ICCJ. Decizia nr. 4711/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4711/2011
Dosar nr. 255/42/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii G.N. şi G.E. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, să se dispună constatarea nulităţii deciziei nr. 6679 din 30 iunie 2009 şi obligarea pârâtei la emiterea unui titlu de despăgubire în cuantumul rezultat în urma efectuării raportului de expertiză judiciară, privind evaluarea imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale şi materiale în valoare de 30.000 RON, pentru prejudiciul suferit.
Prin sentinţa nr. 281 din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii G.N. şi G.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemata în garanţie SC R. SA şi, în consecinţă:
- a anulat în parte Decizia nr. 6670 din 30 iunie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că suma cuprinsă în titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor este de 167.872,26 RON, în loc de 51.770,63 RON;
- a respins capătul de cerere privind daunele morale şi materiale, de 20.000 RON;
- a respins cererea faţă de chemata în garanţie SC R. SA Bucureşti, formulată de pârât;
- a obligat pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
După efectuarea celui de al doilea raport de evaluare în cadrul procedurii administrative a fost emisă Decizia nr. 6679 din 30 iunie 2009, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atacată cu prezenta acţiune, decizie prin care se emite titlul de despăgubiri în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul proprietatea acestora situat în Buzău, în cuantum de 51.770,63 RON, precizându-se că această sumă este rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 46.029,37 RON (respectiv 66.003 ROL), încasate în anul 1984, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 23455/CC din 31 iulie 2006.
Prin raportul de expertiză tehnică construcţii, dispusă în cauză la cererea reclamanţilor, efectuată în cauză de expert M.G., s-a stabilit că valoarea actualizată a despăgubirilor pentru construcţiile proprietatea reclamanţilor, ce au fost demolate în totalitate, este în cuantum de 191.690 RON, arătându-se că s-a avut în vedere valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare, conform standardelor internaţionale de evaluare, utilizând abordarea prin cost şi abordarea prin comparaţia vânzărilor.
Prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de reclamanţi în anul 1984, prin aplicarea coeficientului de actualizare potrivit Ordinului B.N.R. nr. 4/24555/2003, respectiv indicelui preţului de consum stabilit de I.N.S.S., este de 23.817,74 RON, sumă ce trebuie dedusă din valoarea actualizată de despăgubiri a imobilului stabilită în raportul de expertiză contabilă, respectiv suma de 191.690 RON, valoarea actualizată a despăgubirilor ce urmează a fi încasată efectiv de reclamanţi după această deducere fiind de 167.872,26 RON.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale şi materiale de 20.000 RON solicitate de reclamanţi, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, apreciind că prin probatoriile administrate în cauză nu s-a dovedit de către reclamanţi producerea acestui prejudiciu.
Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă a SC R. SA, instanţa a respins această cerere, deoarece instituţia chemării în garanţie reglementată de dispoziţiile art. 60-63 C. proc. civ. se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, care nu se regăseşte în cauză, deoarece SC R. SA este doar un prestator de servicii de evaluare pentru pârâtă, fără ca acesta să-şi fi asumat prin convenţia încheiată o obligaţie de garanţie a dreptului de despăgubire, la care este ţinută pârâta, ca reprezentat al Statului Român.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată către reclamanţi, constând în onorariile de expert.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299, art. 304 pct. 4 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că dispunând efectuarea unui raport de expertiză judiciară instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile, s-a substituit evaluatorilor autorizaţi desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurii administrative în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, totodată, că fondul litigiului nu a primit o dezlegare corectă câtă vreme nu s-a oferit recurentei-pârâte posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză (care a fost înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 20 decembrie 2010), în baza căruia s-a anulat parţial titlul de despăgubire emis în favoarea reclamanţilor pentru a se demonstra că expertul judiciar nu a respectat prevederile OUG nr. 81/2007 şi pct. 11.4. din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicate, aprobate prin HG nr. 250/2007. De asemenea, s-a apreciat că greşit s-a respins cererea de chemare în garanţie a SC R. SA cu care recurenta a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect evaluare imobil, cu respectarea termenelor de întocmire a raportului de evaluare şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare.
În dezvoltarea celor două motive de recurs s-a arătat că la primul raport de evaluare întocmit de societatea de evaluatori SC R. SA la data de 29 august 2008, intimaţii-reclamanţi au formulat obiecţiuni, şi constatându-se că raportul nu corespunde Standardelor Internaţionale de Evaluare s-a dispus refacerea raportului de evaluare. Şi ulterior acestui moment s-au efectuat noi obiecţiuni, iar SC R. SA a răspuns la acestea, răspunsul fiind comunicat reclamanţilor (prin mandatar O.I.) cu adresa din 12 iunie 2009.
Întrucât evaluatorul şi-a menţinut punctul de vedere cu privire la suma stabilită prin raportul de evaluare refăcut, acesta a fost supus aprobării Comisiei Centrale cu menţiunea că din valoarea totală au fost deduse despăgubirile în cuantum de 46.029,37 RON - respectiv 66.003 ROL - încasate în anul 1984, actualizate cu coeficientul de actualizare.
Recurentul a considerat neadecvată menţiunea cuprinsă în considerentele sentinţei atacate, referitoare la nerespectarea cu ocazia emiterii deciziei a cărei anulare s-a cerut, a dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, mai exact la valoarea imobilului aşa cum a fost stabilită la data soluţionării notificării depuse de reclamanţi, subliniindu-se că se face o confuzie între cele două proceduri administrative, respectiv cea prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, şi cea de evaluare care se derulează conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recurentul a explicat că prin evoluţia pieţei imobiliare valoarea imobilului notificat nu mai este aceeaşi cu cea de la data notificării, astfel că intimaţii-reclamanţi nu sunt îndreptăţiţi să ceară o altă valoare.
Au fost criticate metodele folosite de experţii judiciari – metoda costurilor de înlocuire şi metoda prin comparaţie directă, nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, urmare cărora valoarea estimată în final nu reprezintă „valoarea de piaţă” în sensul Legii nr. 10/2001, iar în privinţa actualizării despăgubirilor s-a imputat experţilor nerespectarea art. 1 alin. (1) din Titlul II al OUG nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 şi dispoziţiile pct. 11.4 din Normele de aplicare a acestui act normativ (aprobate prin HG nr. 250/2007), adică neutilizarea coeficientului de actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar S.U.A. din anul preluării, la cursul leu/dolar S.U.A. din anul emiterii deciziei/dispoziţiei prin care se soluţionează notificarea.
Prin întâmpinare, intimaţii G.N. şi G.E. au arătat că sentinţa recurată este temeinică şi legală, solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor prezentate rezumativ mai înainte şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite în limita celor ce vor fi punctate în continuare:
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulate de G.N. şi G.E. a vizat constatarea nulităţii deciziei nr. 6679 din 30 iunie 2009 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea acestora titlul de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unui nou titlu de despăgubire în cuantumul rezultat în urma efectuării unui raport de expertiză judiciară pentru evaluarea imobilului conform dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, precum şi acordarea de daune materiale şi morale pentru prejudiciul suferit de reclamanţi.
Pentru pronunţarea soluţiei aflate în control judiciar instanţa a administrat la cererea părţilor proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică judiciară, permise de dispoziţiile art. 167 şi urm. şi de art. 201 şi urm. C. proc. civ., apelând la părerea unui specialist în considerarea faptului că principala nemulţumire ce a cauzat demersul judiciar a fost legată de valoarea fixată, în cadrul procedurii administrative de evaluatorul SC R. SA, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, respectiv de suma de 51.720,63 RON apreciată ca nejustificat de mică şi stabilită arbitrar.
Aşa cum rezultă din prevederile cuprinse în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente – Titlul VII (Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv) Capitolul V (Căi de atac în justiţie – art. 19-20), legalitatea deciziilor adoptate de Comisia Centrală poate fi verificată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor, pe de altă parte (art. 28 din lege).
Compatibilitatea celor două categorii de norme se stabileşte de instanţă, potrivit textului legal evocat, astfel că în speţă s-a procedat la încuviinţarea tuturor probelor apte să conducă la o soluţie legală şi temeinică.
De altfel, nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs nu s-a indicat vreun motiv de incompatibilitate al normelor de procedură civilă cu prevederile Legii nr. 554/2004 care reprezintă cadrul pentru cenzurarea legalităţii deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Precizările de mai sus sunt necesare tocmai pentru a răspunde motivului de nelegalitate referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa fondului – prevăzute de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. în justificarea căruia s-a considerat că prin încuviinţarea efectuării unei expertize tehnice contabile au fost încălcate atribuţiile exclusive ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată.
Abordarea recurentului în sensul că instanţa s-a substituit Comisie Centrale şi implicit evaluatorului desemnat aleatoriu nu poate fi acceptată, nu doar pentru argumentele deja expuse ci şi pentru că legea specială face trimitere expresă la Legea nr. 554/2004, precizându-se că deciziile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ, fără vreo limitare în privinţa probatoriului ce poate fi încuviinţat; nu în ultimul rând trebuie observat că la desemnarea expertului tehnic judiciar a fost urmată întocmai reglementarea din art. 202 alin. (1) C. proc. civ., numirea acestuia făcându-se prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză.
Este discutabil însă faptul că cea de-a doua expertiză contabilă dispusă şi efectuată în cauză de expert contabil I.M.E.a fost primită şi de recurentul-pârât în condiţiile în care la dosar există doar o adresă de comunicare de la instanţă către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a raportului de expertiză şi nu şi o confirmare de primire a lucrării. Afirmaţia recurentului în acest sens nu a fost contracarată cu nicio dovadă care să demonstreze că autoritatea pârâtă a avut la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a-şi face toate apărările, acest lucru implicând şi să-şi spună punctul de vedere relativ la concluziile expertului contabil. De aceea se poate spune că partea în discuţie a fost privată de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că deci această critică adusă sentinţei este una întemeiată.
Revenind la problemele de fond ale pricinii care vizează în mod categoric şi principal modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor pentru imobilul notificat situat în Buzău, se impune a se sublinia că în urma celor două evaluări efectuate în procedura administrativă şi în urma deducerii despăgubirilor primite în anul 1984, actualizate cu coeficientul de actualizare, s-a decis emiterea titlului de despăgubire pentru suma de 51.770,63 RON.
În urma efectuării celor două expertize contabile judiciare, suma reprezentând despăgubiri a fost stabilită la 167.872,62 RON, de asemenea după deducerea valorii actualizate a despăgubirilor încasate efectiv de reclamanţi (23.817,74 RON).
În condiţiile art. 19 alin. (1) Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, dând prevalenţă concluziilor raportului 2 de expertiză contabilă efectuat în procedura judiciară, prima instanţă a anulat în parte Decizia nr. 6679 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilind că titlul de despăgubiri în favoarea reclamanţilor este în sumă de 167.872,62 RON în loc de 51.770,63 RON; la o astfel de concluzie s-a ajuns însă fără a se examina şi înlătura, motivat, concluziile raportului de evaluare, întocmit de SC R. SA şi care a stat la baza emiterii actului administrativ individual contestat.
Or, aşa cum s-a arătat, raportul de expertiză I.M.E. nu a fost comunicat efectiv şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar instanţa nu explică motivele pentru care îşi însuşeşte acest raport de expertiză judiciară, cu atât mai mult cu cât exista o diferenţă considerabilă între cele sume reprezentând despăgubiri, respectiv între suma 51.770,63 RON după evaluarea de către SC R. SA în procedura administrativă şi suma de 167.872,62 RON în urma expertizei tehnice judiciare.
Instanţa fondului nu a procedat la o analiză prealabilă a legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii în virtutea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi nu a cerut expertului lămuriri în legătură cu stabilirea valorii de piaţă care se face în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare după cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (9), art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 şi art. 2 alin. (1) lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată.
În acest context se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză omologat de instanţa fondului şi/sau efectuarea unei noi expertize tehnice contabile, dispuse chiar şi din oficiu în temeiul rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în situaţia în care s-au utilizat atât în procedura administrativă, cât şi în cea judiciară aceleaşi Standarde Internaţionale de Evaluare, diferenţa de valoare între cele două sume stabilite ca reprezentând despăgubiri cuvenite intimaţilor-reclamanţi nu poate fi justificată, în mod rezonabil.
Pentru a acoperi aceste neajunsuri, esenţiale în opinia Înaltei Curţi pentru o dezlegare corectă a pricinii şi constatând întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va face aplicaţia art. 312 alin. (3) teza a II-a, subteza a II-a C. proc. civ. – când modificarea hotărâri nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi – şi, admiţând recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare va avea în vedere aspectele dezvoltate şi care ţin de stabilirea în conformitate cu legea a cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, urmând a administra toate probele pe care le consideră utile şi pertinente pentru verificarea legalităţii deciziei nr. 6679 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este necesară precizarea că pot face obiectul preocupării instanţei de rejudecare şi celelalte aspecte detailate prin cererea de recurs, cu excepţia celui legat de modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie a SC R. SA de către pârât.
Nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 60 şi urm. C. proc. civ., în mod corect cererea de chemare în garanţie a fost respinsă, SC R. SA fiind un prestator de servicii de evaluare pentru Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care nu şi-a asumat o obligaţie de garanţie a dreptului de despăgubire la care ar fi ţinut pârâtul în cazul în care s-ar primi pretenţiile reclamanţilor.
Văzând, deci, dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 281 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4706/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4713/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
