ICCJ. Decizia nr. 4459/2011. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4459/2011
Dosar nr. 219/57/2011
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea introductivă reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat - obligarea pârâtului la modificarea în parte a actului administrativ normativ OUG nr. 107/2010, în sensul că asupra pensiei reclamantului stabilită la data de 01 decembrie 1990 în baza Legii nr. 3/1977 şi recalculată la 01 iulie 2005 să nu aibă opozabilitate de la 01 ianuarie 2011;- obligarea pârâtului să dispună autorităţilor subordonate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau Casei Naţionale de Pensii să-i restituie suma de 64 lei lunar, reţinute fără titlu executoriu în lunile ianuarie - martie 2011 şi, în continuare, până la finalizarea procesului, - suspendarea măsurii reţinerii sumei de 64 lei lunar din pensia reclamantului; - anularea actului administrativ - răspuns la plângerea prealabilă nr. 15 A/l 590/C A din 23 februarie 2011.
Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. (2) din OUG nr. 107/2010.
2.Hotărărea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 134 din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu Guvernul României.
Instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. (2) din OUG nr. 107/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare este întemeiată, întrucât reclamantul R.I., aşa cum s-a putut deduce din cererea adresată instanţei, a solicitat anularea parţială a OUG indicată în cerere, astfel încât procedura rezervată controlului constituţional al ordonanţelor de guvern, înaintea aprobării prin lege, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect doar unul dintre cele prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, exigenţă pe care acţiunea reclamantului nu o îndeplineşte.
Instanţa a reţinut că deşi reclamantului i s-a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, acesta a înţeles să-şi modifice acţiunea în sensul de a pretinde anularea actului administrativ vătămător, constând în răspunsul la procedura prealabilă, act care nu se subsumează categoriei actelor a căror anulare poate constitui obiectul acţiunii pe temeiul juridic arătat.
Instanţa a reţinut că inadmisibilitatea acţiunii duce la lipsa de interes a reclamantului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care excepţia a fost respinsă în consecinţă, nemaifiind necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
In ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor acestui act normativ, constând în reţinerea cotei reglementate de asigurări sociale, instanţa apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordonanţa de urgenţă a guvernului nu este un act administrativ, cererea de suspendare nu este motivată în ce priveşte paguba iminentă, iar faţă de soluţia privind acţiunea în anularea ordonanţei, constată că nu există un cadru procesual adecvat cerinţelor legale ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte acţiunea cu care este sesizată instanţa.
3. Recursul declarat de R.I. împotriva respingerii acţiunii ca inadmisibilă
Recurentul a arătat că prin întâmpinarea formulată pârâtul a formulat trei excepţii, respectiv excepţia de netimbrare, excepţia de necompetenţă materială a Curţii şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive, iar instanţa s-a pronunţat numai pe una dintre excepţiile invocate în cauză, soluţionând cauza pe excepţia de inadmisibilitate.
A criticat modul în care instanţa redactat dispozitivul hotărârii, atunci când a respins acţiunea ca inadmisibilă, pentru că nu rezultă că a admis excepţia de inadmisibilitate invocată în cauză.
De asemenea, a arătat că este greşită soluţia instanţei de fond, întrucât a mai avut un litigiu pe rolul instanţelor, în care a solicitat majorarea pensiei acordate cu acordarea unor drepturi ce nu au fost reţinute în stabilirea pensiei sale şi, prin Decizia nr. 1793 din 27 martie 2009 a Înaltei Curţi s-a reţinut că legea nu retroactivează şi , ca atare, drepturile sale nu pot fi majorate, iar acum, când statul îi reţine, din pensia sa stabilită anterior, datorii cu titlu retroactiv este posibil şi se aplică legea retroactiv.
De asemenea, recurentul a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (5) din Constituţie, întrucât OUG nr. 107/2010 nu a fost supusă aprobării parlamentului şi a intrat în vigoare nelegal la 01 ianuarie 2011.
A precizat că prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a statuat că pensia este un drept fundamental şi nu poate fi diminuată din cauza modului defectuos de gospodărire a bugetului asigurărilor sociale.
4. Recursul declarat de R.I. împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.
Recurentul a arătat că OUG nr. 107/2010 dispune retroactiv, situaţie incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale, care prevăd neretroactivitatea legilor, criticând faptul că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi pensiei sale stabilită la 1 decembrie 1990 şi recalculată la data de 01 iulie 2005.
Recurentul a arătat că prin ordonanţa criticată se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1 C. civ., menţinând o discriminare a recurentului în raport cu cei care nu plătesc această sumă cu titlu de CASS.
II. Decizia instanţei de control judiciar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Văzând obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv obligarea Guvernului să modifice o ordonanţă de urgenţă emisă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora s-a formulat acţiunea introductivă, consacră procedura prin care pot fi înlăturate vătămările aduse drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor prin ordonanţe declarate neconstituţionale.
O interpretare sistematică a Constituţiei, avându-se în vedere spiritul reglementării, îngăduie ca cel vătămat să se adreseze direct instanţei de contencios administrativ, urmând ca litigiul de contencios administrativ propriu-zis să fie rezolvat numai după ce s-a soluţionat litigiul de contencios constituţional şi numai dacă soluţia este de admitere, în tot sau în parte, a excepţiei de neconstituţionalitate.
În sistemul conceput de art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este o condiţie formală de primire a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, iar declararea neconstituţionalităţii este o condiţie de admisibilitate a acesteia.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate criticile formulate de recurent pe aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din OUG nr. 107/2010, iar hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
Instanţa de fond a procedat la o justă apreciere a actelor din dosar, atunci când a analizat admisibilitatea acţiunii cu care a fost învestită, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Or, în cauza de faţă recurentul-reclamant nu a indicat actul administrativ nelegal emis în baza ordonanţei criticate ca fiind neconstituţională, ci a înţeles să solicite modificarea actului normativ indicat, situaţie care nu se circumscrie obiectului acţiunii de contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de R.I. împotriva sentinţei nr. 134 din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4456/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4470/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
