ICCJ. Decizia nr. 4845/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4845/2011
Dosar nr. 183/10/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 174 din data de 10 decembrie 2010 a Curtea de Apel Târgu Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 2191 din 09 octombrie 2009 emis de către pârât şi a respins cererea de acordare a daunelor morale, obligând pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mureş, exercitându-şi atribuţiile în temeiul contractului de management nr. 55 din 15 august 2009, iar la data de 09 octombrie 2009 i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare prin Ordinul nr. 2191 emis de către pârât, la sfârşitul perioadei de preaviz încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi contractul de management nr. 55 din 15 august 2009, în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. 55 din 15 august 2009, HG nr. 8/2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că întrucât prin OUG nr. 105/2009 Guvernul a preluat în totalitate toate dispoziţiile legale în materia funcţiei publice, conţinute de OUG nr. 37/2009 pe care a abrogat-o, invocarea ca temei juridic al actului administrativ atacat a dispoziţiilor OUG nr. 105/2009 nu este convingătoare, deoarece practic se menţin aceleaşi dispoziţii legale cu cele conţinute de actul abrogat se lipsesc de efecte juridice acte administrative încheiate sub imperiul legii iniţiale şi cu respectarea acesteia.
Concluzionând, instanţa de fond, având în vedere că la rândul său şi OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, a constatat că actul administrativ atacat nu a fost emis în condiţii de legalitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului ca lipsită de obiect şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că în urma declarării ca neconstituţionale a OUG nr. 105/2009, funcţia de director coordonator nu mai există, astfel că nici dreptul subiectiv pretins de reclamant, respectiv repunerea în situaţia anterioară, nu mai există.
A mai arătat recurentul că întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului recunoscut de lege, deoarece norma juridică care recunoştea postul de director coordonator a fost abrogată, nici dreptul subiectiv pretins, repunerea în funcţie, nu există.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In primul rând, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a dispus, prin sentinţa recurată, reintegrarea reclamantului-intimat în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mureş, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite de fundament.
De altfel, în lumina considerentelor deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, reintegrarea reclamantului-intimat nu ar mai fi fost admisibilă.
În ceea ce priveşte legalitatea Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009, emis de către recurent, acesta a fost emis, în esenţă, în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestui act normativ şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Menţinerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Susţinerile recurentului privind lipsa de interes a intimatului-reclamant, sunt nefondate.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."
In speţă, reclamantul avea calitatea de funcţionar public, drepturile sale fiind prevăzute specific de Legea nr. 188/1999.
Recurentul nu se poate prevala de viciul deciziei de numire, emisă chiar de către recurent, viciu derivat din neconstituţionalitatea actului normativ în aplicarea căreia a fost emisă, pentru a pretinde că intimatul nu avea nici un drept la protecţia aşteptărilor şi intereselor sale legitime, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 188/1999, derivate din ocuparea unei funcţii publice pe criterii obiective, neputându-i fi imputată reglementarea legală defectuoasă referitoare la postul pe care a fost încadrat în contextul principiului protecţiei cetăţeanului împotriva arbitrariului autorităţilor publice.
Pe de altă parte, nu se poate susţine că efectele neconstituţionalităţii OUG nr. 105/2007 lipsesc automat de obiect acţiunile vizând anularea actelor emise în baza acesteia, un asemenea argument fiind contrar raţiunii şi dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 174 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4842/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4847/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
