ICCJ. Decizia nr. 423/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 423/2011
Dosar nr. 1542/36/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 160/CA din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamantul P.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2000 lei reprezentând daune morale; totodată, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul E.M.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin ordinul de zi pe unitate nr. 41 din 02 martie 2009 s-a stabilit, în baza art. 259 lit. s) din ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M 105 din 26 august 2002, ca începând cu 01 martie 2009, reclamantul, în calitate de maistrul militar clasa a II-a să fie eliberat din funcţia de comandant grup şi sa fie numit în funcţia de specialist 3 la grupul energetic la Serviciul de luptă electromecanic.
În acest context la data de 10 februarie 2009, în temeiul art. 6 din OG nr. 7/1998 reclamantul a formulat cerere de trecere în rezervă în condiţiile acestui act normativ aşa cum rezultă din raportul nr. A580 din 10 februarie 2009. Cererea sa a fost, însă, respinsă motivat de faptul că funcţia de maistru militar nu se reduce ci doar îşi schimbă denumirea din cea de comandant grup instalaţii şi motoare electrice în specialitatea 3 la grupul energetic, apreciindu-se că nu sunt astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 85 lit. c) din Legea 88/1995 dar că sunt incidente dispoziţiile art. 259 pct. b din ordinul nr. M105/2002.
Reclamantul a contestat respingerea cererii sale de trecere în rezervă iar prin sentinţa civilă nr. 404 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa acţiunea sa a fost admisă, fiindu-i recunoscut reclamantului dreptul de a solicita trecerea în rezervă în conformitate cu art. 6 din OG nr. 7/1998, pârâtul fiind obligat să emită un act administrativ în acest sens.
Faţă de situaţia de fapt, astfel, reţinută, consideră instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 998 C civ. pentru a fi antrenată răspunderea materială a pârâtei autoritate publică, care aplicând greşit prevederile legale în ceea ce priveşte trecerea în rezervă, în mod nelegal i-a refuzat reclamantului dreptul de trecere în rezervă, aspect de natură a crea acestuia sentimente de frustrare dar şi generarea unui litigiu în legătură cu un drept considerat legitim, împrejurări care au stat la baza prejudiciului moral suferit.
Totodată, s-a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că pentru soluţionarea cererii, relevantă este rezoluţia comandantului unităţii şi nu a şefului de personal, şi în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 88/1995 prejudiciul suferit de reclamant nu poate fi suportat de autoritatea publică în solidar cu pârâtul E.M., care şi-a exprimat doar un punct de vedere care nu putea influenţa modul de soluţionare al cererii.
2. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul P.S. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-o primă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C proc. civ. recurentul Ministerul Apărării Naţionale susţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada faptului că anterior cererii deduse prezentei judecăţi a solicitat anularea actului administrativ cauzator de prejudiciu, aşa încât competenţa de soluţionare a cereri în acordarea de daune pentru prejudicii suferite aparţine instanţei de drept comun, respectiv Judecătoriei Constanţa şi nu instanţei de contencios administrativ.
Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în condiţiile în care instanţa de fond pe de o parte a preluat susţinerile contradictorii ale reclamantului în sensul că daunele morale sunt cuvenite atât pentru nepromovarea raportului său personal prin care a solicitat trecerea sa în rezervă, cât şi pentru respingerea cererii sale formulate pe calea plângerii sale prealabile iar pe de altă parte a pronunţat hotărârea prin prisma considerentelor sentinţei civile nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Printr-o ultimă critică formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în condiţiile în care în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata daunelor morale pe motivul generic de stres reţinând că reclamantul a fost afectat pe planul relaţiilor socio-profesionale, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului adus imaginii sale şi a suferinţelor psihice pretins generatoare de prejudicii.
2.2 Susţine recurentul că deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt în mod greşit a apreciat atât asupra cuantumului daunelor morale acordate cât şi asupra persoanelor obligate în acest sens.
Astfel, se susţine că se impune obligarea pârâtului E.M. la plata daunelor morale în condiţiile în care acesta, în calitate de şef al biroului personal la unitatea militară care s-a restructurat şi-a îndeplinit doar parţial atribuţiile de serviciu în condiţiile în care după primirea raportul său de trecere în rezervă şi exprimarea unui punct de vedere în scris pe raport nu a procedat la înaintarea acestuia către autoritatea competentă a-l soluţiona, respectiv, Statul Major al Forţelor Navale.
Totodată, consideră recurentul că instanţa de fond deşi a reţinut faptul că a fost supus unor presiuni psihice din pricina situaţiei litigioase continue nu a reţinut în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate că prin refuzul trecerii sale în rezervă în februarie 2009 a fost prejudiciat în planurile sale privind construirea unei locuinţe în condiţii financiare mai avantajoase.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 3, pct. 7 şi 9 C. proc. civ. cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale este fondat iar recursul declarat de reclamantul P.S. este tardiv declarat, pentru considerentele arătate în continuare.
3.1 Înalta Curte va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constatând că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei în raport cu norma specială de competenţă prevăzută de art. 19 alin. (2) din LCA. În acest sens, este de necontestat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea unei autorităţi publice la plata de despăgubiri morale, în condiţiile art. 19 din LCA, a fost precedată de o acţiune în contencios administrativ formulată şi soluţionată în temeiul art. 1 din lege, prin sentinţa civilă nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 2773 din 26 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Nu vor fi reţinute nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond si-a motivat pe larg hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt rezultată din probatoriu administrat în cauză, fără a putea fi reţinută existenţa unor considerente contradictorii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs. Faptul că instanţa de fond a apreciat asupra cererii reclamantului de acordare a daunelor morale prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa nu echivalează cu expunerea unor motive contradictorii, în sensul invocat de recurent.
Înalta Curte urmează să reţină însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să primească, în temeiul art. 998 C civ., despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de pârâta autoritate publică.
În primul rând Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reiterează faptul că daunele morale ca şi cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acţiunii în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciată intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Astfel, Înalta Curte constată că prin raportare la situaţia de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a apreciat în mod greşit atât atitudinea autorităţii pârâte cât şi consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant ca urmare a situaţiei generate de raportul juridic dedus judecăţii în dosarul nr. 700/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 404/CA din 13 octombrie 2009, în condiţiile în care interpretarea greşită a unor dispoziţii legale în procedura de soluţionare a cererii recurentului P.S., în lipsa dovedirii altor împrejurări conexe, nu poate conduce la concluzia că respectiva autoritate publică a săvârşit cu vinovăţie o faptă ilicită, de natură a-i fi cauzat recurentului P.S. prejudiciul moral pretins a fi acoperit prin acordarea de despăgubiri materiale. De altfel, recurentul P.S. a invocat doar în termeni generali prejudiciul de imagine şi suferinţele psihice determinate de atitudinea autorităţii pârâte in modul de soluţionare a cererii sale, ceea ce face imposibilă orice apreciere asupra unei eventuale lezări a valorilor sociale menit a fi ocrotite.
Aşadar, este de necontestat faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale nu are justificare în situaţia de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte constatând că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea, reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana instituţiei publice pârâte, constată că recursul formulat în cauză de Ministerul Apărării Naţionale este fondate sub acest aspect.
3.2 Cât priveşte recursul reclamantului P.S., se constată că acesta este declarat la data de 25 mai 2010, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare, respectiv 07 mai 2010 prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă văzând şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul P.S. ca tardiv formulat.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Apărării Naţionale şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de recurentul P.S.
Totodată, văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurentul P.S. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul E.M., în raport de care acţiunea sa a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.S. împotriva sentinţei civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Obligă recurentul-reclamant P.S. să plătească intimatului-pârât E.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 419/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4260/2011. Contencios. Acţiuni împotriva... → |
---|