ICCJ. Decizia nr. 476/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.476/2011
Dosar nr. 686/39/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 193 din 04 octombrie 2009 a admis cererea formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a suspendat executarea deciziei nr.939 din 30 iunie 2010 a M.M.F.P.S. - Inspecţia Muncii, până la soluţionarea în fond a acţiunii de anulare a actului administrativ sus menţionat, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut că argumentele juridice aduse de reclamant cu privire la neacordarea termenului de preaviz (se invocă disp. art. 93 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 73 din Codul Muncii), dar şi faptul că prin sentinţa nr. 117 din 14 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a anulat Decizia nr. 317 din 13 octombrie 2009 emisă de M.M.F.P.S. prin care s-a dispus, de asemenea, încetarea contractului de management nr. 92/2009, pentru aceleaşi considerente, apar ca fiind motive aparent valabile raportat la nelegalitatea actului indicat în petitul cererii.
Apărările pârâtei referitoare la faptul că actul administrativ a cărei suspendare se cere nu mai poate fi suspendat în condiţiile în care reclamantul nu mai deţine funcţia de conducere obţinută în baza contractului de management nr. 92/2009 au fost înlăturate, întrucât ar însemna ca reclamantului să i se îngrădească accesul la instanţă, în circumstanţele în care nu s-a acordat un termen de preaviz, actul administrativ bucurându-se de forţa executorie.
Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiţii referitoare la prevenirea unei pagube iminente în sarcina reclamantului, păgubirea reclamantului în condiţiile suspendării actului administrativ indicat este dată de lipsirea acestuia de plata drepturilor salariale (iar acesta arată că în prezent nu are alte mijloace de venit), afectarea imaginii şi prestigiului său profesional prin punerea în executare a unui act aparent nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două condiţii cerute: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, actul administrativ a fost pus în executare, prin eliberarea sa din funcţie, din această perspectivă actul fiind epuizat.
De asemenea, soluţia de suspendare nu i-ar profita reclamantului în nici un fel la acest moment, deoarece ar fi o dispoziţie ce nu ar putea fi pusă în executare de către autoritatea emitentă.
Nici cea de-a doua condiţie privind iminenţa producerii unei pagube, nu este îndeplinită, în speţă neexistând un drept susceptibil de a fi păgubit prin întârziere.
Cu privire la remuneraţia neîncasată, recurenta susţine că prin Decizia nr. 939/2010, reclamantului i-a încetat contractul de management, acesta putându-şi relua o activitate profesională remunerată. Prin cererea de suspendare nu s-a produs dovada prejudiciului invocat, nici a existenţei şi nici al cuantumului acestuia. Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat laprobele administrate, instanţa de fond, motivat şi argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantului, fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 193 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 474/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 477/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
