ICCJ. Decizia nr. 454/2011. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 454/2011
Dosar nr.14152/2/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea Curţii de Conturi a României în contradictoriu cu pârâta parte prejudiciată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, Autoritatea Naţională a Vămilor, respectiv P.S.. Au fost obligaţi în solidar pârâţii P.S. şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti la plata către bugetul de stat a sumei de 2.741.354.076 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii practicate de B.N.R. la data de 17 iunie 2009. A fost obligat pârâtul P.S. la plata către pârâta parte prejudiciată Direcţia Regională Bucureşti a sumelor de bani plătite de aceasta cu titlul de dobândă către bugetul public naţional, aferentă sumei de 2.741.354.076 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin actul de învestire nr. 956/36D/1996, Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României a solicitat, faţă de prevederile art. 998 - 1000 C. civ., răspunderea în solidar a pârâtului P.S. - Şeful Unităţii Vamale Otopeni - Mărfuri, pendinte Direcţia Regională Bucureşti, pentru suma de 2.741.354,076 lei şi a dobânzii aferente calculată în raport de dobânda de referinţă B.N.R. la data pronunţării sentinţei, către bugetul de stat, în contul Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti.
S-a mai constatat că în motivarea actului de sesizare s-a reiterat procesul-verbal nr. X/1996 dresat de controlorii financiari ai Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti, reţinându-se că prin încălcarea dispoziţiilor OG nr. 3/1992, şeful de vamă P.S., depăşindu-şi atribuţiile specifice de serviciu, a dispus restituirea către agentul economic M.M.I. S.R.L. a sumei reprezentând TVA-ul aferent importurilor de ţigări efectuate în perioada iulie 1994 - iulie 1995 pentru care au fost întocmite un număr de 197 "Declaraţii de valoare în vamă".
Judecătorul fondului a mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 992 din 31 mai 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 214/A din 23 iulie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 11 mai 2007 a C.A.B., secţia a II-a penală, a fost admisă acţiunea civilă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, fiind obligat inculpatul P.S.D., în solidar cu alţii, la plata unei sume de 1.307.413.328 lei, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului.
Prima instanţă a apreciat temeinică cererea Procurorului General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, în condiţiile în care prin sentinţă penală rămasă definitivă s-a stabilit vinovăţia şi sub aspectul răspunderii civile a pârâtului din cauză, cu privire la aceeaşi faptă.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor (A.N.V.) prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală care nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, cum de altfel s-a stabilit şi prin sentinţa penală definitivă care a stabilit vinovăţia lui P.S. şi sub aspectul răspunderii civile. S-a arătat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale (art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituţie).
În acest context s-a subliniat că autoritatea vamală nu poate fi răspunzătoare pentru fapta săvârşită de P.S., - şeful unităţii vamale Otopeni-Mărfuri -, latura civilă fiind rezolvată prin sentinţa penală definitivă depusă la dosarul de fond.
Prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că nu există dubiu în ceea ce priveşte raportul de prepuşenie între Autoritatea Naţională a Vămilor şi P.S. şi că titlul executoriu obţinut în acest fel împotriva celui din urmă profită recurentei nemaifiind necesară promovarea unei acţiuni în regres.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă, a obiectului dedus judecăţii şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312(3) teza I C. proc. civ., astfel că pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sentinţa va fi modificată în sensul respingerii acţiunii Curţii de Conturi pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Iniţial, prin actul de învestire nr. 959/36D/1996 Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, în temeiul Legii nr. 94/1992 în forma în vigoare la acea dată a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor P.S. - şeful unităţii vamale Otopeni-Mărfuri şi Direcţia Regională Bucureşti, invocând ca temei prevederile art. 998 - 1000 C. civ. Prejudiciul s-a ridicat la suma de 2.741.354.076 lei şi dobânzi aferente calculate în raport de dobânda de referinţă B.N.R. la data pronunţării sentinţei către bugetul de stat, fiind o consecinţă a încălcării dispoziţiilor OG nr. 3/1992 de către P.S. care în calitatea sa de şef de vamă, depăşindu-şi atribuţiile specifice de serviciu, a dispus restituirea către agentul economic M.M.I. S.R.L. a sumei de 2.741.354.076 lei reprezentând TVA aferent importului de ţigări.
Urmare modificărilor legislative aduse Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, după revizuirea Constituţiei, dosarul a fost transmis spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrat sub nr. X/2003.
La data de 4 martie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 244(1) C. proc. civ., constatând că dosarul penal nr. 12359/1998 în care Judecătoria Sector 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa penală nr. 1297 din 20 iulie 2000 nu a fost soluţionat definitiv.
Din actele dosarului rezultă că sentinţa penală nr. 1297/2000 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti a rămas definitivă numai sub aspectul laturii penale prin Decizia penală nr. 1010/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpaţii P.S. ş.a. fiind condamnaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în concurs real, la executarea unor pedepse în regim de detenţie, sub aspectul laturii civile cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin Sentinţa penală nr. 992 din 31 mai 2002, modificată prin Decizia penală nr. 214/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi definitivă la 11 mai 2007 prin Decizia penală nr. 750 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis acţiunea civilă formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Conform Sentinţei penale nr. 992 din 31 mai 2002, a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă, inculpatul P.S. a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi la plata către Statul Român a sumei de 1.304.413.328 lei cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 şi H.C.M. nr. 792/1962 de la 21 decembrie 1994 la 30 aprilie 1996 şi cu plata majorărilor de întârziere calculate potrivit art. 13 din OG nr. 11/1996 de la 1 mai 1996 şi până la achitarea debitului, precum şi la plata sumei de 1.433.940.978 lei cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 şi H.C.M. nr. 792/1962 de la 13 aprilie 1995 la 30 aprilie 1996 şi cu plata majorărilor de întârziere de la 1 mai 1996 şi până la achitarea integrală a debitului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă, aşadar, că există deja un titlu executoriu pentru suma de bani cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, nefiind posibil ca aceeaşi pagubă să fie recuperată de două ori, cum greşit a apreciat instanţa de fond, în pofida situaţiei de fapt expuse rezumativ şi în considerentele soluţiei pronunţate şi în cele ale prezentei decizii.
În condiţiile în care potrivit art. 22(1) C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile (care judecă acţiunea civilă) cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, soluţionarea definitivă a laturii civile prin sentinţa penală mai înainte menţionată ca urmare a constatării întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru obligarea la acoperirea prejudiciului în cuantum de 27.741.354.076 lei, conduce la concluzia că acţiunea civilă a Curţii de Conturi pentru aceeaşi sumă nu este întemeiată, soluţia instanţei penale pe latura civilă intrând în mod evident în puterea lucrului judecat.
Văzând şi dispoziţiile art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, împotriva Sentinţei Civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei Curtea de Conturi a României.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 453/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 456/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
