ICCJ. Decizia nr. 4732/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 157/2011 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate ridicată de reclamantul C.D. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, având ca obiect art. 3 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010.
Totodată, Curtea de Apel, a menționat în dispozitivul sentinței dreptul de a ataca hotărârea cu "recurs în termen de 5 zile de la comunicare".
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordinul M.A.D.R. nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine s-a stabilit ca o condiție de eligibilitate pentru prima de exploatație cerința ca producătorul agricol, la data solicitării primei, să nu înregistreze "datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local".
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, care a constituit unul din temeiurile adoptării actului normativ contestat, "modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I".
Așadar, a constatat judecătorul fondului, prin acest act normativ s-a delegat către legiuitorul secundar atributul legiferării și a criteriilor de eligibilitate pentru plăți complementare, exigențe pe care le îndeplinește actul normativ contestat, iar O.U.G. nr. 125/2006 nu conține criterii de eligibilitate pentru sectorul zootehnic, acestea fiind reglementate prin actul normativ contestat, în virtutea delegării de reglementare în favoarea Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Durabile.
Având în vedere faptul că O.U.G. nr. 125/2006 reglementează la art. 2 că schema de plată directă care se acordă începând cu anul 2007, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli în sectorul zootehnic, constă în plați naționale directe complementare (P.N.D.C.) a căror sursă de finanțare se asigură, potrivit art. 9 alin. (2) din acest act normativ, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate, Curtea, a apreciat că fiind firească reglementarea contestată, beneficiarul primei în sectorul zootehnic fiind obligat ca, la data solicitării acesteia, să nu înregistreze datorii la bugetul de stat și/sau bugetul local, primul fiind tocmai sursa de proveniență a primei acordate, astfel că dreptul la primă în sectorul zootehnic și obligația de plată la termen a datoriilor fiscale sunt intercondiționate.
2. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a formulat recurs reclamantul C.D., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
3. Procedura în fața instanței de recurs.
Prin întâmpinările formulate în cauză, autoritățile intimate Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2011, înalta Curte, a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului declarat în prezenta cauză.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului.
Regularitatea promovării căii de atac.
în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., înalta Curte, se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.
Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Prin sentința atacată cu recurs a fost soluționată o excepție de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere".
Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, înalta Curte, constată că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 17 iunie 2011, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (fila nr. 26 din dosarul de fond), iar recursul a fost declarat la data de 27 iunie 2011, când cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia (fila nr. 2 din dosarul de recurs), deși, conform dispozițiilor citate, ultima zi în care reclamantul putea exercita calea de atac era data de 23 iunie 2011.
în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluției adoptate.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte, a admis excepția tardivității recursului și a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de C.D. împotriva sentinței nr. 157/2011 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4740/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4508/2011. Contencios → |
|---|
