ICCJ. Decizia nr. 4380/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4380/2011
Dosar nr. 1366/54/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 478 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, C.C.S.D., Primăria Craiova prin Primar şi Prefectura Dolj prin Prefect, şi a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001 situat în C., judeţul Dolj, precum şi respingerea acţiunii faţă de pârâţii Primăria Craiova prin Primar şi Prefectura Dolj prin Prefect; totodată au fost respinse capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia din 30 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în situat în Craiova, reclamantului, Dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 12926/CC.
Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptăţirea reclamantului a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
S-a mai constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, aşa încât s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât şi din aceea jurisdicţională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, mai reţine instanţa de fond că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Consideră instanţa de fond că în speţa de faţă prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, s-a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de aceste considerente a fost înlăturată apărarea pârâtei C.C.S.D., în sensul că acţiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamantă şi până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest context adresa din 20 mai 2010, ulterioară promovării prezentei acţiuni, s-a considerat a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
Mai mult, potrivit acestei adrese Comisia retrimite Primăriei municipiului Craiova întreaga documentaţie ce a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă ceea ce practic echivalează, în opinia judecătorului fondului, cu o dezinvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire în condiţiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 şi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 478 din 25 octombrie 2010, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând, în esenţă, următoarele:
Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond în mod nelegal nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 3198/2006 emisă de primarul Municipiului Craiova, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 2 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin care s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul (teren şi construcţie) situat în Municipiul Craiova, în condiţiile în care există o dependenţă evidentă între soluţionarea în fond a litigiului şi soluţionarea respectivei excepţii de nelegalitate .
Totodată, pe fondul cauzei, susţine recurenta că în mod netemeinic şi nelegal, cu motivarea încălcării termenului rezonabil, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea la emiterea deciziei, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării Dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 12926/CC dar şi de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entităţi, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluţionare a cererilor.
Astfel, analizând legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamant, s-a constatat că în Dosarul înregistrat sub nr. 12926./CC nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat în condiţiile în care reclamantul a invocat dobândirea respectivului drept printr-un act sub semnătură privată, intitulat chitanţă, datat 1965. Mai arată recurenta că, în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că etapa evaluării este condiţionată, în privinţa Dosarului aferent dispoziţiei nr. 3198/2006, de clarificarea aspectelor legate de situaţia juridică a terenului notificat, în raport cu dispoziţiile Decretelor nr. 221/1950 şi nr. 144/1958.
Mai susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că s-a încălcat dreptul reclamantului la soluţionarea într-un termen rezonabil al cererii formulate deşi Primăria Municipiului Craiova şi-a depăşit limitele investirii prin emiterea unei dispoziţii pentru imobilul notificat, în condiţiile în care notificatorul nu face dovada preluării abuzive a imobilului teren, în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Totodată, mai arată recurenta că în cauză, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică prin raportare la prevederile deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008 prin care a fost stabilită ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire tocmai în scopul respectării egalităţii de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubiri înregistrate la secretariatul Comisiei.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 şi văzând dispoziţiile art. 314 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinarea înregistrată în faţa instanţei de fond la data de 31 mai 2010, recurenta-pârâtă a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 30 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Instanţa de fond, ca şi instanţă de contencios administrativ competentă a soluţiona excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtă, era obligată să dea eficienţă procedurii reglementate de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, în sensul pronunţării asupra legalităţii deciziei nr. 3198/2006 emisă de primarul Municipiului Craiova prin raportare la dispoziţiile legale invocate prin întâmpinare.
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a reţinut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”.
În cauză, instanţa de fond, deşi în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2010 a pus în discuţia părţilor excepţia invocată de pârâtă, a omis să se pronunţe asupra acesteia prin hotărârea pronunţată la data de 25 octombrie 2010, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părţile litigante.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice şi cu respectarea tuturor principiilor de drept, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate invocate în cauză.
Cu ocazia rejudecării se impune ca instanţa de fond să analizeze punctual atât din perspectiva susţinerilor reclamantei cât şi a apărărilor pârâtei expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond la data de 31 mai 2010, toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei juridice a întregului imobil ce face obiectul Dosarului de despăgubiri nr. 12926/CC pentru a face astfel, o apreciere corectă a atitudinii pârâtei în raport de termenul de soluţionare a respectivului dosar.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinţei nr. 478 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4379/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4383/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
