ICCJ. Decizia nr. 4354/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 278 din 06 decembrie 2010 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Suceava, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.O.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 832 din 14 iunie 2010 emis de pârât și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii ordinului anulat, a obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale de care acesta din urmă a fost lipsit prin emiterea ordinului anulat. Instanța a respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei de obiect invocate de pârât și, de asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr. 832 din 14 iunie 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constatat că, începând cu data emiterii acestuia încetează de drept ordinul de numire nr. 990/2009 și contractul de management încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și reclamantul D.O.L., director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Poliție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava.
Prin Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009 s-a dispus numirea în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava a reclamantului, urmând ca funcția să se exercite în baza unui contract de management. între părți s-a încheiat contractul de management Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 28 mai 2009.
La emiterea Ordinului nr. 832 din 14 iunie 2010 s-au invocat Deciziile nr. 1257/2009, nr. 1629/2009 și nr. 414/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României.
Analizând instituția de drept administrativ operabilă în cazul emiterii ordinului atacat, se poate observa că, în condițiile în care s-a dispus încetarea efectelor actului administrativ de către autoritatea publică emitentă, în cauză este aplicabilă instituția revocării/retractării actului administrativ.
însă, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004, reiese că actele administrative intrate în circuitul civil nu mai pot fi retractate de autoritatea publică emitentă, dacă acestea și-au produs efectele; în acest caz, autoritatea publică poate solicita instanței anularea actului nelegal emis.
în speță, Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele prin încheierea contractului de management Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 28 iunie 2009 și ocuparea de către reclamant a funcției de director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava.
în aceste circumstanțe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu era competent față de disp. art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004 să-și retracteze propriul act, în condițiile în care nu era competent material de a proceda la emiterea actului de retractare, în situația în care Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009 intrase în circuitul civil și își produsese efectele.
Față de cele ce preced, Curtea reține nulitatea absolută a Ordinului nr. 832 din 14 iunie 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru necompetență materială, fiind astfel de prisos a analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant legate de imposibilitatea revocării actelor administrative pe baza cărora au luat naștere raporturi contractuale și care se înscriu, de asemenea, în excepțiile de la principiul revocabilității actelor administrative.
Cu privire la cererea reconvențională, Curtea a apreciat-o ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Pârâtul reclamant Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat, pe calea cererii reconvenționale să se constate că Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009 a încetat de drept.
Astfel, așa cum a fost formulată cererea reconvențională, se observă că pârâtul reclamant a investit instanța cu o acțiune în constatare, în condițiile în care nu a solicitat anularea Ordinului nr. 990 din 28 mai 2009.
în art. 28 Legea nr. 554/2004 se prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura compatibilității.
în art. 111 C. proc. civ. se arată că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
în cauza de față, în raport de disp. art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004, pârât reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are deschisă calea unei acțiuni în realizare, reprezentată de posibilitatea de a solicita instanței anularea Ordinului nr. 990 din 28 mai 2009 și cum pârât reclamantul nu a uzat de această procedură, acțiunea în constatare este inadmisibilă.
împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
în motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:
Deși reclamantul a solicitat reintegrarea pe postul de director adjunct al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava, instanța l-a integrat pe postul deținut anterior emiterii ordinului contestat, cu toate că între cele două funcții nu pot fi făcute confuzii.
întrucât funcția de director coordonator s-a desființat la 20 octombrie 2010 ca efect al Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, actele administrative individuale emise fie în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, fie ale O.U.G. nr. 105/2009 își încetează efectele de drept, același lucru s-a întâmplat și în cazul de față în ceea ce privește actul administrativ contestat.
Instanța de fond trebuia să observe că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare, O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).
întrucât actul care a stat la baza numirii reclamantului în funcție a fost declarat neconstituțional și, oricum, anterior sesizării instanței, abrogat, acestea îi incumbă obligația să rețină în baza rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., că cererea este lipsită de obiect, atât prin prisma normelor reglementate de Legea nr. 24/2000, cât și prin prisma efectelor Deciziei Curții Constituționale.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.
Esențial în cauză este că reclamantul, domnul D.O.L., a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Oficului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava, prin Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în temeiul prevederilor art. III O.U.G. nr. 37/2009, actul normativ precitat fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Or, viciul de neconstituționalitate al actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual de numire în funcție, afectează validitatea juridică a actelor subsecvente, cum este cazul Ordinului nr. 990 din 28 mai 2009.
în consecință, Ordinul nr. 832 din 14 iunie 2010 a fost emis tocmai pentru a da efect Deciziei nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, funcțiile de director coordonator și coordonator adjunct desființându-se retroactiv, astfel că anularea acestui act administrativ individual de către prima instanță reprezintă o soluție nelegală.
Prima instanță reține, în mod eronat, incidența în speță a prevederilor art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004, respectiv că Ordinul nr. 990 din 28 mai 2009 a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele prin încheierea contractului de management din 28 iunie 2009 și prin ocuparea de către reclamant a funcției de director coordonator adjunct, astfel că pârâtul nu mai avea competența să își retracteze propriul act.
Art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004 prevede următoarele: " Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instanței anularea acestuia, in situația in care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat in circuitul civil și a produs efecte juridice. în cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunța, daca a fost sesizata prin cererea de chemare in judecata, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusa in termen de un an de la data emiterii actului".
Având ca reper textul legal precitat, rezultă că emitentul acestuia nu îl mai poate retracta după ce actul a intact în circuitul civil și a produs efecte juridice, trebuind să facă apel la instanța de judecată pentru ca aceasta să dispună anularea actului.
Interdicția retractării actului de către emitentul său operează de la momentul "intrării în circuitul civil", adică din momentul încheierii unor acte și producerii unor efecte de natură privată în baza respectivului act administrativ.
în speță, însă, nu este vorba de nașterea unor raporturi juridice civile, astfel cum a reținut, eronat, judecătorul fondului, ci de nașterea unui raport de drept public în temeiul actului administrativ de numire în funcția de director coordonator adjunct al reclamantului. A admite teza primei instanțe ar însemna că, din momentul comunicării (intrării lor în vigoare), toate actele administrative ar "intra în circuitul civil" și, astfel, ar dobândi caracter neretractabil, fără excepție, ceea ar nega, însă, revocabilitatea actelor administrative, regulă cu valoare de principiu ce operează în dreptul administrativ român.
în concluzie, soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și de anulare a Ordinului nr. 832 din 14 iunie 2010, a reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior, cu consecința acordării drepturilor salariale, apare ca nelegală.
în schimb, este corectă hotărârea judecătorului fondului de a respinge excepțiile invocate de pârât, precum și cererea reconvențională a acestuia, soluția urmând a fi menținută sub aceste aspecte.
Față de cele ce preced, înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârât, a modifica în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4358/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4351/2011. contencios → |
|---|
