ICCJ. Decizia nr. 453/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 453/2011
Dosar nr.765/45/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 67/CA din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a verifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate. În consecinţă prima instanţă a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a verifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, precum şi pe cel privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, formulate de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Vaslui.
A fost de asemenea admisă excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a Guvernului României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, respingându-se ca prematur acest capătul de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că petitul vizând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a verifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubire, de a transmite aprobarea sumelor către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 este unul în constatare, astfel încât, în raport cu prevederea art. 111 C. proc. civ., reclamanta nu este îndreptăţită să introducă o astfel de cerere deoarece are posibilitatea de a solicita realizarea dreptului.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate, prima instanţă a reţinut că litigiul de faţă se supune regulilor generale aplicabile în contenciosul administrativ, reguli consacrate prin Legea nr. 554/2004, iar procedura prealabilă administrativă prevăzută de actul normativ este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire în termenul de 30 de zile sau, după caz, de 6 luni, se sancţionează cu respingerea acţiunii.
Judecătorul fondului a apreciat că şi excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a Guvernului României la plata sumei de 98.799 RON cu titlu de despăgubiri se impune a fi admisă, având în vedere că Guvernul României nu a emis hotărâre prin care să declare stare de calamitate naturală, iar adoptarea unei asemenea hotărâri este o condiţie esenţială fără de care nu se poate face plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. "A." S.R.L. Vaslui, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicarea a legii, respectiv a prevederilor art. 2, 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002.
Greşit acţiunea a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în final fără să analizeze probele administrate şi preluând doar din întâmplare argumentele invocate de pârât.
De asemenea, se critică hotărârea judecătorească că ar fi încălcat dreptul părţii cu privire la disponibilitate depăşindu-şi astfel competenţa.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând motivele de recurs, actele dosarului şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Referitor la parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era obligat de lege să facă dovada îndeplinirii acestei condiţii, în raport de cererea privind obligarea Guvernului de a emite o hotărâre de declarare a stării de calamitate.
În speţă, faptul că recurenta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cu o scrisoare, nu valorează plângere prealabilă în raport de Guvernul României cu care aceasta se judecă.
Capetele din acţiune A şi B nu vizează legalitatea unui act administrativ al Guvernului şi nici refuzul nejustificat al acestei autorităţi conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât Guvernul nu are calitate procesuală pasivă pe aceste capete din acţiune.
Referitor la plata despăgubirilor acordate conform Legii nr. 381/2001, Guvernul are doar competenţa de a sesiza autorităţile în drept pentru a fi adoptată o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru zone şi culturi afectate, şi nu de a emite el o astfel de hotărâre.
Declararea stării de calamitate naturală revine conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, deci constatarea dreptului recurentei de a beneficia de despăgubiri are caracter subsecvent în raport de emiterea actului în discuţie.
Pentru ca cererea de faţă să fie admisibilă trebuia ca recurenta-reclamantă să îndeplinească toate procedurile în termenele expres prevăzute de lege, ceea ce nu s-a întâmplat şi este motivul pentru care instanţa fondului s-a pronunţat asupra admisibilităţii.
Depunerea înştiinţării prevăzută de Legea nr. 381/2002 nu dă naştere la un raport juridic direct între producător şi autorităţile administrative care decid, astfel încât corect Curtea de Apel a reţinut ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea Guvernului să emită o hotărâre de declarare a stării de calamitate.
Admiterea prematurităţii capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a Guvernului României la plata sumei de 1.287.909,33 RON cu titlu de despăgubiri, este justificată faţă de faptul că, Guvernul României nu a emis o hotărâre care să declare această stare de calamitate, condiţie faţă de care nu pot fi acordate despăgubiri.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. Vaslui împotriva Sentinţei nr. 67/CA din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 451/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 454/2011. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
