ICCJ. Decizia nr. 449/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.449/2011
Dosar nr. 9713/2/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 9713/2/2009, reclamanta U.O., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex", a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării, prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 şi de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, plata dobânzii legale până la efectuarea plăţii, indexarea sumelor datorate, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în dosarul personal.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este angajată în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi că în anul 2007 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de OG nr. 6/2007 şi OG nr. 10/2007, constatându-se existenţa unei situaţii de discriminare între poliţişti şi celelalte categorii de bugetari, în favoarea cărora Guvernul României a emis trei ordonanţe, prin care au fost acordate majorări salariale, începând cu data de 01 ianuarie 2007.
Prin întâmpinarea formulată la data de 8 martie 2010, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând, că poliţiştii sunt funcţionari publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, act normativ care nu prevede acordarea creşterilor salariale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.
Şi pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare la data de 20 aprilie 2010, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile poliţiştilor, categorie cu statut şi salarizare distincte de cea a altor funcţionari publici, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1866 din 22 aprilie 2010 a respins acţiunea formulată de reclamanta U.O. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că drepturile salariale ale reclamantei, funcţionar public cu statut special în cadrul I.G.P., sunt reglementate de OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, act normativ care nu prevede majorări salariale pretinse pentru anul 2007.
A mai constatat prima instanţă că dispoziţiile art. 2 din OG nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 323/ 2003 menţionează, în mod expres că se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 178/1999.
Or, reclamanta este numită în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
Totodată s-a mai reţinut că dispoziţiile OG nr. 10/2007 vizează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar şi a personalului prevăzut în Anexele la Legea nr. 154/1998, nu şi salarizarea funcţionarilor publici cu statut special.
În fine, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile OG nr. 137/2000, invocate de reclamantă nu justifică temeinicia acţiunii, având în vedere Decizia nr. 818/2008 pronunţată de Curtea Constituţională care a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta U.O. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că interpretarea instanţei conform căreia poliţiştii sunt excluşi de la indexarea salariilor, aşa cum a fost ea aplicata funcţionarilor publici, pe motiv ca aceştia sunt încadraţi în baza Legii nr. 360/2002, iar nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar textelor de lege specială. OG nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale poliţiştilor, stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementarilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speţă OG nr. 6/2007 modificata de Legea nr. 232/2007.
De asemenea, a menţionat că Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicată în M.Of. nr. 171 din 16 martie 2007 pentru aprobarea OG nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestuia, prevede majorări salariale pentru toţi funcţionarii publici.
Recurenta a mai arătat că potrivit art. 43 din OG nr. 38/2003 „ salariile stabilite în raport cu coeficienţii de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanţă, sunt brute şi se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar" , în speţă majorarea salarială urmând a se face in conformitate cu prevederile Legii nr. 232/2007, care modificând art. 48 din OG nr. 6/2007 stipulează ca „prezenta ordonanţă se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar - în cauza de faţă cu reglementările OG nr. 38/2003 şi ale Legii nr. 360/2002.
Nu poate fi primită opinia părţii adverse si a instanţei, conform căreia se solicită extinderea sferei de aplicare a altor dispoziţii legale si categoriei din care face parte reclamantul, întrucât exista dispoziţie clară chiar in actul normativ ce reglementează salarizarea poliţiştilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face in baza dispoziţiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.
Astfel, a susţinut recurenta, dispoziţiile art. 43 din OG nr. 38/2003, nu numai că sunt aplicabile în speţa, dar reprezintă un exemplu tipic de norma de trimitere, prin care textul legal, prin dispoziţia sa, leagă în mod obligatoriu si automat şi dispune completarea conţinutului actului normativ şi a sferei sale de aplicare cu situaţii noi ce urmează a fi conţinute in ipoteza unor acte normative viitoare.
Pe de alta parte, a mai arătat recurenta, acţiunea a fost întemeiata pe dispoziţiile OG nr. 6/2007 şi OG nr. 38/2003 iar nu pe dispoziţiile OG nr. 137/2000, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.
A susţinut cu nu a pus în discuţie validitatea ori aplicabilitatea vreunui text legal, ci că, în procesul de aplicare a legii, organele administraţiei publice parate, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Politiei Romane, au produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G nr. 137/2000, prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale indicate in cerere, constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanţe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflaţiei existente, inflaţie ce afectează toate categoriile de salariaţi, fără deosebire.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenţii fac parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti) salarizaţi conform dispoziţiilor din OUG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenţilor-reclamanţi nu le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 10/2007, întrucât norma specială menţionează categoriile de personal cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar recurenţii nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.
Pentru poliţişti s-au prevăzut creşteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 pentru modificarea OG nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile deţinute.
Prin urmare, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că reglementarea modalităţii de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată şi la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există.
Astfel, Curtea constată că soluţia instanţei este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de altă categorie - poliţiştii - neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depăşind cadrul legal reglementat de OG nr. 137/2000.
In acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin decizii repetate, că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula o dispoziţie legală considerând că este discriminatorie şi de a aplica dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acţiunea se consideră discriminată.
De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea art. 6 şi art. 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat şi nici nu s-a dovedit de recurenţi în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceştia au uzat de calea de atac a recursului.
Întrucât recurenţii nu se află în situaţii identice cu persoanele vizate de dispoziţiile OG nr. 10/2007, astfel cum s-a reţinut şi anterior, nu poate fi reţinută în cauză incidenţa prevederilor Protocolului nr. 14 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
In concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamantei, funcţionar public cu statut special în cadrul I.G.P.R., i se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin OG nr. 10/2007. În concluzie, solicitarea reclamanţilor nu are temei legal, fiind corect respinsă.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.O. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex" împotriva sentinţei civile nr. 1866 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4489/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4495/2011. Contencios → |
|---|
