ICCJ. Decizia nr. 4358/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei
Prin acțiunea formulată la data de 25 noiembrie 2010, reclamantul N.P. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat în 2001, situat în C., Județul Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON pe zi întârziere, până emiterea deciziei.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că prin dispoziția, emisă de Primarul Municipiului Craiova la data de 16 decembrie 2005, s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1478/N/2001 și 38/N/2002, situat în C., Județul Dolj.
Dispoziția din 16 decembrie 2005 a rămas definitivă, astfel încât potrivit punctelor 16.7 și 16.9 din Normele Metodologice de Aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.
Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală la data de 07 februarie 2006 și nu a fost soluționat până la această dată.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII Legea nr. 247/2005 Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și constatând că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul urma să fie transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii Raportului de Evaluare, în termen de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi analizată prin emiterea de către Comisia Centrală a Deciziei reprezentând Titlul de Despăgubire.
S-a mai arătat că nesoluționarea dosarului, după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea dispoziției din 16 decembrie 2005, privind acordarea despăgubirilor este nejustificată astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
A mai precizat că reclamantul nu s-ar putea prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului că nu ar cuprinde întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât pârâta are la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta fiind și principalul scop pentru care o astfel de autoritate a fost înființată.
La solicitarea instanței, cu adresa din 10 ianuarie 2011, pârâta a comunicat că dosarul, privind pe reclamantul N.P. a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 07 februarie 2006, însă la data de 16 septembrie 2010, dosarul a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova.
2. Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 39 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat această autoritate pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit-în natură, situat în C., Județul Dolj, conform dispoziției din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Instanța de fond a respins cererea reclamantului privind plata daunelor cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamantului pentru imobilul precizat anterior, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat din 07 2006.
S-a constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestora, prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competența în materie emițând dispoziția în data de 16 decembrie 2005.
Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri proprietatea imobilului și completarea dosarului, fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Ca urmare, s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
în consecință, instanța de fond a făcut aplicarea art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
A mai apreciat prima instanță că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat masuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor.
A concluzionat prima instanță că în speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantelor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cererea de obligare la daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că prin art. 24 Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, însă o astfel de procedură este subsecventă actualei etape judiciare.
De asemenea, instanța de fond a reținut ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004 ce stabilesc în mod legal termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ și trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.
3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apreciind că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală și invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că judecătorul fondului nu a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente din Legea nr. 247/2005, raportat la situația de fapt a reclamantului-intimat și față de probele administrate.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond, fără temei, a nesocotit excepția de nelegalitate invocată cu privire la dispoziția din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, act care are natură administrativă, și care a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 23 Legea nr. 10/2001, republicată, pentru motivele pe larg expuse și prin întâmpinarea formulată în faza judecății în fond.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a dispus obligarea autorității recurente la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în discuție, câtă vreme nu se poate reține culpa acesteia în durata soluționării dosarului de despăgubire, care la data de 16 ianuarie 2010 a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova și nici până în prezent nu a fost restituit recurentei.
Recurenta a mai arătat că prin adresa din 23 februarie 2011 a revenit și a solicitat în scris Primăriei Craiova comunicarea stadiului de soluționare a dosarului de despăgubire astfel că nu-i poate fi imputată nici pasivitatea în rezolvarea acestei cauze, a cărei returnare a fost impusă de identificarea unor neconcordanțe cu privire la suprafața de teren pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent.
4. Soluția și considerentele instanței de recurs
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și hotărârea atacată, prin prisma criticilor recurentei-pârâte, raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării cât și din oficiu, potrivit art. 3041C. proc. civ., înalta Curte reține în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantului intimat, pentru considerentele în continuare arătate.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului în sensul că a obligat recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit, conform dispoziției din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în principal, pe temeiul prevederilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vizând durata procedurilor dar și dreptul la respectul bunurilor și valorilor patrimoniale ale persoanelor asumate prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Contrar argumentelor astfel reținute a căror viabilitate este de altfel, principial, de necontestat, înalta Curte apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a nesocotit împrejurările de fapt ale cauzei, esențiale din perspectiva procedurilor și etapelor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) în sensul că nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în lipsa dosarului de despăgubire privind imobilul în discuție, ce nu a fost re-transmis ulterior returnării pentru completare.
în condițiile în care această împrejurare de fapt a fost dovedită cu corespondențele aflate la dosar, purtate între recurentă și Primăria Municipiului Craiova, înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului.
în sensul legii contenciosului administrativ ca drept comun aplicabil în astfel de cauze, prin sintagma refuz nejustificat se înțelege atitudinea efectivă și activă a administrației care respinge cererea solicitantului, fără ca o astfel de conduită să aibă vreo bază legală.
Cum recurenta a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele ce au determinat returnarea dosarului la Primăria Municipiului Craiova, cu consecința imposibilității emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, și împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării acestuia, fără a rămâne în totală pasivitate (a se vedea adresa din 23 februarie 2011 adresată Primăriei Municipiului Craiova pentru comunicarea stadiului de soluționare al dosarului de despăgubire), înalta Curte apreciază că instanța de fond, cu greșita aplicare a legii, față de probatoriul administrat, a dispus obligarea autorității la emiterea unui act administrativ, pe care la momentul pronunțării sentinței atacate, pentru motivele obiective învederate, nu îl poate elibera, căci în caz contrar ar încălca prevederile legale cuprinse în Legea nr. 247/2005.
După returnarea dosarului de la Primăria Craiova urmează desigur ca autoritatea recurentă, cu aplicarea și respectarea prevederilor normative incidente, să parcurgă în timp rezonabil toate etapele administrative necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului-intimat.
Față de cele mai sus expuse înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite așadar recursul declarat și va modifica sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului intimat, ca neîntemeiată.
Față de modalitatea de soluționare a recursului, înalta Curte a apreciat că nu se impunea examinarea și a celorlalte motive de recurs invocate, subsidiare motivului de nelegalitate ce a atras admiterea recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4363/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4354/2011. Contencios → |
|---|
