ICCJ. Decizia nr. 4981/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC S.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, în contradictoriu cu pârâtul să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componentei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de contencios administrativ competente.
Reclamanta menționează faptul că la data de 01 martie 2010 a depus la Ministerul Finanțelor Publice cererea privind revocarea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010, reprezentând plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin Ordinul mai sus menționat a fost modificată anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.007/2008 reprezentată de "Lista cuprinzând mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free" în sensul în care se elimină din această listă produsele prevăzute la poziția 13 și anume "băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase" și cele prevăzute la poziția 24 și anume "produse din tutun".
De asemenea, se interzice, începând cu data intrării în vigoare a sus menționatului ordin și anume din data publicării acestuia - 12 februarie 2010 - transferul între magazinele duty-free aparținând aceluiași operator economic a produselor eliminate din Lista cuprinzând mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free, iar ulterior unui termen de 45 de zile calculate de la aceeași dată, în urma luării de măsuri privind lichidarea stocurilor de astfel de produse, se interzice comercializarea lor în totalitate.
Deoarece a obținut dreptul de a comercializa acest tip de produse în condițiile legii și a respectat și respectă întocmai prevederile O.U.G. nr. 104/2002, apreciază că într-un stat democratic nu este admisibil ca desfășurarea unei activități economice permise și recunoscute de stat prin autorizații de funcționare să fie brusc interzisă și fără niciun fundament.
Prin plângerea prealabilă adresată Ministerului Finanțelor Publice a susținut faptul că acesta a încălcat obligațiile ce îi reveneau în cadrul procedurii de elaborare a proiectului Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010, obligații izvorâte din cuprinsul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, obligațiile izvorâte din cuprinsul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Mai mult, a susținut faptul că Ordinul nr. 202/2010 încalcă atât prevederile Legii nr. 21/1996 privind Legea concurenței, pe cele ale Constituției României, precum și drepturile reclamantei, fiind de natură a-i genera pierderi financiare imense societății prin restricționarea fără temei a comercializării prin magazinele autorizate a băuturilor distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, precum și a produselor din tutun.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1743 din 16 aprilie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dreptul reclamantei de a comercializa diverse tipuri de produse printre care și băuturi distilate, rachiuri, lichioruri, alte băuturi spirtoase și produse din tutun, a fost dobândit cu respectarea legii, în condițiile O.U.G. nr. 104/2002, obținându-se autorizații de funcționare în regim duty-free.
Instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Referitor la prima condiție s-a arătat că există o îndoială serioasă în privința legalității Ordinului nr. 202/2010, întrucât elaborarea acestuia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
De asemenea, s-a reținut că este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, deoarece din cuprinsul documentelor anexate cererii, rezultă că reclamanta deține mărfuri pe stoc în valoare de peste 125.000 euro, pe care în condițiile prelungirii efectelor Ordinului nr. 202/2010, nu le va mai putea valorifica.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, susținând în esență următoarele critici:
1) Instanța de fond, prin modul în care a motivat soluția, s-a învestit în fapt cu soluționarea unei acțiuni în anulare a actului administrativ ceea ce contravine prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
2) Instanța de fond a reținut eronat că la emiterea Ordinului nr. 202/2010 au fost încălcate prevederile Legii nr. 52/2003.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond nu a solicitat administrarea de probe care să susțină afirmația reclamantei privind încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională iar, pe de altă parte, apreciază că susținerile reclamantei sunt întemeiate.
3) Hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul faptului că în considerentele acesteia nu s-au reținut indicii și motive care să fundamenteze decizia de suspendare a Ordinului nr. 202/2010.
4) Hotărârea instanței de fond prin care s-a reținut iminența producerii pagubei prin aplicarea Ordinului nr. 202/2010 este nelegală, întrucât stocul societății de 71.260 pachete, putea fi vândut în termenul de 45 de zile, prevăzut de Ordinul nr. 202/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.
în speță, motivarea instanței în ceea ce privește condiția cazului bine justificat nu este conformă dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, întrucât reținând faptul că actul administrativ a fost emis cu încălcarea mai multor prevederi legale și constituționale instanța s-a învestit cu soluționarea unei acțiuni în anulare contrar prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul societății, prin punerea în executare a actului administrativ.
Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
în cauză, însă, această condiție nu este îndeplinită de vreme ce pe stoc se aflau două categorii de produse respectiv produse a căror comercializare nu a fost interzisă prin ordinul a cărei suspendare se solicită și produse a căror comercializare a fost interzisă după expirarea unui termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 202/2002, ceea ce înseamnă că stocul societății de 71.260 pachete putea fi vândut în acest termen de 45 de zile.
Față de cele ce preced se constată că, în cauză, nu au fost îndeplinite condițiile suspendării executării Ordinului nr. 202/2002, condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că recursul a fost admis, s-a modificat sentința atacată și s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4992/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5114/2011. Contencios → |
|---|
