ICCJ. Decizia nr. 4881/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, petenta a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010, în temeiul dispozițiilor art. 2812alin. (1) C. proc. civ..
în motivarea cererii a arătat că la termenul la care s-a judecat recursul formulat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, respectiv 10 decembrie 2010, a fost reprezentată de avocata E.Ș., prin intermediul căreia a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței justificative depusă la dosar, cerere asupra căreia instanța de recurs a omis să se pronunțe, deși prin decizia pronunțată i s-a dat câștig de cauză.
Prin notele scrise depuse la dosar Oficiul Român pentru Imigrări a invocat excepția inadmisibilității cererii privind completarea dispozitivului susținând că prin decizia nr. 5535/2010 a fost soluționat recursul declarat de instituție, în mod irevocabil, iar din interpretarea dispozițiilor art. 2812C. proc. civ. rezultă că pot face obiectul cererii de completare doar hotărârile judecătorești supuse apelului sau recursului și cele pronunțate în fond, după casarea cu reținere.
Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii, înalta Curte constată că este neîntemeiată.
în conformitate cu prevederile art. 2812C. proc. civ., "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen, în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Interpretarea literală și logico-juridică a acestui text de lege nu trebuie să fie restrictivă, atâta vreme cât legiuitorul prin expresia "instanța a omis" nu face distincția între instanța de fond, de apel sau de recurs. împrejurarea că s-a stabilit un termen în care se poate cere completarea hotărârii cu referire la căile de atac ale apelului sau recursului sau la situația casării cu reținere, nu exclude aplicarea acestei instituții procedurale și în alte situații procesuale, în care intervine această neregularitate a omiterii pronunțării asupra unei cereri formulate în condiții legale. Dacă am interpreta altfel, s-ar putea da naștere la încălcarea principiului fundamental al disponibilității, nesocotit de instanță de vreme ce partea nu a renunțat la judecarea cererii respective.
în situația din speță, în care instanța de recurs nu a evocat fondul printr-o casare cu reținere spre rejudecare, dacă s-ar reține interpretarea autorității pârâte, ar însemna că societatea intimată deși a câștigat procesul în cadrul căruia a formulat expres acordarea cheltuielilor de judecată, cerere care însă nu a fost analizată, și nu din culpa părții, să nu poată să își valorifice pretențiile în cadrul acestui proces, fapt care ar încălca evident accesul liber la justiție.
Pe de altă parte, stabilirea termenului de către legiuitor pentru cererea de completare trebuie înțeleasă în sensul că acesta este aplicabil numai hotărârilor care sunt susceptibile de cale de atac, în această situație părțile putând opta între a exercita calea de atac sau a formula cerere de completare a hotărârii, iar în situația evocării fondului de către instanța de recurs, se poate formula și cerere de revizuire, cale de atac inadmisibilă în cazul petentei.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția inadmisibilității invocată de autoritatea recurentă.
Pe fondul cererii de completare a hotărârii, înalta Curte constată că este întemeiată.
Verificând actele și lucrările dosarului, precum și notările din caietul magistratului-asistent, înalta Curte constată că, într-adevăr, la termenul din 10 decembrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra cauzei și a fost reținută în pronunțare, pentru intimata-reclamantă SC S.T. SRL s-a prezentat doamna avocat E.Ș., cu împuternicirea avocațială din 03 decembrie 2010, care prin concluziile verbale a solicitat obligarea recurentei-pârâte Direcția pentru Imigrări a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței justificative pe care a anexat-o împuternicirii avocațiale.
în aceste condiții, raportat la soluția pronunțată prin Decizia nr. 5535/2010 de anulare ca netimbrat a recursului formulat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, înalta Curte constată că a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă SC S.T. SRL, astfel încât este îndeplinită ipoteza legală prevăzută de dispozițiile art. 2812alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitoare la completarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 2812alin. (2) cu raportare la cele art. 2811alin. (3) C. proc. civ. a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010, în sensul celor menționate anterior, prezenta hotărâre făcând parte integrantă din decizia completată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4880/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4792/2011. Contencios → |
|---|
