ICCJ. Decizia nr. 4281/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 iulie 2010, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâta P.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta, judecător la înalta Curte de Casație și Justiție să arate, în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile alin. (11) art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 14 iunie 2010, rămasă fără răspuns. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu va răspunde la petiție nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, pârâta să fie obligată să îi plătească 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4423 din 10 noiembrie 2010, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 lit. i) Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu există dispoziții legale care să impună magistraților oferirea de explicații justițiabililor pentru modul de organizare a activității proprii sau pentru eventuala depășire a unor termene de recomandare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.M., susținând, în esență că prima instanță, prin respingerea acțiunii i-a creat un prejudiciu material prin neacordarea daunelor morale.
A susținut că prima instanță, în mod greșit a dezlegat prezenta cauză pe o excepție de procedură, ceea ce este incompatibil cu statutul de magistraților și inechitabil în raport cu dispozițiile Cap.IV din Statutul deontologic al magistraților.
A arătat, totodată, că prima instanță a încălcat principiul contradictorialității, al dreptului la apărare, principiul garantării unei judecăți imparțiale, prin neacordarea posibilității să-și spună părerea, la momentul soluționării cauzei și că, pentru acest motiv, hătărârea pronunțată este nulă, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ..
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată în prezenta cauză, reclamantul R.M. a solicitat obligarea pârâtei P.I., judecător la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, să arate, în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile alin. (11), art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 14 iunie 2010, rămasă fără răspuns precum și obligarea acesteia la daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu va răspunde la petiție nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, pârâta să fie obligată să îi plătească 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Dispozițiile articolul 2 lit. o) din legea susmenționată definesc dreptul vătămat ca fiind “ orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ";
în raport cu aceste dispoziții și cu solicitarea reclamantului, înalta Curte constată că acesta nu a fost vătămat într-un drept, având în vedere că nu există o prevedere legală care să impună magistraților să dea explicații justițiabililor cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești pronunțate.
Instanța constată, deasemenea, că reclamantul nu a fost vătămat nici într-un interes legitim astfel cum este definit de art. 2 lit. p) și r) Legea nr. 54/2004.
De altfel cererea reclamantului nu poate face obiectul unei acțiuni judiciare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 Legea nr. 554/2004.
în ceea ce privește motivele de recurs formulate de reclamant, înalta Curte constată că acestea sunt străine de pricină, prima instanță soluționând cauza cu respectarea dispozițiilor procedurale, în sensul citării legale a părților pentru ziua judecății și cu respectării principiilor procesual civile.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4283/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4280/2011. Contencios → |
|---|
