ICCJ. Decizia nr. 4746/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Cadrul procesual și hotărârea instanței de fond.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, anularea deciziei nr. 35 din 25 iunie 2009 emisă de către Comisie, prin care a fost respinsă cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, în mod greșit, a fost respinsă cererea ca tardiv formulată, având în vedere că s-a adresat Comisiei în termenul prevăzut de lege.
Prin sentința nr. 68/F/CA din 10 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.
Pentru a decide că cererea de chemare în judecată este nefondată, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 35 din 25 iunie 2009, a fost respinsă cererea reclamantului pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă ca tardivă, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 173/2006 și ale art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea, a constatat că reclamantul a depus cererea la Comisie la data de 9 martie 2009, data poștei, iar ultima dată calendaristică acordată de lege pentru depunerea în termen era 27 noiembrie 2006, astfel încât cererea reclamantului este tardivă, potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc. civ.
2. Recursul declarat în cauză de reclamantul P.G.
împotriva sentinței nr. 68/F/CA din 10 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este greșită, deoarece a ignorat faptul că reclamantul depusese la Comisia de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999 o cerere privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, înregistrată sub nr. 1917/2001, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de actul normativ menționat anterior.
3. Hotărârea instanței de control judiciar.
Prin Decizia nr. 5784 din 22 decembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de P.G. împotriva sentinței civile nr. 68/ CA din 10 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
în motivarea acestei hotărâri, înalta Curte, a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006, care s-a împlinit la data de 27 noiembrie 2006, a fost prevăzut imperativ și pentru toate categoriile de beneficiari, având natura unui termen de decădere și nu de prescripție, astfel încât nu operează întreruperea sau suspendarea acestuia.
Pe de altă parte, a constatat instanța de recurs, în legea specială menționată mai sus, nu există nici o prevedere care să ofere posibilitatea repunerii în termen pentru cei care nu s-au adresat Comisiei până la data de 27 noiembrie 2006, iar instituția repunerii în termen prevăzută de C. proc. civ. are aplicabilitate doar în materie contencioasă, presupunând, deci, existența unui litigiu pe rolul instanțelor judecătorești. în consecință, Comisia nu era abilitată conform legii să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, iar instanța de control judiciar a apreciat că nu există vreo cauză mai presus de voința reclamantului care să-l fi împiedicat pe acesta să depună cererea până la data limită impusă de lege.
Din analiza actelor depuse la dosar, instanța de recurs a constatat că cererea recurentului-reclamant a fost înregistrată la Ministerul Justiției la data de 9 martie 2009, cu mult peste termenul limită prevăzut de lege.
Pe de altă parte, înalta Curte, a reținut că situația potrivit căreia reclamantul s-a adresat anterior Comisiei cu o cerere identică privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, respectiv în anul 2001, nu îi este favorabilă acestuia, având în vedere că prima cerere i-a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor de fond, iar reclamantul nu a înțeles să atace în instanță decizia de respingere a cererii cu nr. 1917/2001.
Pe cale de consecință, instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond a interpretat corect prevederile legale incidente, constatând legalitatea măsurii de respingere, ca tardivă, a cererii formulate de reclamantul P.G.
4. Cererea de revizuire formulată de recurentul P.G.
împotriva Deciziei nr. 5784 din 22 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul P.G., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
în motivarea cererii de revizuire, susținută prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, revizuentul a precizat că cererile privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă au fost înregistrate atât la Ministerul Justiției, cât și la Comisia de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 înainte de data de 27 noiembrie 2006, fiind respectat, așadar, termenul prevăzut de lege.
Pe de altă parte, revizuentul invocă existența unor înscrisuri noi, relevante în soluționarea cauzei, respectiv Hotărârea nr. 69 din 20 martie 1997 emisă de Comisia de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 a Județului Sibiu și Hotărârea nr. 316 din 13 ianuarie 1994 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, susținând că aceste acte au fost obținute la data de 23 mai 2011.
5. Apărările formulate de instituția intimată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
II. Soluția și considerentele înaltei Curți, asupra cererii de revizuire.
Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, înalta Curte, constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt și drept relevante.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Față de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", înalta Curte, constată că Decizia nr. 5784 din 22 decembrie 2010 nu poate constitui obiect al revizuirii, întrucât, prin decizia pronunțată de instanța de recurs, s-a respins recursul ca nefondat, menținându-se astfel soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare sunt stabilite numai prin lege.
Din aceste norme constituționale rezultă că legiuitorul are dreptul și libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate pot exercita căile ordinare și extraordinare de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.
Analizând dispozițiile art. 322 C. proc. civ., conform cărora "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri.", înalta Curte, reține că pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate în recurs, cu condiția ca acestea să evoce fondul cauzei.
Mai mult, întrucât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt, în doctrină și jurisprudență s-a apreciat că revizuirea privește numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției, chiar dacă această cerință este prevăzută numai pentru hotărârile pronunțate de instanța de recurs.
în ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă, hotărârea judecătorească (decizia) prin care a fost respins recursul declarat împotriva unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă ca nefondată nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc. civ.
Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la pct. 1 și 9 ale art. 322 C. proc. civ.
De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par.28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par.26).
Independent de aceste aspecte, înalta Curte, constată că dispozițiile invocate de revizuent sunt cele ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., conform cărora:
"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Verificând motivul de revizuire invocat, înalta Curte, remarcă împrejurarea că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs au avut în vedere înscrisurile invocate de către revizuent, respectiv Hotărârea nr. 69 din 20 martie 1997 emisă de Comisia de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 a Județului Sibiu și Hotărârea nr. 316 din 13 ianuarie 1994 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, care nu reprezintă înscrisuri noi, având în vedere că acestea se regăsesc în dosarul de fond, la filele nr. 23-24.
2. Temeiul legal al soluției pronunțate.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., înalta Curte, a respins cererea de revizuire formulată de P.G., ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4936/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4823/2011. Contencios → |
|---|
