ICCJ. Decizia nr. 4295/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4295/2011
Dosar nr. 1070/3/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 12 ianuarie 2009 şi precizată la data de 13 noiembrie 2009 reclamanţii A.M., ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC P. SA, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Guvernul României şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie obligarea Guvernului României să emită hotărârea de Guvern prin care să fie vândute reclamanţilor direct acţiuni ale P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care acţiunile au fost vândute către investitorul strategic OMV, respectiv 0,0525 EURO/acţiune, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a SC P. SA din data de 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a la data de 28 septembrie 2004, respectiv 0,2158 lei/acţiune.
In motivarea acţiunii s-au arătat următoarele:
La data de 14 septembrie 2004 S.N.P. P. s-a privatizat în temeiul dispoziţiilor OG nr. 55/2003 aprobată prin Legea nr. 538/2003.
S-a mai arătat că autorităţile publice chemate la judecată aveau obligaţia legală ca în temeiul dispoziţiilor OG nr. 55/2003 să emită actul administrativ în baza căruia să opereze transferul acţiunilor. Reclamanţii, în calitate de foşti şi actuali salariaţi ai SC P. SA, au dobândit aptitudinea de a deţine acţiuni la Societatea Comercială, până la limita de 8% din capitalul social, prin acte normative ulterioare, urmând a fi stabilită numai modalitatea concretă de distribuire a acestor acţiuni.
Au mai arătat reclamanţii că au făcut numeroase demersuri atât către A.V.A.S. cât şi către Ministerul Economiei, autorităţi de la care nu au primit nici un răspuns în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 08 ianuarie 2010 Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, constatând că obiectul principal al cererii se referă la obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre de Guvern.
In faţa Curţii de Apel Bucureşti s-au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SA, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Prin sentinţa nr. 3710 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat Guvernul României să emită o hotărâre prin care să stabilească vânzarea directă de acţiuni la SC P. SA către salariaţi până la limita de 8% din capitalul social şi a respins celelalte cereri ca prematur formulate.
Cu privire la excepţiile invocate Curtea a constatat următoarele:
SC P. SA are calitate procesuală pasivă întrucât obiectul acţiunii se referă la înstrăinarea de acţiuni la această societate impunându-se ca hotărârea să fie opozabilă societăţii.
În ceea ce priveşte competenţa funcţională, Curtea a constatat că obiectul principal al acţiunii se referă la obligarea Guvernului României la adoptarea unui act administrativ astfel încât acţiunea se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum rezultă din art. 1 şi următoarele din Legea 554/2004.
În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 impune o astfel de procedură prealabilă doar în cazul cererii de anulare a unui act administrativ nu şi în cazul refuzului de emitere a unui astfel de act.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active, Curtea a constatat că reclamanţii au calitate procesuală activă chiar dacă drepturile pretinse se cuvin şi altor persoane, respectiv tuturor angajaţilor SC P. SA.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, pe motiv că acţiunea ar putea fi formulată doar după adoptarea unei hotărârii de Guvern, Curtea a constatat că obiectul principal al acţiunii se referă, tocmai, la obligarea Guvernului să adopte o astfel de hotărâre cu privire la vânzarea unei părţi din acţiunile SC P. SA.
Aşadar a reţinut Curtea că nu se poate vorbi de prematuritate în cazul acestui capăt de cerere ci doar în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere.
Pe fondul acţiunii, Curtea a constatat că acţiunea este, în parte, întemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că dreptul reclamanţilor de a achiziţiona acţiuni ale S.N.P. P. SA s-a născut la data intrării în vigoare a OG nr. 55/2003, de modificare şi completare a OUG nr. 49/1997 şi s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv incert prevăzut în acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului de privatizare a societăţii.
Nefiind contestat dreptul pârâtului de a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată de reclamanţi, instanţa de fond a considerat că puterea autorităţii nu poate depăşi limita unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acţiune devine iluzoriu, lipsit total de conţinut, ceea ce echivalează cu o negare a însăşi existenţei dreptului.
În consecinţă, s-a reţinut că speranţa legitimă a reclamanţilor de a-şi vedea concretizat acest drept este configurată juridic de consacrarea legislativă din art. 1 şi art. 5 ale OG nr. 55/2003, oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală obligaţiei care revenea Guvernului României şi care, nu a fost onorată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi S.C. OMV P. S.A. solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Recursul declarat de Guvernul României
Recurentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, republicată, controlul de legalitate efectuat de instanţele de judecată competente se circumscrie cadrului legislativ existent, astfel încât competenţele acestora să nu se subroge în rolul şi atribuţiile executivului.
Faţă de prevederile art. IV şi art. V din OG nr. 55/2003, recurentul a învederat că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanţi, conferind Guvernului României competenţa legală de a stabili cota procentuală care va fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Din acest motiv, s-a susţinut că a fost conferită Guvernului României şi competenţa de a stabili momentul la care se va emite o hotărâre precum cea solicitată prin acţiune.
De asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare a S.N.P. „P. " S.A. Bucureşti, cuprinsă în anexa nr. 1 la HG nr. 924/2003, conform cărora are mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţi, cota procentuală care va fi achiziţionată de aceştia, precum şi termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni.
Din cuprinsul reglementării, s-a susţinut că rezultă faptul că, singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat ca fiind oportun pentru a fi adoptate.
Prin recursul declarat SC O.M.V. P. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată arătându-se că instanţa de fond în mod eronat a respins excepţiile invocate, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SA, excepţia prematurităţii şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În art. 9 alin. (2) din OUG nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin OG nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariaţii S.N.P. „P. " S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Această reglementare a fost greşit interpretată prin sentinţa recurată, considerându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.
Cererea a cărei nesoluţionare se invocă trebuie însă circumstanţiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorităţii publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Instanţa de fond nu a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorităţii publice i s-a recunoscut o putere discreţionară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.
Puterea discreţionară se exercită în oportunitate, lăsând autorităţii publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluţii, conforme din punct de vedere al legalităţii şi care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere.
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) din OUG nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin OG nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreţionar al recurenţilor de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii S.N.P. „P. " S.A. Bucureşti.
Cum însăşi stabilirea termenului pentru achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii S.N.P. „P. " S.A. Bucureşti implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut recurentului, instanţa de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligaţii de reglementare, subrogându-se în atribuţiile puterii executive.
Aceeaşi concluzie se impune faţă de dispoziţiile art. 4/1 din OUG nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.C. OMV P. S.A. Bucureşti şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 3710 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4260/2011. Contencios. Acţiuni împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4300/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
