ICCJ. Decizia nr. 4596/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4596/2011
Dosar nr. 4611/2/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5262 din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu Camera Deputaţilor, prin Secretarul General, împotriva sentinţei nr. 3860 din 12 noiembrie 2009, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul A.D. şi a fost admisă acţiunea acestuia, fiind obligată pârâta Camera Deputaţilor la plata sumei 8.683 lei, reprezentând valoarea netă a diferenţei dintre indemnizaţia brută acordată şi indemnizaţia brută cuvenită reclamantului la data încetării raporturilor de serviciu.
In motivarea hotărârii pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In drept, revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei nr. 3860 din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv că s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică.
Nu se poate retine susţinerea revizuentului în sensul incidenţei dispoziţiilor sus invocate deoarece în cererea introductiva de revizuire, acesta a invocat ca înscris nou statul de plata întocmit de Direcţia Salarizare din luna aprilie 2010, care, însă, nu poate întruni condiţia impusa de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu exista la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, 12 noiembrie 2009, fiind emis abia în aprilie 2010.
Mai mult, reţine instanţa de fond, se constată că revizuentul contestă şi acest înscris, invocat ca înscris nou, deoarece afirmă despre acesta că nu reflectă realitatea.
Referitor la celelalte acte, invocate de revizuent în cuprinsul cererii sale, ordine din perioada 1994-2008, cu privire la care susţine că ar fi nelegale, respectiv nr. 1108/2006, nr. 831/2006, nr. 257/2008 şi nr. 907/2001, instanţa de judecată a reţinut că acestea nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire.
Cu privire la înscrisurile depuse de revizuent la termenul din 6 octombrie 2010, prima instanţă reţine, pe de o parte, că sunt depuse ulterior formulării cererii de revizuire şi, pe de altă parte, că nu au caracterul de înscrisuri noi, întrucât toate au fost emise în perioada 1997-2007, fiind acte prin care se modificau drepturile salariale şi care erau aduse la cunoştinţa funcţionarilor şi salariaţilor, care aveau posibilitatea să le conteste în termenele prevăzute de lege; revizuentul nu poate invoca împrejurarea că au fost reţinute de partea potrivnică, că nu a avut cunoştinţă de ele şi ca nu putea să le solicite ca probe în dosarul de fond.
Mai mult, se arată în considerentele sentinţei atacate, ordinele depuse de revizuent, cu excepţia ordinului nr. 513/1997, care priveşte acordarea a două sporuri, sunt acte prin care s-au pus în executare dispoziţiile unor ordonanţe de Guvern sau hotărâri referitoare la indexări salariale, neputând fi considerate acte reţinute de partea potrivnică, de vreme ce drepturile prevăzute în acestea sunt stabilite de acte normative aplicabile tuturor funcţionarilor şi publicate în Monitorul Oficial.
De asemenea, apreciază instanţa de fond, ordinele sus invocate nu pot avea nicio influenţă asupra soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată cu revizuire, deoarece privesc un alt nivel al salariului de bază şi, implicit, a celui brut lunar, care stă la baza calculării indemnizaţiei prevăzute de art. 71 din Legea nr. 7/2006; relevanţă în cauză nu avea decât salariul brut lunar şi sporurile din ultima lună de activitate şi nu cele anterioare.
Aşadar, se arată în considerentele sentinţei atacate, se constată că nici unul dintre înscrisurile invocate de revizuent nu întruneşte condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a fi considerat înscris nou, reţinut de partea potrivnică şi care să aibă relevanţă asupra soluţiei pronunţate prin sentinţa a cărei revizuire se solicită.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs A.D., invocând prevederile de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea recursului formulat, recurentul reiterează argumentele prezentate în cererea de revizuire, susţinând, în esenţă, că instanţa de judecată în mod greşit a considerat că înscrisurile invocate nu sunt relevante în cauza dedusă judecăţii. Recurentul aduce o serie de critici cu privire la sentinţa ce face obiectul cererii de revizuire, reiterând, practic, motivele referitoare la fondul cauzei, fără însă a combate sentinţa recurată din perspectiva considerentelor ce constituie temeiul soluţiei de respingere a cererii de revizuire, respectiv neîndeplinirea de către înscrisurile invocate a condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I-a C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Temeiul cererii de revizuire formulate de A.D. şi respinsă prin sentinţa recurată în cauză îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 teza I-a C. proc. civ.
Potrivit acestor prevederi, revizuirea se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ...".
Prevederile legale citate stabilesc, aşadar, condiţiile de exercitare a cererii de revizuire, printre acestea regăsindu-se şi următoarele două: înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită şi înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
In cauză, înscrisurile invocate de revizuent nu îndeplinesc condiţiile susmenţionate: Statul de plată din 15 aprilie 2010 - pentru că este emis după data pronunţării hotărârii a cărei revizuire a fost cerută iar Ordinele Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 591/1997, nr. 886/2001, nr. 831/2006, nr. 1108/2006 şi nr. 257/2008 pentru că îl privesc, direct sau indirect, pe recurentul-revizuent care putea să le solicite şi să le invoce oricând în recurs.
Pe de altă parte, pentru ca înscrisurile ce se invocă în sprijinul cererii de revizuire să fie „înscrisuri doveditoare" în sensul aceloraşi dispoziţii legale citate mai sus, este necesar ca ele - dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii - să fi putut determina o altă soluţie decât cea pronunţată.
Or, aşa cum corect s-a reţinut şi prin sentinţa recurată, nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât, aşa cum rezultă din hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, soluţia instanţei de judecată se întemeiază pe dispoziţii legale aplicabile imperativ cauzei - şi anume admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a unor acte, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, pe de o parte, şi modul de calcul al indemnizaţiei cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor art. 73 din Legea nr. 7/2006, pe de altă parte - soluţie care nu este schimbată prin înscrisurile invocate de revizuent.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea recurată este temeinică şi legală şi că nu este incident nici unul din cazurile de casare invocate de recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 5262 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4592/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4599/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
