ICCJ. Decizia nr. 4278/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 octombrie 2009, reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul ca prin intermediul Ambasadei Române la Chișinău să-i numească o zi într-un termen rezonabil, scurt, maxim de 30 de zile, în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că deși a solicitat, prin cerere scrisă expediată prin intermediul Poștei Modovei, programarea la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, încă de la data de 30 octombrie 2006, revenind și la data de 13 iulie 2007 în același sens, nici până la data formulării acțiunii nu a primit răspuns.
A fost încălcat, prin această conduită, termenul rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, potrivit dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană privind Cetățenia.
Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, invocând motive de natură organizatorică a Ambasadei Române la Chișinău.
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4320 din 3 noiembrie 2010, a admis acțiunea reclamantului M.A. și a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca într-un termen rezonabil, să primească cererea reclamantului privind dobândirea cetățeniei române.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991, reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române, prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cererea formulată, în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.
Curtea a înlăturat apărarea pârâtei potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău, reținând că nu s-a făcut nicio probă în acest sens.
Referitor la petitul privind daunele morale, prima instanță a apreciat că nu pot fi acordate, reclamantul nefăcând dovada condițiilor cerute de lege.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
A susținut recurentul că, temeiul de drept care a permis reprezentanților secției consulare a Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723/2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A), punctul III lit. f).
A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți.
Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.
Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 101 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.
S-a mai susținut, deasemenea, că acțiunea de fond a rămas fără obiect la data pronunțării în cauză, deoarece procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, devenind caducă orice solicitare a cetățenilor moldoveni de a fi invitați la o dată stabilită de autoritatea publică.
A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).
în fine, recurentul pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității Ministerului Afacerilor Externe, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamantul M.A. s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în luna octombrie 2006 și, ulterior, la data de 13 iulie 2009 la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte.
în raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.
Se reține că reclamantul nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.
Sub acest aspect, înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării cererilor de către reclamant, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 101și art. 12 Legea nr. 21/1991.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 101și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO.
Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că "Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii".
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
în consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.
în ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea le va respinge ca neîntemeiate.
Curtea reține însă că faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentația sine die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare a cererii respective.
Totodată, înalta Curte apreciază că susținerile recurentului în sensul că, procesarea cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți, sunt lipsite de relevanță, în ceea ce privește prezenta cauză.
La pronunțarea prezentei decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
în raport de toate aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul de față era nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, l-a respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4273/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4276/2011. Contencios → |
|---|
