ICCJ. Decizia nr. 419/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 419/2011
Dosar nr. 6651/3/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 465 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU STABILIREA PROPRIETĂŢILOR cu privire la capătul 3 al cererii precizatoare şi în consecinţă a respins, în contradictoriu cu aceasta, cererea privind înaintarea dosarului către evaluator pentru efectuarea lucrării de evaluare a imobilelor revendicate; totodată a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea precizată la data de 01 septembrie 2009, formulată de reclamanţii Z.C. şi Z.I. în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei A.N.R.P., instanţa de fond a reţinut că măsurile solicitate de reclamanţi, prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată, a fi luate, în cauză, revin în competenţa exclusivă a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prev. în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în atribuţiile pârâtei aşa cum sunt prevăzute de Titlul VII al aceluiaşi act normativ.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că prin Dispoziţia nr. 6658 din 31 octombrie 2006 Primăria Municipiului Bucureşti în baza notificării înregistrate sub nr. 1023/2001 la executorul Judecătoresc a acordat reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafaţă de 224,00 mp, afectat de elementele de sistematizare situat în Bucureşti, teren imposibil de restituit.
Dispoziţia a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care cu adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008 a remis dosarul aferent dispoziţiei nr. 6658 din 31 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, în vederea reanalizării acestuia cu motivarea că actul dedus în susţinerea dreptului de proprietate nu reprezintă un act de vânzare cumpărare în sensul dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 221/1950.
Consideră instanţa de fond că respectiva adresă emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, chiar dacă îmbracă forma unei recomandări, totuşi produce efecte juridice, în condiţiile în care în cuprinsul ei pârâta stabileşte că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, ceea ce a impus reanalizarea dosarului .
În acest context judecătorul fondului, văzând dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 221/1950, a apreciat, în raport de actele depuse de reclamanţi, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, că în mod corect pârâta a considerat că actul depus în susţinerea dreptului de proprietate respectiv chitanţa autentificată, nu reprezintă un contract de vânzare cumpărare şi că în consecinţă reclamanţii nu pot fi consideraţi persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr.10/2001, ceea ce a justificat remiterea dosarului pentru reanalizarea acestuia.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Z.I. invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în esenţă, următoarele.
Printr-o primă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea recurată cuprinde considerente străine pricinii în condiţiile în care instanţa de fond a făcut aprecieri asupra dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu şi s-a pronunţat, implicit asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deşi nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Printr-o serie de critic, formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că :
- instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea legii în condiţiile în care a conchis în sensul că nu poate fi considerat persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.În acest sens, consideră recurentul că în mod nelegal instanţa de fond a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în condiţiile în care prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a fost dovedit acest drept.
- este nelegală aprecierea instanţei de fond în sensul că adresa nr. 32808/CC/2008, nu produce efecte juridice faţă de reclamanţi şi astfel, nu poate fi considerată un act administrativ, în sensul LCA. În opinia recurentului actul a cărei anulare a solicitat-o, respectiv adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008, a produs efecte juridice, în sensul că pârâta prin remiterea dosarului ce conţine şi Dispoziţia nr. 6658 din 31 octombrie 2006, s-a desesizat cu soluţionarea dosarului.
- în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 şi HG nr. 361/2005, incidente în cauză, pârâta nu are capacitatea de a verifica actele care au stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 6658 din 31 octombrie 2006 de către Primăria Municipiului Bucureşti şi restituirea dosarului ce conţine Dispoziţia nr. 6658 din 31 octombrie 2006 către entitatea emitentă în vederea reanalizării acestuia, chiar şi cu titlu de recomandare.
- admiterea excepţiei invocate de pârâtă, respectiv lisa calităţii sale procesual pasive în judecarea capătului 3 al cererii, este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 3 lit. i) din HG nr. 361/2005 şi art. 13 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului Comisiei Centrale, aşa încât înaintarea dosarului cade în sarcina sa.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând Înalta Curte urmează a înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinând că judecătorul fondului a făcut aprecieri cu privire la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la primirea despăgubirilor, în sensul Legii nr. 10/2001, pe fondul analizei adresei nr. 33808/CC/2008 prin care a fost restituit dosarul aferent Dispoziţiei nr. 6658/2006, către autoritatea publică emitentă, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, tocmai în vederea completării acestuia cu înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate pretins de către recurenţi. Prin urmare raţionamentul instanţei de fond vizează fondul cererii de chemare în judecată şi nu este străin obiectului cauzei cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Cu privire la lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia în condiţiile în care, respectiva autoritate publică asigură, în condiţiile art. 16 din Capitolul V, Titlu VII al Legii nr. 247/2005, doar Secretariatul Comisiei Centrale iar obligaţia de a desemna un evaluat, ca si condiţie preliminară a obligaţiei de a înainta dosarul, spre evaluare, în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor în dosarul nr. 32808/CC incumbă, în temeiul art. 13 alin. (7), Capitolul III din acelaşi act normativ, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Vor fi înlăturate şi restul criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condiţiile în care nu se poate reţine că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii, cum în mod greşit susţin recurenţii.
Astfel, Înalta Curte constată că adresa nr. 33808/CC/2008, prin care Comisia Centrală a restituit Primăriei Municipiului Bucureşti dosarul aferent Dispoziţiei nr. 6658/2006, în vederea completării documentaţiei cu înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate pretins, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, întrucât acest act nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, chiar dacă în cuprinsul său se face referire la aspecte referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi în legătura cu care a fost emisă Dispoziţia nr. 6658/2006, precum şi la lipsa calităţii de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentului-reclamant. Aşadar, respectiva adresă, emisă de Comisia Centrală nu are valoarea legală şi semnificaţia unei decizii de respingere a cererii de emitere a titlului de despăgubiri, cum în mod greşit susţine recurentul.
În acest context Înalta Curte subliniază faptul că Legea nr. 247/2005 impune o procedură de emitere a titlului de despăgubiri, art. 16 - art. 21 din Titlu VII, fără a permite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să repună în discuţie calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor. Dosarul aferent dispoziţiei amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 aşa încât, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este nejustificată cererea reclamanţilor de repunere în situaţia anterioară returnării dosarului aferent Dispoziţiei nr. 6658/2006.
Dat fiind faptul că, Comisia Centrală nu poate relua procesul de apreciere asupra dreptului persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, acesta fiind recunoscut în mod definitiv prin Dispoziţia Primarului, care este supusă doar căilor de atac prevăzute de Legea specială, nr. 10/2001, Înalta Curte consideră că nu au relevanţă pe fondul dreptului reclamanţilor considerentele judecătorului fondului referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în natură teren revendicat. De altfel, nu aceste considerente au justificat soluţia pronunţată în cauză de judecătorul fondului care în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei a făcut ă corectă aplicare a dispoziţiile legale incidente.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva sentinţei civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4134/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 423/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
