ICCJ. Decizia nr. 4684/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4684/2011
Dosar nr. 30/59/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 06 ianuarie 2009 sub nr. 30/59/2009 SC S.P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş anularea Deciziei nr. 2519 din 14 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Biroul soluţionare contestaţii, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată şi înregistrată sub nr. 37105 din 14 octombrie 2008, împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş;
- anularea Deciziei nr.1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, înregistrată la societate sub nr. 150 din 09 octombrie 2008, privind atragerea răspunderii solidare a SC S.P. SRL, şi pe cale de consecinţă, exonerarea societăţii, în calitate de persoană răspunzătoare, de la plata sumei de 8.604.905 lei, reprezentând debite fiscale acumulate de către debitoarea SC S. SRL, cu cheltuieli de judecată.
SC S. SRL a acumulat debite fiscale, constând în TVA, impozite pe venituri din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende persoane fizice, impozit pe venituri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor şi părţilor sociale, taxă asupra activităţii dăunătoare sănătăţii etc, totalizând 8.604.905 lei, în intervalul ianuarie 2005 - octombrie 2008.
Pentru stingerea acestor debite fiscale s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei prin Decizia contestată în cauză, având numărul 1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
In Decizia menţionată s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 27 alin. (2) C. proCod Fiscal pentru antrenarea răspunderii solidare cu debitoarea fiscală, în sarcina reclamantei, în sensul că aceasta din urmă se află sub control comun cu debitoarea, desfăşoară efectiv aceleaşi activităţi ca şi aceasta şi are raporturi comerciale contractuale cu clienţi şi cu furnizori, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitoarea. In acest sens, Decizia este motivată detaliat, prin enumerarea acţionarilor ambelor societăţi, începând cu 01 ianuarie 2005 şi până la data emiterii actului administrativ, a administratorilor acestora, a obiectelor principale de activitate, a numărului de clienţi şi de furnizori comuni în cursul anilor 2007 şi 2008.
Reclamanta a contestat această decizie în procedura prealabilă sesizării instanţei, iar prin Decizia nr. 2518 din 14 noiembrie 2008, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia administrativă, reţinându-se că organul fiscal a verificat întrunirea condiţiilor de atragere a răspunderii solidare a reclamantei pentru anii 2007-2008, având în vedere faptul că aceasta a fost înfiinţată abia în luna februarie 2007, preluând o mare parte din activitatea societăţii debitoare, inclusiv clienţii şi furnizorii acesteia.
S-a reţinut că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 27 alin. (2) lit. b) C. proCod Fiscal pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, contestaţia acesteia fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, precum şi a deciziei de atragere a răspunderii solidare, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, respinsă prin sentinţa nr. 554 din 15 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru angajarea răspunderii solidare a unor persoane juridice, în condiţiile art. 27 alin. (2) C. proCod Fiscal, este necesar a se verifica exclusiv cerinţele impuse de acest text, iar nu şi cele de la alin. (1), astfel încât în speţă organul fiscal nu era obligat să verifice, pentru emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, dacă, cu rea credinţă, reclamanta a provocat insolvabilitatea debitoarei SC S. SRL.
Totodată prima instanţă a reţinut că întrucât debitoarea nu se află în situaţia reglementată de art. 27 alin. (1) C. proCod Fiscal ci doar la alin. (2), se impune a se considera că în privinţa acesteia şi a reclamantei trebuie verificate doar condiţiile de la acest din urmă pasaj.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC S.P. SRL Timiş, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurenta a arătat că hotărârea este criticabilă pentru următoarele motive: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii - art. 27 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport de recursul declarat şi de motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 1644 din data de 15 septembrie 2008 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, privind atragerea răspunderii solidare a SC S.P. SRL, şi pe cale de consecinţă exonerarea acesteia de la plata sumei de 8.604.905 lei reprezentând debite fiscale acumulate de către debitoarea insolventă SC S. SRL.
Actul administrativ dedus judecăţii are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din OG nr. 92/2003 republicată şi nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluţionând prezenta cerere de chemare în judecată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport de obiectul acţiunii şi de competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Timişoara a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proCod Fiscal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, ca serviciu public deconcentrat.
Instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, dat că Decizia contestată se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existenţa sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
In cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, art. 179 alin. (2) C. proCod Fiscal, republicat, prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 1644 din 15 septembrie 2008 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din OG nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent şi nu la Ministerul Finanţelor Publice, a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia dată recursului prin admiterea excepţiei de ordine publică privind competenţa materială a instanţei de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fie avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC S.P. SRL Timiş împotriva sentinţei nr. 554 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 465/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4693/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
