ICCJ. Decizia nr. 4686/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4686/2011

Dosar nr. 275/35/2011

Şedinţa publică din 12 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta R.N.F. împotriva pârâtului M.M.F.P.S. şi pe cale de consecinţă a aplicat conducătorului instituţiei pârâte amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie; totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 RON pe zi de întârziere, începând cu data de 14 februarie 2011 şi până la data când se vor executa întocmai şi în întregime obligaţiile dispuse prin sentinţa nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea şi Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

În analiza stării de fapt, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea în totalitate a ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă în cadrul I.T.M. Bihor, cu data de 25 mai 2009. A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector şef adjunct relaţii de muncă pentru perioada 25 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăţilor aferente privind contribuţiile datorate statului, C.A.S., C.A.S.S., impozit, şomaj etc., să i se completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă şi în specialitate, precum şi la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcţia publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condiţiilor necesare în vederea reluării activităţii în cadrul I.T.M. Bihor şi asigurarea condiţiilor pentru urmarea cursurilor de perfecţionare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecţionare aprobat de Inspecţia Muncii.

Instanţa de fond a reţinut că, în urma rămânerii irevocabile a hotărârii, a fost emis ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011, la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege mai sus indicat. Art. 2 din dispozitivul acestui ordin o vizează pe reclamantă şi preluându-se cele dispuse prin hotărârea judecătorească se ordonă ca reclamanta să fie reintegrată în funcţia anterior deţinută în cadrul I.T.M. Bihor indicându-se gradul, clasa de salarizare şi salariul lunar. Art. 3 din acelaşi ordin prevede ca reclamantei să i se plătească drepturile salariale restante cu începere de la data de 25 mai 2009 şi până la data reluării efective a activităţii.

Ulterior, în temeiul ordinului menţionat s-a emis de către Inspectorul General de Stat din cadrul Inspecţiei Muncii – instituţie aflată în subordinea ministerului pârât – Decizia nr. 515 din 03 iunie 2011, din cuprinsul căreia rezultă explicit că abia cu începere de la data de 07 iunie 2011, respectiv după sesizarea instanţei de executare şi după expirarea termenului prevăzut de lege, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia avută conform celor dispuse prin sentinţă şi prin ordinul M.M.F.P.S.

Mai reţine instanţa de fond că I.T.M. Bihor, instituţie în structura căreia s-a dispus reintegrarea, nu a achitat drepturile băneşti reclamantei, cu motivaţia că deşi a solicitat ministerului, acesta nu a asigurat resursele financiare necesare pentru plata respectivelor drepturi salariale restante.

Consideră instanţa de fond că, în mod neîntemeiat pârâtul a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii în măsura în care nu a dus la îndeplinire toate obligaţiile dispuse în sarcina sa prin hotărârea judecătorească, iar pârghiile ce stau la baza îndeplinirii sunt exclusiv în puterea sa.

Nu poate fi reţinută, în opinia instanţei de fond, nici apărarea potrivit căreia sancţiunea nu poate fi aplicată fiindcă nu a fost nominalizată persoana cu care partea înţelege să se judece, atâta vreme cât textul de lege a prevăzut că aceasta se aplică conducătorul instituţiei, care este o persoană lesne determinabilă, şi indiferent de titularul ei vremelnic, obligaţia instituită prin hotărâre se perpetuează până la îndeplinirea ei întocmai indiferent de cine deţine calitatea de conducător.

Consideră instanţa de fond că, chiar dacă s-ar admite că pentru reintegrarea reclamantei au fost necesare unele demersuri administrative, ceea ce a făcut posibilă punerea în fapt a acestei măsuri numai cu începere din data de 07 iunie 2011, nu există nicio justificare pentru întârzierea în acordarea drepturilor salariale sau şi a celorlalte obligaţii, o atare întârziere creând în continuare prejudicii materiale şi frustrări reclamantei, care a făcut dovada contractării de credite bancare cu dobândă pentru asigurarea subzistenţei şi pentru suportarea cheltuielilor cu menţinerea sănătăţii, precum şi pentru procedurile de punere în executare, onorarii de executare şi de avocat, legătura de cauzalitate dintre neexecutare şi acestea fiind evidentă.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.M.F.P.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:

Astfel, susţine recurentul că, instanţa de fond în soluţionarea cauzei cu care a fost investită a ignorat total solicitările făcute în scris de către M.M.F.P.S., în sensul de a-i solicita reclamantei să-şi precizeze acţiunea, în sensul de a indica cu cine înţelege să se judece, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se solicită aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, autorităţii publice, respectiv M.M.F.P.S. şi nu conducătorului respectivei instituţii.

Totodată, se mai arată că instanţa de fond în soluţia dată nu a ţinut cont de faptul că în executarea sentinţei civile nr. 158/2010 a Curţii de Apel Oradea, M.M.F.P.S. a emis ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011 prin care a dispus anularea ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009. în executarea art. 2 şi art. 3 din Ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011 emis de M.M.F.P.S, a fost emisă de către Inspectorul General de stat al Inspecţiei Muncii, Decizia nr. 351 din 15 februarie 2011.

Mai susţine recurenta că in cauză trebuie să se ţină şi de OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea adresată instanţei de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere începând cu data de 13 ianuarie 2011 şi până la executarea întocmai şi în întregime a obligaţiilor stabilite în sarcina autorităţii pârâte.

Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este sentinţa civilă nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin această sentinţă s-a dispus s-a dispus anularea în totalitate a ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă în cadrul I.T.M. Bihor, cu data de 25 mai 2009; totodată, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector şef adjunct relaţii de muncă pentru perioada 25 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăţilor aferente privind contribuţiile datorate statului, C.A.S., C.A.S.S., impozit, şomaj etc., să completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă şi în specialitate, precum şi la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcţia publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condiţiilor necesare în vederea reluării activităţii în cadrul I.T.M. Bihor şi asigurarea condiţiilor pentru urmarea cursurilor de perfecţionare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecţionare aprobat de Inspecţia Muncii; a fost dispusă şi obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

Cum în mod corect reţine şi instanţa de fond, în executarea sentinţei civile nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, M.M.F.P.S. a emis ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011 prin care a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere, precum şi executarea dispoziţiilor referitoare la plata drepturilor băneşti către reclamantă, de către Inspectoratul General de Muncă, ordonatorul terţiar de credite cu care reclamanta se afla în raporturi directe de serviciu.

Pentru ca sancţiunea pecuniară de 20% din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorităţii publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Or, în speţă, recurentul a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru reintegrarea reclamantei; faptul că reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere s-a făcut abia începând cu data de 07 iunie 2011, datorită derulării unor operaţiuni administrative necesare vacantării respectivei funcţii publice, nu poate conduce la reţinerea unei atitudini culpabile în sarcina conducătorului autorităţii publice pârâte în sensul art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că neefectuarea plăţii despăgubirilor şi a daunelor morale poate fi sancţionată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte cu rigoare sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii amenzii.

Din conţinutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că obligaţiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancţiunii amenzii, sunt obligaţii de „a face”, adică a unor obligaţii de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverinţă sau un înscris sau să se efectueze o operaţiune administrativă, obligaţii ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ţinând seama şi de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică. Aşadar, executarea obligaţiilor „de a da” având ca obiect o sumă de bani nu intră sub incidenţa art. 24 din Legea contenciosului administrativ, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.

Procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care ţin de specificul acestei materii, în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de „a da”, trebuie urmată procedura de executare silită reglementată în art. 3711 şi urm. C. proc. civ.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.M.F.P.S. împotriva sentinţei nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta R.N.F., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4686/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs