ICCJ. Decizia nr. 4383/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4383/2011
Dosar nr. 1220/59/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 decembrie 2010, reclamantul F.A.G. a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 24–25 din Legea nr. 554/2004 să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri de întârziere pentru refuzul de a executa sentinţa civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, irevocabilă prin decizia nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru executarea sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, prin care a fost anulat ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârât pentru eliberarea sa din funcţia de conducere de director executiv al D.A.D.R. a Judeţului Arad, cu obligarea pârâtului la reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului anulat.
Reclamantul a învederat că nerespectarea culpabilă a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată de instanţa de contencios administrativ reprezintă un fapt ilicit, care atrage răspunderea civilă delictuală a ministerului pârât pentru imposibilitatea de a-şi valorifica efectiv dreptul recunoscut de lege. În acest sens, recurentul a arătat că obligaţia executării hotărârilor judecătoreşti irevocabile se impune în vederea satisfacerii exigenţelor prevăzute de art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, întrucât dreptul de acces la o instanţă garantează şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
La termenul de judecată din 21 februarie 2011, reclamantul a precizat obiectul acţiunii, solicitând să i se aplice pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de persoană obligată să îndeplinească titlul executoriu, sancţiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, începând cu data de 5 noiembrie 2010 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică de conducere.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 11C din 13 mai 2011, prin care a respins acţiunea reclamantului, constatând că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a avut în vedere în acest sens starea de fapt dovedită în cauză şi din care rezultă că reclamantul a fost reintegrat în funcţia publică de conducere prin ordinul nr. 903/2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anterior datei la care sentinţa civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamantul a încasat daunele morale în sumă de 50.000 RON, la care a fost obligat ministerul pârât prin sentinţa civilă nr. 11CC din 13 mai 2011, iar împrejurarea că acesta nu a beneficiat de toate drepturile decurgând din reintegrare este o consecinţă a refuzului său de a relua funcţia de director executiv al D.A.D.R. Arad.
Din acest motiv, s-a apreciat că nu se poate constata refuzul nejustificat al ministerului pârât de a executa hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ şi pe cale de consecinţă, că nu există temei pentru aplicarea sancţiunii amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii formulate în baza prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi cu încălcarea principiului priorităţii reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, reglementat de art. 20 alin. (2) din Constituţie.
În dezvoltarea cererii de recurs, s-a arătat că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa C.E.D.O. a drepturilor omului, care s-a pronunţat în mod constant că, dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, astfel că autorităţile publice au obligaţia să execute benevol, cu bună credinţă şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.
Recurentul a criticat concluzia instanţei de fond privind executarea sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 prin emiterea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010, arătând că acesta nu reprezintă un act de executare a hotărârii judecătoreşti irevocabile, în condiţiile în care reintegrarea nu a fost dispusă cu începere de la data de 23 mai 2009 şi nici nu au fost îndeplinite obligaţiile de a se plăti retroactiv drepturile salariale şi de a se vira impozitele şi contribuţiile legale.
Pentru reintegrarea în funcţie, recurentul a învederat că era necesară restabilirea drepturilor încălcate, ceea ce nu s-a realizat prin ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010, astfel că în mod greşit nu s-a constatat refuzul nejustificat al ministerului intimat de a executa hotărârea judecătorească irevocabilă.
De altfel, recurentul consideră că acest refuz a fost explicit prin adresa din 4 august 2010, în care intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia juridică, i-a comunicat că sentinţa civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 nu poate fi executată, fiind atacată cu recurs şi conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul suspendă executarea. Din conţinutul acestei adrese rezultă în mod evident că ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010 nu a fost emis pentru executarea sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 fiind consecinţa constatării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009 prin Deciziile nr. 1257/2009 şi nr. 1629/2009 pronunţate de Curtea Constituţională.
Recurentul a susţinut că în mod greşit au fost considerate de instanţa de fond ca fiind lipsite de relevanţă motivele pentru care a refuzat reluarea funcţiei în baza ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010, deşi acestea sunt justificate de neexecutarea sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010, prin menţinerea şi după data de 28 februarie 2010 la conducerea serviciului deconcentrat D.A.D.R. de directori coordonatori numiţi în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009, acte normative aplicate astfel şi după constatarea neconstituţionalităţii lor, ceea ce reprezintă o încălcare a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională.
În ceea ce priveşte ordinul nr. 2319 din 20 decembrie 2010 emisă de ministerul intimat, recurentul a arătat că nu constituie un act de executare a sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010, deoarece nu s-a dispus reintegrarea sa în funcţia publică potrivit dispozitivului titlului executoriu şi nu s-a făcut dovada restabilirii drepturilor încălcate, respectiv plata drepturilor salariale cu titlu de despăgubiri aferente perioadei în care raportul de serviciu a fost întrerupt ca urmare a eliberării nelegale din funcţia publică deţinută şi îndeplinirea obligaţiei corelative de a deduce din salariile brute şi de a achita impozitele şi celelalte contribuţii legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul F.A.G., a fost anulat ordinul nr. 448 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută, cu obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în sumă de 50.000 RON.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010 privind reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul D.A.D.R. Arad, cu un salariu de bază în sumă de 3.480 RON.
Conţinutul acestui ordin a fost corect interpretat de instanţa de fond ca fiind un act de executare a obligaţiilor stabilite în sarcina ministerului intimat prin hotărârea judecătorească irevocabilă invocată de recurent.
Emiterea acestui ordin a avut drept consecinţă atât reintegrarea recurentului în funcţia publică de conducere deţinută anterior întocmirii ordinului nelegal de eliberare din funcţie, cât şi achitarea daunelor morale în sumă de 50.000 RON cu ordinul de plată din 29 noiembrie 2010.
Ambele obligaţii au fost îndeplinite conform dispozitivului hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi în consecinţă, nu se poate constata existenţa unui refuz nejustificat de executare a hotărârii în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru aplicarea sancţiunii amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere sau pentru acordarea de despăgubiri pentru întârziere.
Susţinerea recurentului privind neconformitatea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010 cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile se dovedeşte a fi nefondată întrucât se referă la data la care operează reintegrarea în funcţia publică de conducere, plata drepturilor salariale aferente funcţiei respective şi plata impozitelor şi contribuţiilor datorate statului pentru drepturile băneşti, dar toate acestea nu au fost stabilite prin titlul executoriu şi deci în privinţa lor, nu există temei pentru a se constata refuzul intimatului de a proceda la executare.
În mod evident, ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010 a fost întocmit de ministerul intimat pentru reintegrarea recurentului în funcţia publică de conducere şi a avut ca efect stabilirea raportului de funcţie între părţi, astfel că în mod întemeiat au fost considerate de instanţa de fond ca lipsite de relevanţă faţă de obiectul prezentei cereri motivele expuse în adresa din 4 august 2010 cu privire la caracterul executoriu al sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 sau cele pentru care funcţionarul public a refuzat reluarea funcţiei.
Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la argumentele invocate în recurs pentru a se constata nelegalitatea ordinului nr. 2.319 din 20 decembrie 2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu atât mai mult cu cât acest act administrativ nu a fost avut în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii , constatându-se că nu a fost comunicat recurentului.
Nefondată se dovedeşte a fi şi susţinerea din recurs privind pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea dispoziţiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât instanţa de fond a stabilit corect cadrul procesual şi limitele sesizării sale în procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, a analizat conţinutul şi efectele actului administrativ de executare, constatând în mod judicios că nu a existat din partea ministerului intimat un refuz nejustificat de a îndeplini obligaţiile stabilite în sarcina sa.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.A.G. împotriva sentinţei nr. 11 CC din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4380/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4384/2011. Contencios → |
|---|
