ICCJ. Decizia nr. 4462/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă, formulată la data de 3 noiembrie 2006 în fața Judecătoriei sectorului 5 București, reclamantul I.P. a solicitat restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare prin repunerea în postul deținut și plata despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul creat prin discriminare.
Cererea inițială a fost completată și precizată pe parcursul procesului astfel: la data de 21 noiembrie 2008 s-au solicitat despăgubiri în vederea reparării prejudiciilor materiale și morale care i-au fost create prin acte de discriminare înfăptuite de pârâți și obligarea în solidar a acestora la plata către reclamant a 150.000 Euro reprezentând daune materiale; plata a 350.000 Euro reprezentând daune morale; publicarea într-un cotidian de largă circulație de pe teritoriul României a unui articol prin care sunt prezentate reclamantului scuze publice și recunoașterea faptului că i-a fost întreruptă cariera de militar din considerente discriminatorii din cauza propriilor sale convingeri; anularea Ordinului nr. T.LO 17 din 04 mai 2004 de trecere în rezervă a reclamantului, reacordarea gradului de plutonier și repunerea sa în postul de sanitar șef în cabinetul de medicină a muncii la Batalionul 300 Deservire al Corpului 1 Armată Teritorială "General Ioan Culcer; la data de 04 decembrie 2009 reclamantul a arătat că daunele morale și materiale reprezintă contravaloarea prejudiciului material și moral produs ca urmare a trecerii în rezervă pe criterii discriminatorii, fapte ce au fost avute în vedere și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005.
Prin sentința nr. 3214 din 10 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Instanța a reținut că petitul cererii de repunere în situația anterioară și plata salariilor restante se circumscris unui litigiu în legătură directă cu existența relațiilor de serviciu, astfel încât dreptul comun aplicabil raporturilor juridice dintre părți este dreptul muncii, pentru care competența este stabilită de dispozițiile art. 2 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri de declinare a competenței s-a declarat recurs, iar Tribunalul București prin decizia nr. 1601 R din 29 octombrie 2007 a respins recursurile formulate împotriva sentinței arătate ca nefondate. In consecință, dosarul a fost înaintat instanței învestite cu soluționarea cererii introductive.
Prin sentința civilă nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. 527/3/2008, au fost respinse cererile reclamantului privind acordarea de despăgubiri morale și materiale și de publicare într-un ziar de largă circulație a unui articol cu scuze publice și a fost respinsă cererea de anulare a ordinului nr. 317 din 4 mai 2004 și de repunere în postul deținut ca prescrise.
Instanța a respins cererea formulată de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, instanța a respins cererile formulate împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, B.E.,P.M. ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Solidaritatea pentru Libertate de Conștiință ca inadmisibilă.
2. Hotărârea Curții de Apel, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin decizia nr. 2473R din 31 mai 2010a Curții de Apel București s-au admis recursurile declarate de I.P. și Asociația Solidaritatea pentru Libertate de Conștiință împotriva sentinței civile nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr. 527/3/2008 și s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că prin petiția nr. 5985 din 07 iunie 2005 I.P. s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005 a constatat că trecerea în rezervă a petentului constituie fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) și (3) art. 6 lit. a) din O.G. nr. 137/2000.
Instanța a reținut că reclamantul I.P. a avut calitatea de sanitar șef în cabinetul de medicina muncii la Batalionul 300 Deservire al Corpului 1 Armată Teritorial "General Ioan Culcer", funcție din care a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 317 din 05 mai 2004, emis de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre .
Ordinul a fost emis după judecarea în consiliul de judecată a plutonierului I.P., conform Regulamentului 8 al consiliilor de judecată , reținându-se că subofițerul a participat la o manifestare de protest neautorizată, organizată de Mișcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut, fiind implicat în incidente care au cauzat tulburarea liniștii publice, fapte pentru care i s-a întocmit procesul-verbal de contravenție seria SJ nr. 0148150 din 01 aprilie 2004, considerate ca încălcări ale prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - art. 29 lit. d), e) și g).
Instanța a reținut că, deși în cererea inițială și cererea precizatoare din data de 21 noiembrie 2008 reclamantul a relatat fapte ale angajatorului petrecute în perioada 1995-2004, prin cererea de la 4 decembrie 2009 se precizează concret că despăgubirile solicitate sunt echivalentul discriminării create prin trecerea în rezervă.
Instanța a reținut că tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în anulare a ordinului de trecere în rezervă, ce reprezintă actul de încetare a raporturilor de muncă, acțiune ce nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 lit. a) din CM.
In ceea ce privește cererea de despăgubiri,instanța a reținut că reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului creat prin discriminarea intervenită cu ocazia încetării raporturilor de muncă. Așa cum rezultă din precizările la acțiune, daunele solicitate sunt echivalentul prejudiciului moral și material produs prin încetarea relațiilor de muncă ca urmare a discriminării.
Insă s-a reținut că cererea de despăgubiri este indisolubil legată de cererea de anulare a măsurii concedierii, astfel că, în lipsa posibilității verificării legalității și temeiniciei acesteia din cauza intervenirii prescripției, prima instanță nu a putut constata existența prejudiciului determinat de încetarea raporturilor de muncă.
Instanța sesizată cu soluționarea recursurilor împotriva sentinței Tribunalului București a constatat că se impune cercetarea cu prioritate a motivului de ordine publică referitor la necompetența materială a primei instanțe și a reținut că ordinul de trecere în rezervă emis de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre este un act administrativ, cu caracter individual, adoptat în regim de putere publică de o autoritate a administrației publice centrale, pentru încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului-recurent.
De asemenea, pretinsa discriminare reprezintă un temei al nelegalității reclamate a acestui ordin și nu un fapt juridic propriu-zis de creare a unei situații de inferioritate pe unul din temeiurile interzise ca baze a discriminării.
In realitate, s-a reținut că întrucât actul atacat este emis de o autoritate publică centrală, pentru verificarea căruia nu este instituită o altă procedură, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ a Curții de Apel.
3. Hotărârea Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 4253 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții I.P. și Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, în contradictoriu cu pârâții P.M., B.E., Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, iar pentru legala sesizare a instanței de judecată acesta trebuia să se conformeze prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a reținut că rigorile legii privind procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie respectate și de către reclamanta MISA, întrucât, deși aceasta are calitatea de terț fată de actul administrativ atacat în cauză, respectiv Ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre, prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie în mod expres obligativitatea efectuării procedurii prealabile.
3. Recursul declarat de I.P.
Recurentul a prezentat istoricul dosarului, arătând situația de fapt ce a dus la litigiul de față și a precizat că hotărârea instanței de contencios administrativ a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a actului dedus judecății.
A arătat că în cauza dedusă judecății nu este obligatorie procedura prealabilă în virtutea principiului lex specialia generalibus derogant.
A precizat că a formulat acțiunea în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât acesta este temeiul legal al acțiunii introductive, ce privește acordarea de despăgubiri materiale și morale ca urmare a actelor de discriminare săvârșite de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005.
Recurentul-reclamant a precizat că cererea introductivă are natura unei acțiuni de drept comun, astfel cum a fost făcută și precizare în acest sens la data de 21 noiembrie 2008 și nu are drept scop anularea unui act administrativ.
Recurentul a criticat faptul că sentința instanței de fond a fost dată cu nerespectarea principiului contradictorialității și cu nerespectarea dreptului la apărare, întrucât excepția lipsei procedurii prealabile a fost invocată în lipsa reclamantului și după ce cererea sa de amânare pentru lipsă de apărare a fost respinsă de instanță.
Recurentul, în finalul motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței materiale a instanței, arătând că prin cererea introductivă a formulat o cerere în despăgubiri ce are natura unei acțiuni de drept comun.
II. Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București, pentru considerentele ce urmează:
Verificând, în prealabil, cererea recurentului de renunțare la judecarea capătului de cerere privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre, înalta Curte reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecata cererii, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii formulate.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a reținut că obiectul cauzei deduse judecății vizează acordarea de despăgubiri materiale și morale, ca urmare a actelor de discriminare săvârșite de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005, iar temeiul juridic al acțiunii judiciare este stabilit de dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul formulat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București, în raza căreia se află sediul autorității pârâte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4593/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4475/2011. Contencios → |
|---|
