ICCJ. Decizia nr. 4508/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău, sub nr. 3782/110 din 1 iulie 2009 reclamantul M.C. a solicitat anularea deciziei nr. 177 din 18 mai 2009 prin care pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bacău i-a respins cererea de acordare a indemnizației prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005 și obligarea pârâtei la plata indemnizației prevăzute de acest act normativ.
în cadrul acestui dosar, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 din H.G. nr. 1825/2005.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2011 Tribunalul Bacău, a sesizat Curtea de Apel Bacău, cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate motivat de faptul că H.G. nr. 1825/2005 a fost în mod expres abrogată prin art. 2 din H.G. nr. 1025/2006, iar pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, nu se poate invoca excepția de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 113 din 27 iunie 2011 a dispus următoarele:
- respingerea excepției inadmisibilității invocată de Guvernul României;
- admiterea în parte a excepției de nelegalitate invocată de reclamantul M.C.;
- constatarea nelegalității dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1725/2005.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că asupra admisibilității excepției de nelegalitate este ținută a se pronunța instanța în fața căreia a fost invocată această excepție, iar nu instanța de contencios administrativ sesizată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în principiu, reține instanța de fond, faptul că un act normativ a fost abrogat nu conduce la inadmisibilitatea invocării excepției de nelegalitate, deoarece acel act a produs efecte juridice cât timp a fost în vigoare.
Cât privește inadmisibilitatea excepției pentru faptul că a fost invocată în privința unui act administrativ cu caracter normativ s-a reținut că potrivit jurisprudenței constante a înaltei Curți, o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate.
în ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 s-au reținut următoarele:
- întrucât H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată expres prin art. 2 din H.G. nr. 1025/2006, nelegalitatea primului act normativ a fost examinată în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 în reglementarea în vigoare până la data de 17 august 2006;
- art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1825/2005 conține aceleași prevederi ca și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, astfel că nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor Hotărârii de Guvern în raport de dispozițiile ordonanței pe care practic le reproduce.
S-a mai reținut că alin. (3) al art. 2 definește nașterea ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, dispoziții ce determină ca acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005 să se facă prin raportare la numărul nașterilor, creându-se astfel o reală discriminare între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și cei proveniți dintr-o sarcină multiplă. Așa fiind, și pentru restabilirea egalității de tratament între copiii aflați în cele două situații, instanța a reținut că excepția de nelegalitate trebuie admisă în privința definiției dată nașterii.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Guvernul României, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
1) Recurentul a susținut că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate atât în considerarea faptului că H.G. nr. 1825/2005 a fost în mod expres abrogată prin H.G. nr. 1025/2006, cât și în considerarea caracterului normativ al actului administrativ a cărei nelegalitate se solicită a fi contestată.
2) în ce privește fondul cauzei, s-a reținut că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile textului anterior și reluate de prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1825/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului.
3) întrucât H.G. nr. 1825/2005 a fost expres abrogată prin H.G. nr. 1025/2006 aspectele menționate cu privire la aceste acte normative sunt valabile și cu privire la Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, în considerarea prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu împrejurarea că actul normativ ale cărui dispoziții sunt contestate a fost abrogat, se va reține că aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamantul solicită anularea unei prevederi cuprinse în Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006.
Așa cum a reținut și prima instanță, împrejurarea că actul normativ susmenționat a fost abrogat prin H.G. nr. 1025/2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 704 din 17 august 2006, nu îngrădește controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, întrucât, pe de o parte, efectele juridice produse de actul normativ contestat în perioada în care a fost în vigoare nu sunt înlăturate prin evenimentul legislativ al abrogării, care se aplică numai pentru viitor, iar pe de altă parte, drepturile pretinse de reclamant, pentru perioada anterioară abrogării, depind de legalitatea dispozițiilor normative contestate.
Cu privire la fondul litigiului se va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.
înalta Curte, constată, astfel, că prima instanță a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, apreciind în mod corect că nu există concordanță între dispozițiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006, contestate în speță, și actul normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost adoptată, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
în acest sens, se observă că, după ce în art. 2 alin. (1) al actului normativ contestat se prevede că indemnizația pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul prevăzut de O.U.G. nr. 148/2005 se cuvin pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament sau în regim de tutelă, alin. (3) stabilește că, în înțelesul dispozițiilor alin. (1), prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Această definiție a nașterii, ca premisă pentru acordarea indemnizației, contravine, într-adevăr, prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, în forma în vigoare la data adoptării actului contestat, care folosește sintagma de "naștere a copilului", și creează o discriminare nejustificată, pe de o parte, între copiii rezultați din nașteri multiple și cei rezultați din nașteri simple și, pe de altă parte, între copiii "născuți" și copiii adoptați sau aflați în una dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005, aflați în plasament ori sub tutelă; aceasta, întrucât art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță prevedea că indemnizația lunară se cuvine "pentru fiecare dintre primele 3 nașteri" sau, după caz, "pentru primii trei copii" în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2).
Nu poate fi acceptată susținerea recurentului, în sensul că măsurile de protecție socială prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, întrucât o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit de legiuitor care, așa cum rezultă din chiar titlul și preambulul actului normativ în discuție, vizează "susținerea familiei în vederea creșterii copilului".
Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină generală, de tripleți sau de multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională, a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară celei pronunțate de instanța de fond, având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și acțiunea în anulare a unor prevederi normative, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul potrivit căruia instanțele judiciare au obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Față de cele arătate, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4732/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3831/2011. Contencios → |
|---|
