ICCJ. Decizia nr. 4280/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4975/2/2009, reclamanta C.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii din 01 iunie 2009, emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov și, pe cale de consecință, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi, N.C.P. și P.C., au fost strămutați obligatoriu, în mod forțat, de către Statul Român, împotriva voinței lor, din comuna H. sat A., județul Caliacra, teritoriu la acea dată românesc, în comuna Ciulnița, județul Ialomița.
A mai menționat reclamanta că din cauza acestei strămutări părinții săi au fost persecutați atât material, cât și moral.
Prin întâmpinarea formulată în dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 4465 din 11 noiembrie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov.
A anulat Hotărârea din 01 iunie 2009, emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 14 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 01 iunie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 1 O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate la lit. a)-f) iar în speța este necontestat faptul că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, în toată perioada prevăzută de lege.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu face dovada strămutării părinților pe toată perioada prevăzută de lege, din actele depuse rezultând că perioada de strămutare a părinților este 15 septembrie 1940 - 01 octombrie 1940.
A mai arătat, totodată că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, persoanele care au fost cuprinse in schimbul de populație prevăzut de Tratatul de la Craiova din 1940, persoanele refugiate din partea de Nord a Transilvaniei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940; persoanele refugiate din Basarabia și Nordul Bucovinei, intre, iunie 1940 - iunie 1941 și martie 1944 și persoanele deportate in lagăre de concentrare și detașamente de munca forțata, iar reclamanta nu se încadrează in nici una din situațiile prezentate mai sus și nu poate beneficia de prevederile art. l din Legea nr. 19/2000 modificata și completata.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate la lit. a)-f).
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană strămutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor în perioada prevăzută de lege, acesta fiind și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați.
în cauză, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv Declarațiunea dată la data de 16 septembrie 1940, în fața notarului comunei H., părinții reclamantei N. și C.P. au avut domiciliul și proprietățile în localitatea A., comuna H., județul Caliacra și au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova.
Ca urmare a acestui schimb, au fost obligați să așeze temporar în comuna C., județul Constanța, iar reclamanta s-a născut la data de 14 martie 1942, ulterior strămutării părinților săi.
Ca atare, reclamanta beneficiază de prevederile art. 1 O.G.nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, în acest sens fiind și practica constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așa fiind, înalta Curte a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, sens în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4273/2011. Contencios → |
|---|
