ICCJ. Decizia nr. 4880/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Constată că reclamantul M.V. a invocat în cadrul Dosarului înregistrat la Tribunalul Sibiu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) Legea nr. 119/2010, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Sibiu și Guvernul României.
în motivarea excepției de nelegalitate, se susține de către reclamant faptul că prin hotărârea a cărei nelegalitate a înțeles să o invoce i se diminuează substanțial dreptul de pensie, stabilit anterior intrării în vigoarea a actului administrativ atacat și a Legii nr. 119/2010, încălcându-se astfel principiul constituțional al neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. (2) Constituție.
Reclamantul susține, totodată, că dreptul la pensie a fost stabilit în baza Legi nr. 567/2004, act normativ care este în vigoare, astfel încât acesta trebuie menținut în cuantumul prevăzut de această lege, și nu modificat prin aplicarea retroactivă a legii noi.
Se invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 375/2005, prin care s-a stabilit că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor stabilite anterior, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora, precum și Decizia nr. 57/2006, prin care s-a stabilit că modificarea sau completarea legislației în materia drepturilor de pensie poate fi aplicată numai de la data intrării acesteia în vigoare .
Reclamantul mai susține că hotărârea atacată contravine art. l din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la pensie și dreptul de serviciu sunt asimilate dreptului de proprietate (cauza Buchen contra Cehiei), că dreptul la pensie este un bun (cauza Andreejeva contra Letoniei), iar o reducere substanțială a pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate (cauza Muller contra Austriei).
De asemenea, actul administrativ atacat contravine flagrant prevederilor art. 12 Carta Europeană, revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, potrivit cu care părțile semnatare au obligația să stabilească și să mențină un regim de securitate socială și să depună eforturi a menține regimul de securitate la un nivel cât mai ridicat.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu a invocat prin întâmpinare excepția de inadmisibilitate, susținând faptul că excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect numai actele administrative individuale și nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Prin întâmpinarea formulată de către Guvernul României s-a invocat, de asemenea, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate ridicată de către reclamant, susținându-se în esență faptul că excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect numai actele administrative individuale și nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură .
Prin sentința nr. 125 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepția inadmisibilității invocată de către pârâții Guvernul României și Casa Județeană de pensii Sibiu.
A respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 invocată de către reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Sibiu, și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
- Excepția de inadmisibilitate nu poate fi primită, întrucât din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) și a art. 11 alin. (4) Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, rezultă că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ. Acesta deoarece, dacă legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult actul administrativ normativ poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, astfel cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 135/2009).
Analizând excepția de nelegalitate, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
- actul normativ a cărui nelegalitate s-a invocat în prezenta cauză a fost emis, astfel cum rezultă chiar din titlul lui, în vederea aplicării dispozițiilor Legii nr. 119/2010, care la art. 3 alin. (3) stabilește că: " în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
- nu actul administrativ contestat este cel care a generat situația juridică nouă, diferită de cea care a existat la data recunoașterii dreptului la pensie de serviciu a reclamantului, ci actul în baza căruia acesta a fost emis, respectiv Legea nr. 119/2010, care prevede la art. l alin. (3) că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările.
- H.G. nr. 737/2010 vizează doar stabilirea unor proceduri practice, cu ajutorul cărora se asigură aducerea la îndeplinire a dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
- prin urmare, dispozițiile hotărârii a cărei nelegalitate se invocă de către reclamant nu depășesc cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
- prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a reținut că, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) Constituție.
- în ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) Protocolul nr. 1 la Convenție, se constată că reclamanții beneficiază de un bun în sensul Convenției în ceea ce privește dreptul la pensie. Insă, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant că reprezintă privarea de un bun situația în care o persoană este lipsită total de pensie sau de drepturile de asigurări sociale (cauza Buchen contra Cehiei și Kjartan Asmundsson contra Islandei). Atunci când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului dreptului de asigurări sociale ea nu reprezintă o încălcare a art. l din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Susține, în esență, recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul că instanța a omis să analizeze criticile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 în raport chiar de dispozițiile Legii nr. 119/2010. Dezvoltând acest motiv de recurs recurentul-reclamant reiterează susținerile formulate în fața primei instanțe cu privire la nelegalitatea hotărârii de guvern.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ,,în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
în temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 Constituția României, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție.
H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.
Față de cele prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamantul își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act.
Așa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis și că în mod corect, a apreciat prima instanță că a fost neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4984/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4881/2011. contencios → |
|---|
