ICCJ. Decizia nr. 4351/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I.Instanța de fond
1.Acțiunea reclamantei
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanta SC V.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, anularea deciziei 1325 din 31 martie 2010, a procesului-verbal de control din 2010 și a deciziei nr. 712/2010, precum și suspendarea executării actelor administrativ fiscale.
Motivând acțiunea reclamanta a arătat că între SC N.E.W. SRL Italia în calitate de finanțator și SC V.P. SRL Roman s-a încheiat un contract de leasing operațional, având ca obiect o mașină parchet automatică tip B3+S marca A, în schimbul unei chirii lunare de 4.500 euro pe o perioadă de 5 ani, urmând ca la sfârșitul perioadei chiriașul să poată opta pentru achiziționarea utilajului.
S-a mai arătat că la data de 7 iunie 2004 reclamanta a formulat cerere de autorizare a regimului de admitere temporară cu exonerarea totală de taxe, în baza căreia a fost emisă autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004, operațiunea urmând să fie finalizată la data de 1 aprilie 2009, însă termenul de închidere a operațiunii vamale a fost prelungit până la 31 decembrie 2009. Invocă reclamanta că deși a formulat o nouă cerere de prelungire a termenului de închidere a operațiunii, autoritatea vamală a respins cererea și a procedat în mod nejustificat la închiderea din oficiu a operațiunii vamale.
Reclamanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 78 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 a Consiliului, la art. 13 anexa V4 din Tratatul de aderare privitor la mărfurile comunitare, art. 4 alin. (15) lit. b) și alin. (16) lit. b)-c) din Regulament, apreciind totodată că nu poate fi obligată la plata penalităților de la data de 9 martie 2004, ci de la data comunicării diferenței stabilite în urma controlului, respectiv 31 martie 2010 și de altfel, dreptul de a calcula penalități este prescris.
în privința suspendării executării reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, existând un caz bine justificat, cât și pericolul unei pagube iminente. Argumentând cea de-a doua condiție, s-a arătat că executarea actelor de impunere ar avea drept consecință intrarea societății în insolvență, pierderea locurilor de muncă pentru aproximativ 100 de angajați.
2.Apărările pârâtelor
Prin întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind că nu există un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, după cum nu există nicio pagubă iminentă.
Pentru aceleași considerente și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a solicitat respingerea cererii de suspendare, iar cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că autoritatea vamală poate dispune din oficiu încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat.
Apreciază pârâta că referirile la prevederile Anexei V pct. 4 din Tratatul de aderare a României la UE nu sunt incidente în cauză.
3.Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 142 din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare, dar și acțiunea formulată de reclamanta SC V.P. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț și a dispus anularea executării deciziei de regularizare a situației din 31 martie 2010, a procesului-verbal de control din 31 martie 2010 și a deciziei nr. 712/2010, dar și suspendarea executării acestora până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- La data de 9 martie 2004, între SC N.E.W. SRL Italia, în calitate de finanțator și SC V.P. SRL Roman, în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing operațional având ca obiect folosirea unui utilaj pentru o perioadă de 5 ani, pentru o chirie lunară de 4.500 euro;
- Bunul ce a format obiectul contractului de leasing a fost introdus în țară de către reclamantă cu declarația vamală din 7 iunie 2004, formulând la aceeași dată cerere de autorizare a regimului de admitere temporară cu exonerarea totală de taxe, fiind emisă autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004, operațiunea urmând a fi finalizată la 01 aprilie 2009.
- Prin cererea depusă la 31 martie 2009, ca urmare a prelungirii contractului de leasing, reclamanta a solicitat prelungirea termenului de închidere a operațiunii vamale, cerere admisă de autoritatea vamală, fiind prelungit termenul de închidere al operațiunii vamale până la 31 decembrie 2009. La data de 28 decembrie 2009 părțile contractante au convenit din nou prelungirea duratei contractului de leasing până la 30 iunie 2010, însă organele vamale nu au mai acceptat decalarea termenului de închidere a regimului vamal de admitere temporară, solicitată de reclamantă prin cererea înregistrată din 22 februarie 2010.
- Prin procesul-verbal de control din 31 martie 2010 întocmit de un inspector vamal din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț s-a stabilit că reclamantei nu i se mai poate menține facilitatea referitoare la exonerarea de drepturi vamale, deoarece nu a respectat forma și trăsăturile contractului;
- Reținând că nu au fost respectate clauzele din contractul de leasing, respectiv obligația achitării ratelor, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a taxei pe valoare adăugată în cuantum de 240.830 RON și 474.676 RON penalități de întârziere;
- în baza procesului-verbal de control s-a emis decizia pentru regularizarea situației din 31 martie 2010 pentru suma totală de 715.506 RON, în decizie făcându-se trimitere la dispozițiile art. 1, 15, 27 O.G. nr. 51/1997,art. 78 Regulament CEE nr. 2913/9, art. 148 Legea nr. 141/97,art. 100 și 237 Legea nr. 86/2006, iar împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, respinsă prin decizia 712 din 22 iunie 2010.
- Aplicând dispozițiile art. 27 alin. (1) O.G. nr. 51/1997, instanța de fond a constatat că respingerea de către organele vamale a cererii de prelungire până la 30 iunie 2010 este de natură a interveni în convenția părților, fiind nejustificată, dacă se are în vedere că prima cerere formulată după expirarea perioadei de 5 ani a fost admisă, iar rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor nu este un drept al organelor fiscale, ci al finanțatorului.
- S-a apreciat că atâta vreme cât finanțatorul a înțeles să încheie un act adițional de prelungire a contractului și nu a uzat de dispozițiile art. 15 O.G. nr. 51/97, nefiind expirat termenul de 7 ani reglementat de alin. (5) al art. 27, operațiunea nu a devenit taxabilă din punct de vedere a TVA, reclamanta încadrându-se în regimul vamal de admitere temporară pe toată durata contractului de leasing, respectiv până la 30 iunie 2010.
Instanța a mai reținut ca întemeiate apărările reclamantei, fundamentate pe dispozițiile pct. 13 din anexa V4 din Tratatul de aderare, privitor la mărfurile comunitare, având în vedere dispozițiile art. 3 lit. l) Legea nr. 146/1997, relevantă fiind în cauză împrejurarea că reclamanta nu a devenit proprietara bunurilor importate, având la data controlului calitatea de utilizator.
A concluzionat prima instanță că închiderea operațiunii de către organul vamal, cu consecința stabilirii în sarcina reclamantei a T.V.A., este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor art. 1, 15, 27 din O.G. nr. 51/97, reprezentând totodată o nerespectare a convenției părților din contractul de leasing, dar și a dispozițiilor art. 125 și următoarele din C. fisc..
S-a apreciat că și cererea de suspendare apare ca fiind fondată, condiția cazului bine justificat fiind îndeplinită, față de îndoiala cu privire la legalitatea actului, reclamanta prin înscrisurile depuse făcând și dovada iminenței prejudiciului.
II. Instanța de recurs
1.Criticile pârâtelor
împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că aceasta s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
S-a susținut că nu erau îndeplinite condițiile art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.
Recurenta a învederat că intimata-reclamantă SC V.P. SRL nu a respectat condițiile impuse de lege privind contractul de leasing, anume obligația de plată a ratelor, împrejurare recunoscută de reclamantă și nici termenul acordat de autoritatea vamală pentru închiderea regimului de admitere temporară - 31 decembrie 2009, deoarece nu a dat o destinație vamală bunurilor introduse în țară și nu a prelungit termenul de încheiere a operațiunii, în cadrul perioadei aprobate pentru încheierea operațiunii de leasing, cererea de prelungire fiind înregistrată la 22 februarie 2010, în afara termenului acordat de organul vamal.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a arătat la rândul său că sentința atacată s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece intimata-reclamantă titulară a operațiunii de admitere temporară, în baza autorizației din 7 iunie 2004 pentru mașina de parchet tip B3 marca A introdusă în țară cu declarația vamală înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț din 7 iunie 2004, în baza contractului de leasing operațional din 9 martie 2004 încheiat cu SC N.E.W. SRL Italia nu a respectat dispozițiile art. 91 - 96 Legea nr. 141/1991 privind C. vam. al României, preluate ulterior în Legea nr. 86/2006, apoi de C. vam. comunitar.
Astfel, s-a argumentat că intimata-reclamantă, în calitate de titulară a regimului de admitere temporară, a solicitat o nouă prelungire a acestuia prin cererea din 22 februarie 2010, cu mult peste termenul din 31 decembrie 2009 stabilit pentru încheierea operațiunii , motivând că nu și-a achitat toate ratele de leasing, nerespectând forma și trăsăturile contractului de leasing, așa cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 51/1997 și precizate în contractul de leasing operațional din 9 martie 2004.
în aceste condiții, s-a concluzionat că intimata nu mai poate beneficia de facilitățile acestui regim, respectiv de exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, iar motivarea instanței cum că rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor este un drept al finanțatorului și nu al organelor fiscale, este greșită, ca și trimiterile la art. 78 din Regulamentul CE 2913/1992 al Consiliului, la art. 125 C. fisc. și la pct. 13 din anexa V4 din Tratatul de aderare, text care privește TVA și nu taxe vamale.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Intimata-pârâtă deși legal citată nu a depus întâmpinare.
2.Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Deoarece recurentele pârâte prezintă critici similare, recursurile urmează a fi examinate împreună.
Dispoziții legale incidente
O.G. nr. 51/1997, republicată privind operațiunile de leasing și societățile de leasing
Art. 15 - în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede altfel.
Art. 27 - (1) Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale.
(5) Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în țară a bunului.
C. vam. al României adoptat prin Legea nr. 141/1997
Dispoziții comune
Art. 91 - Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor vamale.
Art. 92 - (1) Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operațiunii comerciale.
(2) Prin aprobarea emisă se fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv.
(3) Prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă și justificată a titularului operațiunii, cu aprobarea autorității vamale.
Art. 93 - Titularul aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat.
Art. 95 - (1) Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal.
(2) Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat.
Art. 148 - (1) Cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.
C. vam. al României adoptat prin Legea nr. 86/2006
Cap. VI
Controlul ulterior al declarațiilor
Art. 100 - (1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.
(3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.
Cap. II Regimuri suspensive și regimuri vamale economice
Secțiunea 1 - Dispoziții comune
Art. 107 - (1) Sintagma regim suspensiv se utilizează, în cazul mărfurilor străine, pentru următoarele regimuri:
e) admitere temporară.
(3) Prin mărfuri de import se înțelege mărfurile plasate sub un regim suspensiv,
Art. 108 - (1) Utilizarea unui regim vamal economic este condiționată de eliberarea unei autorizații de către autoritatea vamală.
(4) Titularul autorizației este obligat să informeze autoritatea vamală asupra tuturor elementelor survenite după acordarea autorizației care pot influența menținerea acesteia sau condițiile de utilizare a acesteia.
Art. 109 - Orice produse sau mărfuri obținute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv se consideră ca fiind plasate sub incidența aceluiași regim, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 4 pct. 11 lit. a) teza a doua.
Art. 111 - (1) Regimul suspensiv economic se încheie când mărfurile plasate în acest regim sau, în anumite cazuri, produsele compensatoare ori transformate obținute sub acest regim primesc o nouă destinație vamală admisă.
(2) Autoritatea vamală ia toate măsurile necesare pentru a reglementa situația mărfurilor pentru care regimul vamal nu s-a încheiat în condițiile prevăzute.
Secțiunea a 6-a
Admiterea temporară
Art. 160 - (2) Termenul maxim în care mărfurile pot rămâne în regimul de admitere temporară este de 24 de luni. Autoritatea vamală poate stabili reducerea termenului, cu acordul persoanei în cauză.
(3) Autoritatea vamală poate, numai în împrejurări excepționale, la cererea persoanei în cauză și în limite raționale, să prelungească termenul prevăzut la alin. (2) pentru a permite utilizarea autorizată.
Art. 161 - Cazurile și condițiile speciale în care regimul de admitere temporară poate fi utilizat cu exonerare totală de drepturi de import se stabilesc prin regulamentul vamal.
Art. 164 - (1) Când ia naștere o datorie vamală pentru mărfurile de import, cuantumul unei astfel de datorii se stabilește pe baza elementelor de taxare corespunzătoare acestor mărfuri în momentul acceptării declarației de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară.
Art. 226 - (1) Datoria vamală la import ia naștere și prin:
a) neîndeplinirea uneia dintre obligațiile care rezultă (_) din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;
b) nerespectarea unei condiții care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv (_)
Art. 237 - (1) Cu excepția dispozițiilor contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determină pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.
Anexa V la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și României în Uniunea Europeană cuprinsă în Tratatul de aderare aprobat prin Legea nr. 157/2005:
Pct. 4 (13) Depozitul temporar și regimurile vamale menționate la art. 4 alin. (16) lit. b)-h) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 care au început înainte de aderare încetează sau se încheie în condițiile legislației comunitare.
în cazul în care încetarea sau încheierea dă naștere unei datorii vamale, suma drepturilor de import care trebuie plătite este cea în vigoare la data la care a luat naștere datoria vamală în conformitate cu Tariful Vamal Comun și suma plătită este considerată sursa proprie a Comunității.
Regulament (CEE) nr. 2913/1992 privind instituirea C. vam.Comunitar
Articolul 4:
în sensul prezentului Cod, se aplică următoarele definiții:
16. Prin "regim vamal" se înțelege:
(a) punerea în liberă circulație;
(f) admiterea temporară;
C. Controlul ulterior al declarațiilor
Articolul 78
1. Autoritățile vamale, din proprie inițiativă sau la cererea declarantului, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă.
2. Autoritățile vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de exactitatea datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele legate de operațiunile de import sau export, în privința mărfurilor în cauză sau de operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri.
Articolul 87
1. Condițiile în care este utilizat regimul în discuție sunt menționate în autorizație.
2. Titularul autorizației înștiințează autoritățile vamale asupra tuturor factorilor care se ivesc după acordarea autorizației care pot influența continuarea sau conținutul său.
Articolul 89
1. Un regim suspensiv cu impact economic se încheie când se atribuie o altă destinație sau utilizare aprobată de vamă fie mărfurilor plasate în acest regim, fie produselor compensatoare sau transformate obținute sub acest regim.
2. Autoritățile vamale iau toate măsurile necesare pentru a reglementa situația mărfurilor pentru care nu s-a încheiat un regim în condițiile prescrise.
Articolul 140
1. Autoritățile vamale stabilesc perioada în care mărfurile de import trebuie să fie reexportate sau să li se dea o altă destinație sau utilizare aprobată de vamă. Această perioadă trebuie să fie suficient de lungă pentru ca obiectivul utilizării autorizate să fie atins.
2. Fără să aducă atingere perioadelor speciale prevăzute în conformitate cu articolul 141, perioada maximă în care mărfurile pot rămâne în regimul de admitere temporară este de 24 luni. Autoritățile vamale pot stabili totuși scurtarea perioadei, cu acordul persoanei în cauză.
3. Totuși, în împrejurări excepționale, autoritățile vamale pot, la cererea persoanei în cauză și în limite rezonabile, să prelungească perioadele menționate în alineatele 1 și 2 pentru a permite utilizarea autorizată.
Articolul 204
1. O datorie vamală la import apare prin:
(b) nerespectarea unei condiții ce reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim (_)
Contract de leasing operațional FN din 9 martie 2004 încheiat între SC N.E.W. SRL Italia, în calitate de locator/finanțator și SC V.P. SRL Roman , în calitate de utilizator:
7. Chiriașul nu va putea întârzia sau suspenda plata chiriei sau a altor sume datorate_ Prin urmare, chiriașul nu se va putea prevala de nici un motiv sau excepție, dacă nu achitat suma datorată.
8.Neplata la termen, chiar și parțială a unei singure rate din chirie sau a altor taxe, ce echivalează cu valoarea unei chirii lunare(_) constituie motiv de reziliere expresă a contractului din vina chiriașului, rămânând valabilă obligația de a achita sumele datorate și daunele în favoarea locatorului (_).
Situația de fapt
Intimata-reclamantă SC V.P. SRL România a înregistrat la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț declarația vamală de admitere temporară din 7 iunie 2004 pentru importul unei mașini automatice parchet tip B3 + S marca A.
în baza contractului încheiat cu SC N.E.W. SRL Italia în calitate de locator/finanțator, intimatei, în calitate de utilizator, i s-a eliberat autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004, termenul de închidere a operațiunii fiind stabilit la 1 aprilie 2009 și prelungit până la 31 decembrie 2009.
Intimata-reclamantă a solicitat din nou prelungirea termenului de închidere a operațiunii vamale până la 30 iunie 2010, cu cererea din 22 februarie 2010, înregistrată cu mult după expirarea termenului regimului de admitere temporară, motiv pentru care autoritățile vamale, constatând că intimata a pierdut facilitățile fiscale, au stabilit în sarcina acesteia obligații de plată suplimentare reprezentând TVA în valoare de 240.830 RON și majorări de întârziere în valoare de 474.676 RON prin decizia din 31 martie 2010, în baza procesului verbal de control din 31 martie 2010.
Contestația intimatei formulată împotriva acestor acte administrativ fiscale a fost respinsă prin decizia nr. 712 din 22 iunie 2010, actele administrativ fiscale fiind anulate însă prin sentința nr. 142 din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău.
Argumente privind admiterea recursurilor
Cu privire la cererea de suspendare, instanța de recurs constată că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acesteia.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) Legea nr. 554/2004.
în speță, aceste condiții nu erau îndeplinite, instanța de fond neprecizând în concret care este cazul bine justificat, ce a creat o îndoială în privința legalității actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în legătură cu iminența pagubei nefiind prezentate nici un fel de argumente.
De altfel, modalitatea de a proceda a primei instanțe, care, după analiza fondului cauzei a concluzionat că erau îndeplinite cerințele art. 14 Legea nr. 554/2004, fără a le analiza, raportat la noțiunile definite de textele menționate anterior, echivalează cu o nemotivare. Intimata-reclamantă nu a prezentat motive aparent valabile care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ-fiscale a căror suspendare a solicitat-o și nici pentru a proba un prejudiciu iminent, astfel încât se constată că în mod greșit cererea de suspendare a executării a fost admisă.
Motivarea primei instanțe cu privire la necompetența instanțelor de a rezilia contractul de leasing încheiat între operatorii economici particulari nu justifică soluția pronunțată .
Astfel, contractul de leasing este un contract sinalagmatic, comutativ, însă convenția părților și executarea contractului trebuie să respecte condițiile și termenii prevăzuți de O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile și societățile de leasing, pentru ca utilizatorul să beneficieze de facilitățile prevăzute de acest act normativ, constând în exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanției vamale.
Este de necontestat faptul că intimata - reclamantă nu a închis regimul de admitere temporară și nici nu a dat o altă destinație bunului importat (mașină automatizată parchet) în termenul stabilit pentru închiderea operațiunii vamale , prelungit deja până la 31 decembrie 2009, intimata înregistrând o nouă cerere de prelungire din 22 februarie 2010, cu mult peste termenul acordat pentru închiderea operațiunii vamale - 31 decembrie 2009, motivând că nu a putut achita ratele de leasing.
Chiar dacă finanțatorul a consimțit prelungirea contractului de leasing, în condițiile neplății ratelor de leasing de către utilizator, convenția părților în acest sens nu are efecte cu privire la dispozițiile legale care îndreptățesc autoritățile vamale să închidă din oficiu un regim vamal suspensiv, dacă nu s-au respectat termenii și condițiile prevăzute de lege pentru acesta, deoarece ar însemna să se lase posibilitatea particularilor să deroge, prin înțelegerile lor, de la prevederile legilor vamale și fiscale, pentru a continua să beneficieze de facilități deși nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru acestea, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Societatea titulară a autorizației de admitere temporară era obligată să înștiințeze autoritățile vamale asupra modificărilor ivite după acordarea autorizației, până la expirarea duratei regimului aprobat, iar autoritățile vamale să ia toate măsurile pentru reglementarea situației bunurilor pentru care nu s-a încheiat regimul vamal în condițiile prevăzute.
în mod greșit prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 78 Regulamentul CE 2913/1992 al Consiliului ce reglementează dreptul organului de control de a proceda închiderea din oficiu a regimului vamal.
începând cu 1 ianuarie 2007, când România a aderat la UE, operațiunile pentru care s-au depus declarații vamale sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare se încheie potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului de aderare privind România și Bulgaria, din interpretarea punctului 1 alin. (13) din Anexa V la Protocolul privind condițiile de aderare reieșind că de la 1 ianuarie 2007, în materie vamală se aplică Regulamentul CEE 2913/1992 al Consiliului, din 12 octombrie 1992, de instituire a C. vam.comunitar.
Potrivit art. 87, 89 și 140 alin. (1) și (3) din Regulament, autoritățile vamale pot (în împrejurări excepționale) prelungi durata regimului vamal suspensiv, or în speță s-a apreciat că neplata ratelor de leasing de către utilizator nu constituie "o împrejurare excepțională" în sensul art. 140 alin. (3) Regulament CEE 2931/1992, deoarece nimeni nu-și poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept, iar pe de altă parte, intimata beneficiase deja de o prelungire de la 1 aprilie 2009 la 31 decembrie 2009.
în aceste condiții în mod corect organele vamale au procedat la stabilirea datoriei vamale a intimatei în condițiile art. 144 alin. (1), art. 204 și 217 din Regulamentul menționat anterior, pe baza elementelor de taxare corespunzătoare pentru mărfurile respective în momentul aprobării declarației de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară, respectiv în temeiul O.G. nr. 92/2003 - art. 115 alin. (1), 116 alin. (2) lit. a) și dispozițiilor legale ce reglementează calculul accesoriilor - art. 114 alin. (1) O.G. nr. 92/2003), H.G. nr. 1513/2002, H.G. nr. 74/2004, H.G. nr. 784/2005, față de aceste prevederi legale neavând incidență dispozițiile art. 61 alin. (3) Legea nr. 141/1997 invocate de intimată în acțiune, privind data de la care se datorau accesorii , cuantumul acestora stabilit de organele fiscale nefiind contestat de intimat.
Față de valoarea bunului importat în regim de leasing de 310.600 euro rezultată din declarația vamală din 7 iunie 2004 și din cererea de autorizare a regimului de admitere temporară din 7 iunie 2007, ambele completate de intimată, în temeiul cărora s-a eliberat autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004 și din factura proforma din 18 mai 2004 emisă de locatorul/finanțatorul leasingului, rezultă că în mod corect organele vamale au calculat baza impozabilă din decizia de regularizare din 31 februarie 2010, la valoarea de 1.267.528 RON, la care s-au aplicat accesoriile legale.
Prima instanță a menționat greșit prețul bunului importat, în considerentele sentinței ca fiind de 40.600 euro concluzionând greșit că nu s-au calculat corect accesoriile, această sumă reprezentând valoarea de plată convenită de părți la terminarea perioadei de leasing, de 5 ani, dacă s-ar fi respectat scadența ratelor, conform art. 5 din contractul de leasing operativ încheiat la 9 martie 2004, depus în copie la dosar.
Nici împrejurarea că intimata nu a devenit încă proprietara bunului importat în regim de leasing, întrucât nu a achitat încă prețul datorat finanțatorului, nu este de natură să o exonereze de plata drepturilor vamale datorate ca urmare a nerespectării condițiilor și termenelor leasingului.
în cauză nu sunt incidente prevederile anexei V pct. 4 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană invocate de intimata-contestatoare la fond, întrucât decizia nr. 1325/2010 a stabilit drepturi de import constând în TVA datorat de intimată nu și taxe vamale de import, bunul în discuție fiind liber de taxe vamale, ca urmare a statutului comunitar.
Intimata a beneficiat de facilități fiscale pe care le-a pierdut prin conduita sa culpabilă, astfel că în mod corect s-a stabilit că datorează drepturile vamale corespunzătoare.
3.Soluția instanței de recurs
în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, înalta Curte a admis recursul pârâtelor și a modificat în tot sentința nr. 142 din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, în sensul că a respins acțiunea de contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă SC V.P. SRL Roman, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4354/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4349/2011. Contencios → |
|---|
