ICCJ. Decizia nr. 4323/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4166 din 12 aprilie 2011 a Judecătoriei Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a contestației formulate de SC B.I. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară, secția Județeană Neamț, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Brașov a reținut următoarele:
Procesul-verbal din data de 24 noiembrie 2010 a fost încheiat de Garda Financiară Neamț, în urma controlului efectuat la punctul de lucru din satul I., comuna D.R., județul Neamț și că acesta cuprinde constatări neconforme cu realitatea, fiind rezultatul relei credințe a comisarilor, că reprezentantul legal al firmei nu a fost informat asupra constatărilor rezultate pentru a-și exprima punctul de vedere, potrivit art. 104 C. proc. fisc. și că actele de control au fost afișate la sediul punctului de lucru, în loc să fie comunicate la sediul administratorului.
Ca o consecință a anulării procesului verbal, petenta a solicitat și anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului societății.
în drept au fost invocate art. 174 - 176 C. proc. fisc..
Intimata Garda Financiară, secția Județeană Neamț a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă, arătând că împotriva procesului verbal de control, petenta nu are deschisă calea contestației prevăzută de art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. întrucât potrivit art. 11 alin. (3) H.G. nr. 1324/2009, procesele-verbale încheiate de comisarii Gărzii Financiare la constarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, nu constituie titluri de creanță fiscală.
Cu privire la al doilea petit, a invocat excepția de litispendență în temeiul art. 163 alin. (3) C. proc. civ., față de acțiunea din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Brașov având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
în drept s-au invocat art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., art. 9 alin. (4), (5), art. 11 alin. (3), (5) H.G. nr. 1324/2009,art. 163 C. proc. civ., art. 7 lit. f) O.U.G. nr. 91/2003,art. 129 alin. (3) și (11) C. proc. fisc., Decizia nr. XIV/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de fond a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov.
După examinarea actelor și lucrărilor dosarului cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Procesul-verbal din data de 24 noiembrie 2010, înregistrat la Garda Financiară, secția județului Neamț nu este un titlu de creanță și nici un act administrativ fiscal, în sensul art. 43 C. proc. fisc., susceptibile de a fi atacate cu contestație administrativă.
Actul contestat nu este nici act de executare, astfel încât greșit a fost sesizată Judecătoria Brașov de către Garda Financiară secția Județeană Neamț, deoarece Decizia nr. 14/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la competența instanțelor în cazul contestațiilor la executare împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a titlului executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea,în cazul în care acesta nu este o hotărâre judecătorească sau a unui alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de petentă, fiind obligată în baza rolului activ să dea calificarea corectă cererii cu care a fost investită.
Procesul verbal a fost încheiat în baza art. 9 (4) H.G. nr. 1324/2009, potrivit căruia la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.
Potrivit art. 11 alin. (3) procesele-verbale încheiate în baza art. 9 (4) nu constituie titluri de creanță fiscală.
Astfel că s-a apreciat de instanța de fond, competența teritorială cu privire la admisibilitatea contestației împotriva procesului verbal, care reprezintă petitul principal, în temeiul art. 5 C. proc. civ. aparține Judecătoriei Piatra Neamț, care urmează a se pronunța și asupra excepției de litispendență, invocată de intimată.
După înregistrarea pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, aceasta, prin sentința civilă nr. 3640 din 16 iunie 2011, a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Judecătoriei Piatra-Neamț, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
în motivarea acestei soluții, Judecătoria Piatra Neamț a reținut următoarele:
Art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. în ceea ce privește competența litigiilor având ca obiect contestație la executare în care una dintre părți este organ fiscal. Deși dispozițiile art. 34 ale C. proc. fisc. stabilesc competența organului de executare pentru administrarea sumelor respective, în cazul în care sunt urmărite datoriile aparținând unor sedii secundare, cum este sediul de față în comuna D.R., județul Neamț, aceste dispoziții nu atrag însă modificarea dispozițiilor privind competența judecătorească (art. 172 alin. (4) C. proc. fisc.), rezultând astfel că, în prezenta cauză, competența aparține Judecătoriei Brașov, ca instanță de executare în a cărei rază se află domiciliul fiscal al contestatoarei, domiciliu fiscal astfel cum este definit conform art. 31 C. proc. fisc..
1. în ceea ce privește primul capăt de cerere, având ca obiect contestație la executare împotriva procesului-verbal din 24 noiembrie 2010, instanța pornește în argumentarea excepției invocate din oficiu de la două principale reguli de drept de la care nu se poate face rabat:
a) în primul rând, contestatoarea a invocat ca și fundament juridic al ambelor capete de cerere disp. art. 174-176 C. proc. fisc. care reglementează contestația la executare împotriva unui act de executare sau împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Deși Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 4166 din 12 aprilie 2011, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, pe motiv că prezenta cauză ar fi o contestație întemeiată pe dreptul comun, având în vedere că actul contestat nu este un act administrativ fiscal sau un titlu de creanță, nici un act de executare, instanța reține că principiul disponibilității părților primează, esențială fiind calificarea prezentei cereri de către contestatoare, ca fiind contestație la executare.
De asemenea, obligatoriu de reținut este faptul că instanța nu poate schimba fundamentul pretenției supuse judecății (în speța de față, contestație la executare împotriva unui act provenind de la intimată, indiferent de calificarea acestuia), singura posibilitate fiind cea a calificării corecte a cererii, sub aspectul denumirii, iar nu a modificării acesteia.
Instanța nu a pus în discuția părților temeiul juridic al prezentei cereri, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, iar contestatoarea nu a modificat natura cererii sale.
Prin urmare, chiar dacă actul contestat nu este un act administrativ fiscal sau un titlu de creanță, nici un act de executare, conform dispozițiilor art. 2331C. proc. fisc., singurul aspect care contează este voința contestatoarei de a învesti o instanță de judecată cu soluționarea unei contestații la executare, existând posibilitatea de a fi pus în discuție actul contestat în fața instanței de executare, în speță Judecătoria Brașov. Faptul că o anumită acțiune apare ca și inadmisibilă față de fundamentul juridic invocat de parte nu poate atrage modificarea din oficiu a naturii sale;
b) în al doilea rând, nu mai puțin lipsit de importanță, este faptul că instanța de fond inițial învestită nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată (față de dispozițiile legale invocate de aceasta - respectiv art. 5 C. proc. civ.) în contextul legislativ generat de dispozițiilor imperative ale art. 1591alin. (3) din același act normativ.
2. în ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, instanța reține că disp. art. 17 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în condițiile în care competența de soluționare a cererii respective este absolută, specială, cum este cazul de față. Astfel prorogarea legală de competență, în temeiul art. 17 din C. proc. civ., nu poate opera cu încălcarea normelor de competență teritorială absolută decât dacă această situație ar fi reglementată în mod expres de lege, fapt care nu este incident în acest litigiu.
S-a constatat că și pentru acest capăt de cerere competența îi revine tot Judecătoriei Brașov, ca instanță de executare, iar în baza art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, instanța a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Judecătoriei Piatra Neamț, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov care se va pronunța inclusiv cu privire la excepția de litispendență invocată de către intimată, prin întâmpinare.
în soluționarea conflictului negativ de competență ivit, înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 22 C. proc. civ., stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov pentru următoarele considerente:
în fața Judecătoriei Brașov, reclamanta SC B.I. SRL Brașov a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 24 noiembrie 2010 de către Garda Financiară Neamț și anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 174-176 C. proc. fisc..
Cu toate acestea și cu încălcarea dispozițiilor art. 1591alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov în soluționarea cauzei, fără a pune în discuție o eventuală precizare a cererii, în raport și de susținerile pârâtei Garda Financiară Neamț.
Mai mult, în întâmpinarea depusă la Judecătoria Brașov, Garda Financiară Neamț a invocat și o excepție de litispendență a cărei soluționare a fost prorogată și urma ca instanța în favoarea căreia a fost declinată competența să o soluționeze, deși dacă ar fi fost admisă nu se mai impunea declinarea pentru că dosarul vizat de excepția de litispendență era înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov.
în raport de obiectul cererii aflate inițial pe rolul Judecătoriei Brașov (contestație la executare) și de dispozițiile art. 172 C. proc. fisc., competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Brașov pentru că această instanță este instanța de executare.
Atât în privința primului capăt de cerere - anularea procesului-verbal întocmit de Garda Financiară - cât și în privința celui de-al doilea capăt - anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii asupra patrimoniului societății - competența de soluționare revine Judecătoriei Brașov, ca instanță de executare, având în vedere că bunul ce face obiectul măsurilor asiguratorii se află în raza de competență a Judecătoriei Brașov, iar sediul contestatoarei este tot în raza aceleiași judecătorii.
De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. civ. (în prezent, art. 172 alin. (4) C. proc. fisc.), s-a pronunțat Decizia nr. XIV/2007 a secțiilor unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a stabilit că "judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să județe contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
Având în vedere și faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 174, 176 C. proc. civ., a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4322/2011. contencios → |
|---|
