista la data promovării acțiunii, în condițiile în care actul administrativ-fiscal de impunere și actul constatator ce a stat la baza acestuia au fost desființate, fiind astfel lipsite de efecte juridice ce ar putea determina o vătămare reclamantei, iar dispoziția de refacere a controlului fiscal pentru aceeași perioadă și aceleași debite este o obligație ope legis a organului fiscal, în baza dispozițiilor art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., în forma în vigoare la data emiterii actului contestat.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că dispoziția contestată a fost deja pusă în executare, a fost refăcut controlul fiscal, s-a emis o nouă decizie de impunere pentru aceleași sume și aceeași perioadă, anulată în parte în calea administrativă de atac și s-a dispus refacerea controlului fiscal pentru anumite sume din aceeași perioada supusă verificării, iar noile acte emise au fost, de asemenea, supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, motiv pentru care interesul de a acționa nu mai apare ca actual, cauzele ce au stat la baza emiterii noului act de impunere și la stabilirea unor noi soluții de către organul de soluționare a contestației urmând a fi analizate de către instanța învestită cu cenzurarea acestora.
După pronunțarea sentinței nr. 3257 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4395 din 09 decembrie 2009, prin care a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamanta SC C.R. SA împotriva punctului 2 al deciziei nr. 308 din 24 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală referitoare la "respingerea contestației formulată de SC C.R. SA ca nemotivată pentru suma de 186.377 RON, reprezentând 33.703 RON impozit pe profit de pe anul 2005; 4.025 RON majorări de întârziere aferente; 1.093 RON penalități de întârziere aferente; 77.644 RON impozit pe venitul persoanelor juridice nerezidente; 69.912 RON majorări de întârziere/penalități de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice nerezidente", precum și împotriva deciziei de impunere nr. 127 din 30 mai 2008, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Județul Neamț.
Instanța de fond a reluat expunerea obiectului cauzei și a susținerilor în prescurtare a părților, a redat modul de soluționare a excepției lipsei de interes și, reluând situația de fapt reținută în prima sentință, a analizat contestația administrativă, constatând următoarele:
în privința impozitului pe profit (Capitolul III.1 din decizia de impunere nr. 127 din 30 mai 2008), Curtea a reținut că reclamanta a formulat critici numai în privința deductibilității unor cheltuieli efectuate în perioada 2006-2008, nu și pentru anul 2005 pentru care s-a reținut în sarcina sa creanța fiscală de 33.703 RON impozit pe profit de pe anul 2005; 4.025 RON majorări de întârziere aferente; 1.093 RON penalități de întârziere aferente, iar în privința impozitului pe venitul persoanelor juridice nerezidente (Capitolul III.2 din decizia de impunere nr. 127 din 30 mai 2008), reclamanta a formulat critici exclusiv în privința sumelor achitate persoanelor juridice nerezidente din Cipru, Polonia și Germania, nu și pentru cele din Bulgaria, Marea Britanie, Islanda și Italia, astfel încât, pentru diferența de impozit reținută cu acest titlu, în cuantum de 77.644 RON și majorările de întârziere calculate, nu au fost reținute elemente care să fie supuse analizei organului de soluționare a contestației.
Examinând dispozițiile legale incidente, prima instanță a apreciat că, în mod corect, organul de soluționare a contestației a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 206 O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, care stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească actul de sesizare a organului administrativ învestit cu soluționarea căii administrative de atac, în funcție de care se stabilesc și limitele învestirii, astfel încât, în lipsa motivelor de fapt și de drept care să vizeze cele două categorii de sume, cenzura organului administrativ nu poate opera, devenind aplicabile prevederile pct. 12.1 lit. b) Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală din 2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX O.G. nr. 92/2003 referitoare la respingerea contestației ca nemotivată.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat faptul că, în privința acestor sume, nu s-au efectuat noi verificări prin controalele dispuse ulterior, iar societatea reclamantă nu a prezentat argumente de nelegalitate, acțiunea sa vizând exclusiv aceleași aspecte prezentate în contestația administrativă, astfel încât nu poate opera cenzura instanței de contencios administrativ pentru o eventuală lipsă de rol activ a organului de soluționare a contestației în privința unor motive de ordine publică.
împotriva sentinței civile nr. 3257 din 14 octombrie 2009 și a sentinței civile nr. 4395 din 09 decembrie 2009 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.R. SA Roman, susținând că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:
- prin sentința nr. 3257 din 14 octombrie 2009 instanța s-a pronunțat exclusiv cu privire la excepția lipsei de interes în contestarea punctului 1 al deciziei nr. 308 din 24 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, referitoare la "desființarea deciziei de impunere nr. 127 din 30 mai 2008 pentru suma de 1.141.780 RON (...) urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze cauza, pe aceeași perioadă și pentru aceleași debite și accesorii, în funcție de cele precizate în cuprinsul deciziei și nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea punct al deciziei nr. 308, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația Cersanit pentru o creanță fiscală de 186.377 RON;
- instanța de fond ar fi trebuit să constate netemeinicia pct. 2 al dispozitivului deciziei nr. 308 prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația Cersanit pentru o creanță fiscală în cuantum de 186.377 RON, nefiind legal datorate diferența de impozit pe profit pentru anul 2005 și impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente din Bulgaria, Germania și Italia;
- prin sentința nr. 4395 din 9 decembrie 2009 în mod nelegal a fost respinsă ca nefondată contestația cu privire la creanța fiscală de 186.377 RON (punctul 2 al deciziei nr. 308), instanța de fond apreciind că reclamanta nu ar fi motivat acest capăt de cerere nici în cadrul procedurii administrative, nici prin acțiunea formulată în instanță. Totodată, a fost încălcat principiul contradictorialității, prin faptul că acest aspect de (ne)legalitate a deciziei atacate nu a fost pus în discuția părților cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la 02 decembrie 2009.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată ca fiind întemeiat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 3257 din 14 octombrie 2009 instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii formulate de reclamanta SC C.R. SA având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 127 din 30 mai 2008 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 308 din 24 septembrie 2008, admițând excepția lipsei de interes a reclamantei în susținerea capătului de cerere privind suma de 1.141.780 RON și omițând să soluționeze cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, referitor la suma de 186.377 RON.
Prin sentința menționată instanța a menționat calea de atac și termenul de exercitare, dezinvestindu-se astfel în privința judecării cauzei.
Cu toate acestea, la termenul din 02 decembrie 2009 instanța a continuat judecarea cauzei, acordând cuvântul părților pentru susținerea temeiniciei, respectiv netemeiniciei obligării la plata sumelor stabilite la punctul 2 din decizia de soluționare a contestației (în total 186.377 RON), pentru ca printr-o nouă sentință (nr. 4395 din 9 decembrie 2009) să se pronunțe asupra nemotivării acestui capăt de cerere, atât în calea administrativă cât și prin acțiunea formulată în instanță.
Potrivit art. 255 alin. (1) Hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în prima instanța se numesc "sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii", iar potrivit art. 258 alin. (3) După pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale. (4) Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ținut de fiecare instanță".
Față de împrejurarea că instanța de fond a soluționat acțiunea prin două sentințe diferite, cea de-a doua fiind pronunțată după desesizare, iar între încheierile de dezbateri și respectivele sentințe nu există concordanță deplină între aspectele puse în discuție și cele ce constituie obiectul pronunțării, fiind încălcat principiul contradictorialității procesului, înalta Curte va admite recursul, apreciind că se impune casarea cu trimitere a hotărârilor, în vederea soluționării unitare și complete a cauzei, prin pronunțarea asupra fiecărui capăt de cerere.
De asemenea, pentru respectarea principiului contradictorialității instanța de fond va pune în discuția părților inclusiv excepțiile de procedură pe care le consideră întemeiate, pentru ca acestea să-și formuleze apărările necesare.
în ceea ce privește excepția tardivității recursului, formulată de pârâte, aceasta va fi respinsă, reclamanta atacând în termen atât sentința civilă nr. 3257/2009, cât și sentința civilă nr. 4395/2009, motivând fiecare din recursurile formulate în termenul prevăzut de art. 301 alin. (1) C. proc. civ..
De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive în recurs a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a Județului Neamț, aceasta având calitatea de pârâtă conform dispozitivelor sentințelor nr. 3257/2009 și nr. 4395/2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4224/2011. Contencios → |
|---|
