ICCJ. Decizia nr. 4599/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.4599/2011

Dosar nr. 7442/3/2010

Şedinţa publică din 6 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 68 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe care l-a obligat să restituie reclamantului sumele de bani reţinute în mod nelegal cu titlu de impozit din ajutorul bănesc acordat la momentul pensionării din Poliţie, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânzile legale. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că ajutorul bănesc de care a beneficiat reclamantul în temeiul art. 27 alin. (1) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor a fost impozitat la momentul acordării efective, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 27 alin. (4) din acelaşi act normativ.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calităţii acesteia de ordonator principal de credite.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, criticând soluţia sub ambele aspecte, atât al excepţiei invocate, cât şi al fondului.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat.

Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, calculul şi plata drepturilor băneşti invocate de către intimatul-reclamant a fost făcută de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, în cadrul căruia şi-a desfăşurat activitatea până la încetarea raporturilor de serviciu.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, „In judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi", conducătorul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi având calitatea de ordonator de credite, stabilită în temeiul prevederilor art. 12 alin. (5) din OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cum Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi este autoritatea cu care intimatul-reclamant a avut raporturi de serviciu, la a căror încetare a şi beneficiat de plata drepturilor băneşti prevăzute de art. 27 alin. (1) din OG nr. 38/2003, şi cum doar existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimare procesuală pasivă unei autorităţi sau instituţii publice, în cauze de natură salarială, această autoritate trebuia chemată în judecată de reclamant, în calitate de pârâtă în acţiunea formulată, iar nu Ministerul Administraţiei şi Internelor, prima instanţă apreciind în mod greşit că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest minister este nefondată.

Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să caseze sentinţa atacată, să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii pârâte şi să respingă acţiunea reclamantului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, soluţie faţă de care devine de prisos analiza celorlalte critici ale sentinţei recurate, referitoare la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 68 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi respinge acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4599/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs